Două dispoziții din legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic, declarate neconstituționale de CCR

Curtea Constituțională a admis marți excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.13 ind.1 alin.(2) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006 sunt neconstituționale.

Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.13 ind.1 alin.(2) din Legea nr.407/2006 – potrivit cărora „Daunele morale prevăzute la alin.(1) vor fi proporționale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut. În cazul în care victima nu este salariată se va acorda o sumă proporțională cu echivalentul salariului minim pe economie obținut de o persoană în activitate”– contravin art.1 alin.(3) și (5) referitor la principiul legalității, art.16 alin.(1) și (2) privind egalitatea în drepturi și art.22 alin.(1) privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. Argumente

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art.22 alin.(1) din Constituție, potrivit căreia dispozițiile art.13 ind.1 alin.(2) din Legea nr.407/2006 limitează acordarea sumelor cu titlu de reparație pentru daune morale prin raportare la salariul în plată ori la salariul minim pe economie, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, ori la salariul minim pe economie, în caz de deces, Curtea a constatat că limitarea, prin dispozițiile de lege criticate, a cuantumului daunelor morale la salariul în plată avut/echivalentul salariului minim pe economie obținut de o persoană în activitate – fără a lăsa judecătorului posibilitatea să analizeze, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, cuantumul acestora – nu asigură victimei atacurilor animalelor sălbatice o reapariție adecvată a prejudiciului adus drepturilor nepatrimoniale și contravine însăși rațiunii acordării acestor despăgubiri și, implicit, art.22 din Constituție.

Curtea a reținut că obligația pozitivă a statului de a proteja dreptul la viață consfințit de art.22 din Constituție și art.2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impune acordarea unor satisfacții echitabile pentru prejudicial moral suferit de persoanele victime ale atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr.1 și 2 la Legea nr.407/2006. Or, acordarea daunelor morale în funcție de salariul în plată avut/echivalentul salariului minim pe economie obținut de o persoană în activitate nu constituie o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, prin natura lor daunele morale nefiind susceptibile de a fi calculate cu precizie. Ca atare, instanța judecătorească este singura în măsură să stabilească, luând în considerare caracteristicile particulare ale fiecărui caz în parte, existența și întinderea prejudiciului moral, precum și reparațiile juste, echitabile și rezonabile datorate.

Mai mult, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate sunt contrare și principiului constituțional al legalității, care impune redactarea actelor normative cu claritate, precizie și previzibilitate, întrucât nu fac distincție între salariul net și salariul brut și nu acoperă și categoria persoanelor care realizează venituri impozabile, însă nu sunt salariate.

Totodată, dispozițiile criticate contravin și principiului nediscriminării, având în vedere că suferințele psihice și fizice ale persoanelor victime ale atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr.1 și 2 la Legea nr.407/2006 sunt raportate la salariul pe care îl primește fiecare dintre acestea.

Ca efect al constatării neconstituționalității normei speciale – art.13 ind.1 alin.(2) din Legea nr.407/2006 -, victimele atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr.1 și 2 la lege, pentru o reapariție adecvată a prejudiciului adus drepturilor nepatrimoniale, au la dispoziție norma generală cuprinsă în cadrul general în materie, respectiv Codul civil.

Decizia este definitivă și general obligatorie.