Două nave comerciale s-au ciocnit în largul Istanbulului - Una dintre ele este de negăsit

Două nave comerciale sub pavilion turcesc s-au ciocnit miercuri în largul Istanbulului, în Marea Marmara, a anunţat biroul guvernatorului oraşului, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
Aceste două nave comerciale turceşti s-au ciocnit în jurul orei 03:00 (00:00 GMT) la 18 mile marine (aproximativ 33 km) sud de Silivri, un district din vestul Istanbulului.
Nave şi elicoptere ale pazei de coastă au fost trimise la faţa locului pentru căutare şi salvare.
Conform biroului guvernatorului, la una dintre nave, petrolierul Alsu, nu s-au înregistrat daune vizibile.
Autorităţile nu au reuşit să stabilească legătura cu echipajul de pe cealaltă navă implicată în coliziune.
"În prezent este imposibil să se stabilească contactul cu nava comercială Tugberk Imamoglu şi cei 10 membri ai echipajului său", a precizat biroul guvernatorului într-un comunicat.
Autorităţile nu au specificat ce încărcătură transporta nava Tugberk Imamoglu, care traversa Marea Marmara spre Marea Neagră.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternAvertismentul Qatarului: “Consecințe catastrofale” / De ce închiderea strâmtorii Bab el-Mandeb ar putea provoca pagube și mai mari decât cea a strâmtorii Ormuz
ExternPrimarul Londrei, Sadiq Khan, își ocupă locul în Camera Lorzilor la patru ani după ce a cerut desființarea acesteia
ExternCristian Chivu a stabilit o premieră la Inter în istoria de 118 ani, transmite Gazzetta dello Sport
Extern