Politică

EXCLUSIV Scenarii-surpriză pentru instalarea unui nou Guvern în luna septembrie! Cea mai plauzibilă formulă de Executiv, dar și cea care ar fi pe placul președintelui Nicușor Dan

Sursa originală →
EXCLUSIV Scenarii-surpriză pentru instalarea unui nou Guvern în luna septembrie! Cea mai plauzibilă formulă de Executiv, dar și cea care ar fi pe placul președintelui Nicușor Dan

Strategii partidului din șoseaua Kiseleff au copt mai multe scenarii de Guvern care ar putea să fie instalat în luna septembrie.

Conform surselor STIRIPESURSE.RO, în acest moment, cea mai plauzibilă formulă de Guvern ar fi formată din PSD, PNL aripa conservatoare, UDMR, Minorități și neafiliați.

PSD a purtat „discuții exploratorii” cu Platforma Conservatoare din PNL!

Așa cum am scris deja, surse ne-au dezvăluit că social-democrații au purtat „discuții exploratorii” cu parlamentari din cadrul Platformei Conservatoare din PNL.

Totodată, potrivit surselor respective, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții grupurilor parlamentare, echipa de negociatori social-democrați a reușit să acumuleze undeva la 233 de voturi, poate chiar ușor peste numărul necesar instalării unui nou Guvern.

Scenarii-surpriză pentru instalarea unui nou Guvern în luna septembrie! Formula cea mai plauzibilă de Executiv

Alte surse politice, care sunt convinse că în luna septembrie va fi instalat un nou Guvern, ne-au dezvăluit și care ar fi cea probabilă formulă de Executiv.

Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, cea mai plauzibilă formulă de Guvern ar fi PSD, PNL aripa conservatoare, UDMR, Minorități și neafiliați.

Conform calculelor noastre, această variantă de Guvern ar strânge 238 de voturi în Parlament. În calculele făcute am inclus parlamentarii PSD, UDMR, ai Minorităților Naționale, neafiliații, ai grupurilor UPR și PACE, precum și 16 parlamentari PNL din aripa conservatoare.

Varianta de Guvern care ar fi pe placul președintelui Dan

Un alt scenariu care l-ar anula pe primul ar fi ca o parte din USR, sub comanda actualului ministru al Apărării, Radu Miruță, să se alăture unui Guvern format din PSD, PNL aripa conservatoare, UDMR și Minorități.

De altfel, conform surselor noastre, această variantă ar fi și pe placul președintelui Nicușor Dan, care astfel și-ar putea continua colaborarea cu USR.

Scenariu cu aripa pro business AUR

O variantă surprinzătoare este cea a unui Cabinet în care ar fi cooptată aripa pro business din AUR.

Sursele noastre susțin că la un Guvern PSD, PNL aripa conservatoare, UDMR și Minorități s-ar putea adăuga și parlamentari din aripa pro business din AUR.

„Nu poți să spui despre Mohammad Murad că e extremist”, au explicat sursele noastre.

Cel mai nefavorabil scenariu pentru PSD

Potrivit surselor noastre, cel mai nefavorabil scenariu pentru partidul din șoseaua Kiseleff ar fi refacerea fostei Coaliții formată din PSD, PNL, USR, UDMR și Minorități, dar ca Ilie Bolojan să vină cu o propunere de premier, cum ar fi Alexandru Nazare.

Conform informațiilor noastre, varianta desemnării lui Siegfried Mureșan ca premier este scoasă din ecuație.

Comentarii (0)

    Articole similare