'Este timpul să ridicăm mănușa şi să luptăm' - Viktor Orban îi pregătește zile negre lui Peter Magyar: Liderul Fidesz îndeamnă la 'rezistenţă naţională'

A sosit momentul "rezistenţei naţionale" şi "este timpul să ridicăm mănuşa şi să luptăm", a declarat fostul premier ungar Viktor Orban, liderul partidului de opoziţie Fidesz, într-un recent discurs susţinut în faţa cercului restrâns de intelectuali ai partidului, la Kotcse, în sud-vestul Ungariei, potrivit unei înregistrări audio publicată vineri de canalul de YouTube Vadhajtasok (traductibil ca "Aberaţii", n.red.), preluată de MTI, scrie Agerpres.
"Am terminat cu răbdarea, corectitudinea şi gesturile unilaterale"
"Am terminat cu răbdarea, corectitudinea şi gesturile unilaterale", a spus fostul premier în discursul din weekendul trecut. "Astăzi forţa conducătoare a rezistenţei naţionale este Fidesz şi aşa va rămâne", a afirmat el, subliniind că doar partidul său dispune de cunoştinţele, organizarea, resursele, conducerea şi prezenţa parlamentară necesare.
Sprijin pentru cei dispuși să ridice vocea împotriva "autocrației"
Viktor Orban a asigurat că rolul Fidesz este de a-i sprijini pe toţi cei dispuşi să-şi ridice vocea împotriva "autocraţiei" şi să lupte, "inclusiv pe cei de stânga", adăugând însă că este interzisă susţinerea oricui acţionează împotriva unui alt grup de dreapta, o astfel de activitate fiind "dăunătoare".
Fostul premier ungar a enumerat între priorităţile dreptei pentru toamnă "confruntarea guvernului cu realitatea" şi demascarea "adevăratei naturi a sistemului neocomunist", anticipând un colaps economic, cu falimente în administraţiile locale, agricultură şi în rândul micilor afaceri, ceea ce ar duce la o "economie complet blocată".
Orban acuză guvernul că a transformat Ungaria într-o "colonie" a Bruxellesului
Viktor Orban a acuzat totodată în discursul său actualul guvern că a anulat 16 ani de progres economic şi că a transformat Ungaria într-o "colonie" aflată sub influenţa Bruxellesului, dar a admis în acelaşi timp că partidul său, Fidesz, nu a reuşit să convingă alegătorii de mesajul său de campanie, şi anume că securitatea este prioritatea absolută, criticând campania lungă şi "ineficientă" a partidului, precum şi prezenţa slabă în mediul digital.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternDezastru financiar la compania de apă: utilaje luate la preț dublu, milioane de lei pe carburant nejustificat, în timp ce jumătate din apă se pierdea pe drum
ExternVIDEO Fiul de 18 ani al lui Kadîrov, ținta ironiilor pe internet după ce s-a chinuit să citească un discurs: Până și tatăl său nu și-a putut ascunde reacția
ExternMAE condamnă alegerile organizate de Rusia în teritoriile ocupate ale Ucrainei și în Transnistria
Extern