Europa se teme de un nou „șoc chinezesc”. Bruxelles-ul pregătește măsuri dure împotriva Beijingului

Uniunea Europeană se pregătește pentru o confruntare comercială cu China, pe fondul unui deficit de peste un miliard de dolari pe zi și al temerilor privind pierderea locurilor de muncă. Bruxelles-ul analizează măsuri dure, inclusiv restricții comerciale, transmite Mediafax.
Uniunea Europeană se pregătește pentru o confruntare cu China, în condițiile în care deficitul comercial amplifică temerile privind posibile pierderi de locuri de muncă și îi determină pe liderii europeni să adopte o abordare mai dură față de al doilea cel mai important partener comercial al blocului comunitar, relatează Associated Press (AP), citat de The Independent.
Comisarul european pentru comerț, Maroš Šefčovič, se află joi la Beijing pentru o reuniune de două zile cu ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao. Obiectivul este reducerea deficitului comercial al UE cu China, care se ridică la 360 de miliarde de euro (410 miliarde de dolari). La începutul anului, Šefčovič stabilise luna octombrie drept termen-limită pentru ca Beijingul să prezinte rezultate concrete în această privință.
Politicienii și economiștii din cele 27 de state membre consideră subvențiile masive acordate de China și exporturile acesteia drept o amenințare majoră pentru industriile europene, de la producția de oțel până la cea de automobile. După majorarea taxelor vamale de către Statele Unite, China și-a redirecționat o parte semnificativă a exporturilor către UE și alte piețe.
Parlamentul European cere măsuri mai dure împotriva Chinei
Miercuri, Parlamentul European a adoptat, cu 454 de voturi pentru și 86 împotrivă, o rezoluție care solicită o abordare mai fermă față de China, bazată pe „reciprocitate economică și un răspuns proporțional al UE dacă China nu își deschide piețele”.
Înaintea votului, eurodeputata belgiană Hilde Vautmans, care a coordonat rezoluția, a declarat: „Europa are putere economică. A venit timpul să o folosim”.
UE ar putea apela la „bazuca comercială”
În ciuda unității afișate de liderii europeni, rămâne neclar ce măsuri poate sau este dispusă Uniunea Europeană să adopte. Bruxelles-ul a introdus deja restricții comerciale pentru importurile de oțel din China și pentru coletele de mici dimensiuni expediate prin platformele de comerț electronic.
Franța și Germania au transmis o scrisoare, consultată de Associated Press, în care solicită o regândire amplă a politicii comerciale a UE față de China.
Printre propuneri se numără simplificarea procedurilor prin care Comisia Europeană poate activa așa-numita „bazucă comercială”, cunoscută oficial drept Instrumentul anticoerciție. Acest mecanism, care nu a fost utilizat până acum, permite
blocarea sau restricționarea comerțului și investițiilor provenite din țări considerate responsabile pentru exercitarea unor presiuni economice nejustificate asupra statelor membre sau companiilor europene.
Europa se teme de un nou „șoc chinezesc”
Centrul de Politici Europene din Bruxelles a avertizat, în iunie, că producătorii europeni de baterii, panouri solare, oțel, vehicule electrice, produse chimice și utilaje pierd deja locuri de muncă și capacități de producție.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a descris fenomenul drept un nou „șoc chinezesc” pentru Europa, comparabil cu ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite la începutul anilor 2000, când sute de mii de locuri de muncă din industrie au dispărut.
Tim Rühlig, analist specializat în China la Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate, consideră că economia europeană are nevoie atât de reforme interne, cât și de o politică comercială externă mai agresivă, în special față de Beijing.
„Este clar că simpla protejare împotriva Chinei nu reprezintă viitorul. Dar, pentru a avea o șansă să te pregătești pentru tehnologiile viitorului și să rămâi competitiv în următorii 15-20 de ani, trebuie să te protejezi”, a explicat Rühlig.
Beijingul avertizează Europa: „Protecționismul nu poate crește competitivitatea”
Autoritățile chineze au reacționat la propunerile Franței și Germaniei, avertizând că statele europene ar trebui să evite încurajarea unor măsuri protecționiste.
„Protecționismul nu poate crește competitivitatea, iar decuplarea sau întreruperea lanțurilor de aprovizionare nu va face decât să provoace daune altora, fără să aducă beneficii proprii”, a transmis Ministerul Comerțului de la Beijing. Exporturile Chinei către Uniunea Europeană au crescut cu 15,3% în primele opt luni ale acestui an, potrivit autorităților vamale chineze, în timp ce importurile din UE au avansat cu doar 6,2%.
„UE nu are capacitatea de a purta un război comercial împotriva Chinei. Dacă este cu adevărat hotărâtă să facă acest lucru, atunci să încerce”, se arată într-un editorial publicat luna trecută de ziarul chinez de stat Global Times.
China amenință cu măsuri de retorsiune
În weekendul anterior întâlnirii dintre Šefčovič și Wang, China a lansat o anchetă antidumping privind exporturile europene de p-nitrotoluen, o substanță utilizată în producția coloranților și a produselor farmaceutice.
Investigația a fost inițiată după ce Beijingul avertizase, în septembrie, că va adopta măsuri de retorsiune dacă UE va introduce restricții comerciale suplimentare.
Economia chineză continuă să depindă în mare măsură de exporturi, în condițiile în care cererea internă rămâne slabă. Uniunea Europeană importă cantități importante de baterii litiu-ion și vehicule hibride chinezești, iar constructorii auto din China își extind și capacitățile de producție pe teritoriul european.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternS-a gripat puternic al doilea motor economic al Europei: Șefa FMI avertizează Franța, după ce țara a intrat în procedura de deficit excesiv
ExternSpecialiștii au calculat, iar El Nino ne va strica Crăciunul: Atinge apogeul și va fi cel mai intens episod din istorie
ExternGeamurile termopan albe au ieșit din modă: Ce se poartă acum
Extern