După trei decenii, începe procesul asasinării cunoscutului rapper Tupac

Tupac Shakur a fost omorât în Las Vegas în 1996. După aproape 30 de ani, începe procesul bărbatului acuzat că a orchestrat uciderea artistului. Luni au loc declarațiile introductive, pentru ca în următoarele săptămâni să fie audiați mai mulți martori pentru a reconstitui evenimentele petrecute la acea vreme. Rapper-ul a fost nominalizat la șase premii Grammy și a fost inclus în Rock & Roll Hall of Fame în 2017.
Cum a murit Tupac
Cazul a rămas nerezolvat de 3 decenii. În Las Vegas, în 1996, cunoscutul rapper, care avea 25 de ani la momentul crimei, se afla într-un BMW condus de producătorul și șeful Death Row Records, Suge Knight. Cei doi plecaseră de la MGM Grand, unde urmăriseră meciul de box dintre Mike Tyson și Bruce Seldon.
În timp ce se afla la un semafor, BMW-ul în care Tupac se afla a fost atacat de o persoană aflată într-un Cadillac alb. Acesta a deschis focul asupra mașinii în care se afla artistul, împușcându-l de 4 ori, în timp ce Suge Knight, producătorul Death Row Records, a fost și el rănit.
Cine ar fi orchestrat asasinatul
Cu câteva ore înainte, între Tupac și oamenii din anturajul său, și Orlando „Baby Lane” Anderson, membru al bandei South Side Compton Crips, s-a iscat o bătaie, în interiorul MGM Grand, localul unde s-a petrecut meciul de box. Se pare că această altercație este considerată de procurori motivul atacului ulterior, pentru care responsabil a fost Duane „Keffe D” Davis, unchiul lui Anderson, care a fost pus sub acuzare în 2023.
Cu toate acestea, Davis, nu ar fi cel care a tras propriu-zis, ci este acuzat pentru orchestrarea atacului. Pe parcursul procesului, care ar putea dura câteva săptămâni, procurorii intenționează să cheme între 35 și 45 de potențiali martori, iar apărarea va chema doar câțiva să depună mărturie, potrivit Associated Press, citată de Mediafax.
Se așteaptă ca membrii familiei lui Shakur să fie prezenți în sala de judecată, luni. Fratele vitreg al lui Shakur, Maurice „Mopreme” Shakur, a declarat recent pentru The Associated Press că participarea la proces va fi o nouă traumă pentru familie, dar că este important să fie prezenți.
„Îl vom susține pe Pac, așa cum am făcut-o întotdeauna”, a spus el.
Simbol al culturii hip-hop
Shakur rămâne un simbol al culturii hip-hop și este considerat unul dintre cei mai influenți și cunoscuți rapperi din toate timpurile, în ciuda faptului că a murit la vârsta de 25 de ani.
A fost nominalizat la șase premii Grammy și a fost inclus în Rock & Roll Hall of Fame în 2017.
În ultimii ani, i s-a acordat postum o stea pe Hollywood Walk of Fame, o stradă din Oakland a fost numită în onoarea sa și a inspirat un personaj din viitorul joc video „Stranger than Heaven”.



