Drone ucrainene au lovit un important terminal rusesc de export al cerealelor din Strâmtoarea Kerci

Un atac cu drone atribuit Ucrainei a provocat „pagube semnificative” unui terminal de export de cereale din portul rusesc Taman, situat în Strâmtoarea Kerci, potrivit unei surse din sectorul agricol citate de Reuters.
Terminalul, aflat în regiunea Krasnodar, în sudul Rusiei, este controlat de compania Demetra, unul dintre cei mai mari operatori agricoli din țară, și are o capacitate anuală de aproximativ 5 milioane de tone. Reprezentanții companiei au refuzat să comenteze informațiile.
Rusia, cel mai mare exportator mondial de grâu, și Ucraina, unul dintre principalii furnizori de produse agricole la nivel global, și-au intensificat în ultimele săptămâni atacurile asupra infrastructurii portuare și a transportului maritim din zona Mării Negre.
Potrivit Reuters, traficul naval în Marea Azov și în Strâmtoarea Kerci, prin care trecea anterior până la un sfert din exporturile rusești de cereale, este perturbat de la începutul lunii iulie din cauza atacurilor cu drone.
În aceste condiții, exportatorii ruși au fost nevoiți să redirecționeze transporturile de cereale din sudul țării către terminalele de la Marea Neagră, folosind transportul rutier și feroviar. Totuși, și aceste porturi au devenit ținta unor atacuri în ultimele săptămâni.
Incertitudinile privind exporturile din regiunea Mării Negre au contribuit la creșterea prețurilor internaționale ale grâului, pe fondul temerilor privind aprovizionarea piețelor.
Într-un atac separat produs tot joi, drone ucrainene au vizat o instalație de export a uleiului de floarea-soarelui din portul Taman, au declarat pentru Reuters trei surse din piața agricolă.
Facilitatea aparține companiei Efko, unul dintre cei mai importanți producători și procesatori agroalimentari din Rusia.
Una dintre surse a precizat că pagubele produse au fost limitate, iar compania nu a oferit un punct de vedere.
Parchetul rus a confirmat joi dimineață că portul Taman a fost ținta unui atac cu drone, fără a furniza detalii suplimentare privind amploarea pagubelor.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternCum te „fură” piața imobiliară din Cluj. O casă estimată la 5.000 de euro mp cu probleme uriașe: „Finisajele, bătaie de joc totală”
ExternExod la CFR Cluj? Cinci fotbaliști sunt doriți de alte cluburi, iar Ioan Varga trebuie să decidă
ExternFlorin Cîțu spune că plafonarea prețului la carburanți va aduce penurie:Țară, țară, vrem liberali! + It is the economy, STUPID!
Extern