După 19 ani, Franța nu va mai fi țara cu cei mai mulți cicliști în Turul Franței

Pentru prima dată după o pauză de 19 ani, Franța nu va avea cei mai mulți rutieri implicați în Turul Franței, transmite L’Equipe.
Ultima dată când acest lucru s-a întâmplat a fost cu ocazia ediției din 2007.
„Marea Buclă” va debuta sâmbătă, 4 iulie, iar la start cei mai numeroși vor fi cicliștii din Belgia.
Startul va fi dat din Barcelona, iar belgienii vor fi în număr de 31 la start. Țara gazdă va avea cu un ciclist mai puțin: 30.
La ediția din 2007, spaniolii au fost cei mai numeroși: 41 au completat plutonul competiției.
De la acel moment, Franța a avut constant cei mai mulți rutieri în competiția tricoului galben. Anul trecut, 38 de cicliști francezi au luat startul în Le Tour.
A treia națiune de pe linia startului este Olanda: 17 cicliști. Urmează Germania și Italia, cu câte 12, iar mai apoi Australia și Spania, cu câte 11.
Turul Franței 2026 are loc între 4 și 26 iulie, pe o distanță totală de 3.333 de kilometri. Campionul en-titre este Tadej Pogacar, el fiind și marele favorit la victorie pentru 2026.
În România, compețitia poate fi urmărită în direct pe canalele Eurosport și pe HBO Max.
Pour la première fois depuis 2007, la France ne sera pas le pays le plus représenté sur le Tour de France ➡️ https://t.co/IlhypIaZ7v pic.twitter.com/dWYcQ0kfR7
— L’Équipe (@lequipe) July 1, 2026
Tour de France🇨🇵 GC ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️Tadej Pogačar ⭐️⭐️⭐️⭐️Vingegaard ⭐️⭐️⭐️Seixas, Lipowitz, Del Toro ⭐️⭐️Ayuso, Pidcock, Evenepoel, TJohannessen ⭐️Skjelmose, Uijtdebroeks, Carapaz, LMartinez, Arensman
Tadej Pogačar enters this Tour in exceptional form. There is little left to say… pic.twitter.com/7RaQiSZydd
— Cycling Predictorspt (@Cyclingpredpt) July 1, 2026
Comentarii (0)
Articole similare
ExternAvertismentul Qatarului: “Consecințe catastrofale” / De ce închiderea strâmtorii Bab el-Mandeb ar putea provoca pagube și mai mari decât cea a strâmtorii Ormuz
ExternPrimarul Londrei, Sadiq Khan, își ocupă locul în Camera Lorzilor la patru ani după ce a cerut desființarea acesteia
ExternCristian Chivu a stabilit o premieră la Inter în istoria de 118 ani, transmite Gazzetta dello Sport
Extern