EXCLUSIV SURSE PSD a început să strângă semnături în Parlament pentru susținerea unui „guvern în jurul PSD” / Lista ar putea ajunge la Cotroceni

Surse parlamentare au declarat miercuri, pentru Știripesurse.ro, că PSD a început strângerea de semnături de la parlamentari din afara partidului pentru susținerea unui „guvern în jurul PSD”.
Tabelul cu lista de semnături a început să circule printre parlamentari începând de marți, 2 septembrie, după revenirea din vacanță a senatorilor și deputaților, conform sursele citate.
Tabelul nu prevede numele unui premier.
Lista cu semnături ar putea să fie folosită de PSD la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier.
PSD a mai folosit în 2018 semnăturile parlamentarilor pentru a-i demonstra fostului președinte Klaus Iohannis că are majoritate pentru instalarea unui nou Guvern.
Pe 17 ianuarie 2018, delegația comună PSD-ALDE condusă de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu i-a prezentat lui Iohannis o listă cu semnăturile a peste 240 de senatori și deputați în vederea susținerii pentru funcția de premier a Vioricăi Dăncilă.
Pentru învestirea unui nou Guvern este nevoie de cel puțin 233 de voturi.
Tratative purtate de PSD cu PACE, UPR și minoritățile naționale
PSD are momentan 126 de parlamentari și încearcă să formeze o majoritate parlamentară fie pentru un guvern monocolor format din social-democrați + independenți cu premier PSD Sorin Grindeanu, fie pentru un guvern de coaliție condus de un premier independent.
Social-democrații au discutat cu grupurile PACE (7), UPR (18) și grupul minorităților naționale (18) parafarea unor acorduri de colaborare parlamentară în vederea susținerii unui nou guvern.
Președintele Nicușor Dan este așteptat să poarte în această săptămână discuția decisivă cu liderii fostei coaliții de guvernare înainte să anunțe persoana pe care o propune să formeze un nou guvern.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăTopul încrederii românilor, răsturnat! Școala conduce, biserica și Justiția pierd cel mai mult teren, iar partidele politice rămân ultimele, cu 1,9
PoliticăAUR afirmă că reacția jandarmilor la protestul de astăzi este similară cu înăbușirea violentă a protestului din 10 august 2018 / „Violența nu poate fi încurajată și nu poate fi justificată, dar faptul că apar oameni care își pierd răbdarea ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice guvern responsabil”
PoliticăVasile Dîncu explică violențele din Piața Victoriei: Mobilizare a unor forțe care vor să destabilizeze ordinea publică
Politică