Extern

Doi angajaţi afgani ai ONU, arestaţi de autorităţile talibane

Sursa originală →
Doi angajaţi afgani ai ONU, arestaţi de autorităţile talibane
Ascultă articolul
Doi angajaţi afgani ai ONU au fost arestaţi la Herat, în vestul Afganistanului, de serviciile de informaţii ale autorităţilor talibane, fără ca vreo acuzaţie reţinută împotriva lor să le fie comunicată, a indicat marţi Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA), citată de AFP, transmite Agerpres.
„Doi angajaţi afgani ai UNAMA sunt deţinuţi de responsabili ai Direcţiei generale de informaţii de duminică, 9 august, la Herat”, a indicat misiunea ONU.
„UNAMA nu a fost informată despre acuzaţii reţinute împotriva lor şi nici nu a fost autorizată să-i vadă”, a continuat aceasta.
Aceste arestări intervin cu câteva zile înaintea de împlinirea a cinci ani de la revenirea mişcării talibane la putere, după cucerirea Kabulului la 15 august 2021 şi fuga preşedintelui afgan susţinut de americani şi o coaliţie occidentală.
De atunci, Naţiunile Unite au rămas prezente în Afganistan şi asigură între altele misiuni umanitare şi monitorizează respectarea drepturilor omului în ţară prin diferite agenţii.
UNAMA a publicat în această săptămână un raport în care cere autorităţilor să „clarifice normele care reglementează recurgerea la forţă, arestările şi detenţia” de către forţele de securitate şi să amelioreze în acelaşi timp „procedurile de control” a muncii acestor instanţe în caz de abuz.
Autorităţile talibane, aflate la putere din august 2021, guvernează după o interpretare ultrariguroasă a legii islamice, excluzând femeile din numeroase sectoare de activitate, precum şi de la educaţia secundară şi universitară.
Femeile afgane nu au dreptul să intre în sediile ONU, chiar dacă ele sunt angajate de către organizaţie.
De la începutul lunii iunie, situaţia s-a tensionat în mod special în Herat, unde mai multe zeci de femei acuzate că nu ar fi purtat chador sau burqa, articole de îmbrăcăminte care acoperă integral corpul, au fost arestate de poliţia moravurilor.
Printre ele figurează o angajată a organizaţiei neguvernamentale Medici fără frontiere (MSF), care a denunţat vehement această detenţie.
La 9 iunie, una din rarele manifestaţii împotriva acestor arestări, a fost reprimată violent la Herat, operaţiune soldată cu cel puţin doi morţi.
Angajaţii umanitari afgani care lucrează pentru ONU au fost de asemenea arestaţi în iunie în provincia Herat pentru că bărbile lor nu erau suficient de crescute, aceasta fiind una din reglementările impuse de autorităţile talibane, potrivit mesajelor interne ale Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM). Aceştia au fost eliberaţi ulterior.

Comentarii (0)

    Articole similare