Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan: Tot ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni confirmă un lucru: PSD nu trebuie să revină la guvernare

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan susține că guvernul Bolojan a reușit să reducă deficitul bugetar al țării cu 28 de miliarde de lei în primele șase luni ale anului, iar măsurile luate de Executiv au fost aspru criticate de PSD, care nu mai poate fi creditat cu încredere pentru a continua reformele și a opri risipa bugetară.
„Tot ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni confirmă un lucru: PSD nu trebuie să revină la guvernare.
Declarațiile și acțiunile pesediștilor arată că nu sunt de încredere pentru a continua guvernarea responsabilă din ultimul an.
Cu efortul și încrederea românilor, Guvernul Bolojan a reușit să reducă deficitul bugetar al țării cu 28 de miliarde de lei în primele șase luni ale anului, față de perioada de risipă a Guvernului Ciolacu din prima parte a anului 2025. 28 de miliarde de lei înseamnă aproximativ 230 de kilometri de autostradă, 1.800 de creșe moderne sau opt spitale regionale.
Continuarea guvernării responsabile, fără risipă, este singura garanție pentru dezvoltarea sustenabilă a României în următorii ani și pentru existența unui buget de investiții, în condițiile în care, de anul viitor, nu vom mai avea fondurile din PNRR.
Măsurile care ne-au adus într-o situație mai bună față de acum un an au fost aspru criticate de PSD, care a inițiat și a votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
Ca atare, PSD are zero credibilitate când spune că va continua reformele și nu va reveni la risipă. România are nevoie de un Guvern care este credibil atunci când își asumă că va continua măsurile bune luate de premierul Bolojan în ultimul an.
Avem nevoie de un Guvern care:
-Să continue reducerea risipei și reforma statului. -Să continue atragerea fondurilor europene nerambursabile pentru coeziune, domeniu în care Guvernul Bolojan a înregistrat rezultate record în ultimul an. -Să se asigure că reformele din PNRR sunt ireversibile, iar investițiile din PNRR sunt finalizate la timp”, a transmis Siegfried Mureșan pe Facebook.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăRemus Lăpușan îi pune la zid pe liberali: „Nu poți spune că lucrurile merg bine când zeci de mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă!”
PoliticăSURSE Lista scurtă a președintelui Nicușor Dan: 3 nume de posibili premieri
PoliticăSe rupe MAGA? Disidenții anti-Trump vor o nouă mișcare “America First”
Politică