Două sesizări către Ilie Bolojan și Dragoș Pîslaru avertizează asupra blocajelor din PNRR. Guvernul nu a luat încă o decizie

În timp ce premierul interimar Ilie Bolojan cere public accelerarea reformelor din PNRR și avertizează că România riscă să piardă fonduri europene, două sesizări oficiale transmise Guvernului și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care reclamă blocaje administrative și riscul ratării jaloanelor, au rămas, până la momentul publicării acestui articol, fără un răspuns oficial și fără o decizie privind solicitările formulate.
România a intrat în ultima etapă a implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu mai puțin de șase săptămâni înainte de termenul-limită impus de Comisia Europeană.
Documentele, transmise premierului Ilie Bolojan și ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, și intrate în posesia STIRIPESURSE.RO, susțin că lipsa unei decizii privind prelungirea contractelor de finanțare pune în pericol sute de proiecte și riscă să afecteze îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin PNRR.
Termenul-limită pentru implementarea și recepția tuturor proiectelor și reformelor finanțate prin PNRR este 31 august 2026. Pentru unele investiții, inclusiv cele gestionate de Ministerul Dezvoltării, decontările trebuie finalizate chiar până la 30 august.
În acest context, o sesizare înregistrată la Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC) și transmisă către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) arată că, de aproape o lună, între ANC și MIPE are loc un schimb de adrese privind posibilitatea prelungirii contractelor de finanțare până la 31 august, fără ca vreun factor decizional să își asume aprobarea.
Documentul face referire și la o sesizare anterioară, transmisă premierului Ilie Bolojan în data de 13 iulie 2026.
Sesizare: absorbția reală ar fi de 58%, nu de 92%
Unul dintre cele mai sensibile aspecte semnalate în document privește gradul de absorbție al fondurilor europene. Potrivit sesizării, deși președintele Autorității Naționale pentru Cercetare a declarat public că gradul de absorbție este de aproximativ 92%, situația reală ar indica o absorbție efectivă de doar 58% în cei patru ani de implementare ai Componentei 9 din PNRR.
Astfel, dacă blocajul administrativ nu este deblocat rapid, această diferență s-ar putea reflecta în evaluarea finală a Comisiei Europene.
Sesizarea ajunsă la MIPE arată că efectele întârzierilor depășesc zona administrativă. Potrivit documentului, vizele de ședere ale unor directori de proiect străini au expirat la 30 iunie 2026, iar solicitările de prelungire au fost respinse de Inspectoratul General pentru Imigrări din cauza lipsei actelor adiționale privind extinderea contractelor de finanțare.
În sesizare se precizează că majoritatea acestora sunt cercetători recunoscuți internațional, atrași în România prin proiectele finanțate din PNRR.
Blocaj administrativ, nu lipsă de bani
Potrivit sesizării, problema nu este lipsa fondurilor, ci absența unei decizii administrative care să permită continuarea implementării proiectelor.
Documentul susține că Autoritatea Națională pentru Cercetare dispune deja de resursele necesare pentru plata tuturor contractelor aflate în implementare, însă este nevoie de o decizie administrativă care să permită efectuarea plăților până la 31 decembrie 2026, în conformitate cu acordurile existente cu Comisia Europeană.
Prin cele două sesizări se solicită Guvernului adoptarea a două măsuri urgente: prelungirea contractelor de finanțare până la 31 august 2026, precum și efectuarea plăților de către DGPNRR până la 31 decembrie 2026, în limitele cadrului legal și ale acordurilor încheiate cu Comisia Europeană.
„În concluzie, vă adresez rugămintea să ne sprijiniți atât pe noi, oamenii de bună-credință din echipa PNRR, care ne îndeplinim atribuțiile de serviciu cu profesionalism, să finalizăm cu succes programul PNRR, cât și universitățile, institutele de cercetare din subordinea Academiei Române și institutele de cercetare-dezvoltare aflate în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare. Totodată, intervenția dumneavoastră va contribui la menținerea credibilității României în raport cu partenerii europeni și internaționali și la valorificarea investițiilor realizate până în prezent în domeniul cercetării”, se arată în finalul documentului.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăAdrian Zuckerman: „George Simion e un mincinos”. Fostul ambasador SUA spune că România este „mai conservatoare decât MAGA” și cere un guvern stabil
PoliticăDeputații se reunesc miercuri în plen pentru proiecte legate de PNRR și SAFE / Comisiile parlamentare vor lucra între orele 8:30 și 10:00, după care vor începe dezbaterile în plen
PoliticăDragoș Constantin, fost consilier al lui Clotilde Armand (USR) și absolvent al Universității de Arte, numit în consiliul de administrației al Apelor Minerale, companie de stat din subordinea Ministerului Economiei condusă de Irineu Darău (USR)
Politică