Dispută politică înaintea manifestației anunțate azi în Parcul Izvor: Ce declară George Simion, Ciprian Ciucu și Nicușor Dan

O manifestație neautorizată este programată să se desfășoare sâmbătă, de la ora 14.00, în Parcul Izvor din Capitală, după ce Primăria Municipiului București a respins solicitarea depusă de trei persoane fizice. Edilul Capitalei invocă atât desfășurarea în aceeași zi a unui meci al echipei naționale de fotbal, cât și semnalele identificate de specialiștii instituției în mediul online privind posibile instigări la violență.
În acest context, liderul AUR, George Simion, a transmis că, deși nu are calitatea de organizator, se va alătura participanților împreună cu membrii formațiunii prezenți la o acțiune în Palatul Parlamentului, eveniment la care va asista și conducerea Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), sosită la București pentru a-l susține, scrie news.ro.
AUR a promovat pe reţelele de socializare protestul care are loc sâmbătă în Parcul Izvor. "PROTEST PENTRU DEMOCRAŢIE ŞI LIBERTATE", este intitulată manifestaţia din Parcul Izvor care apare pe paginile de socializare ale organizaţiilor AUR.
Simion anunţă că va participa la protestul din Parcul Izvor: Voi ieşi din clădirea Parlamentului şi mă voi alătura manifestanţilor
"Alături de foarte mulţi români, mulţi dintre ei neafiliaţi politic, vom participa mâine, adunarea este la ora 13, începutul la ora 14, la o manifestaţie de susţinere a lui Călin Georgescu", a declarat George Simion, vineri, într-o conferinţă de presă.
"Eu trebuie să-i reprezint pe aceşti oameni şi de asta eu mâine voi ieşi din clădirea Parlamentului şi mă voi alătura manifestanţilor. Aşa că stau la dispoziţia acestor instituţii să găsim o cale. Eu, ca reprezentant legal al lor, al manifestanţilor, pentru că m-au votat mulţi dintre ei, îmi pun la dispoziţie toată capacitatea ca să decurgă manifestaţia de mâine fără probleme. Mai mult de atât, nu ştiu ce pot face. Mă pun la dispoziţia instituţiilor statului ca manifestaţia de mâine să se desfăşoare cum trebuie şi să asigurăm siguranţa, protecţia celor care doresc să îşi manifeste susţinerea faţă de Călin Georgescu", a explicat George Simion.
Ciucu: Nu vrem să se întâmple în România ce s-a întâmplat în Franţa. Specialiştii din Primărie au identificat pe reţele de socializare fel şi fel de îndemnuri la proteste violente
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, declara, joi, că nu ştie să fi primit din partea AUR vreo cerere de autorizaţie pentru manifestaţia de sâmbătă, menţionând că o comisie din specialişti din primărie evaluează aceste cereri, pentru că "nu vrem să se întâmple în România ce s-a întâmplat în Franţa".
"Eu nu ştiu să fi primit din partea partidului AUR vreo cerere de autorizaţie. Nu am văzut. Întrebaţi-l pe domnul Simion unde a depus-o, nu am văzut astfel de autorizaţie", a spus primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, întrebat dacă a avizat manifestaţia de sâmbătă din Parcul Izvor.
El a precizat că aceste lucruri nu ţin de primar ci decizia o iau specialiştii.
"Aceste lucruri le fac specialiştii, care evaluează nişte riscuri. Ştiu că e un meci foarte important şi aceşti specialişti, până acum, s-a cerut avizarea unor evenimente culturale, nu protest, din câte am înţeles, au spus că au identificat pe reţele de socializare fel şi fel de îndemnuri la proteste violente. Şi ei fac aceste recomandări, Comisia ia decizii, în baza acestor recomandări. Deci nu primarul ia decizia. Dacă ar fi decizia mea, nu aş fugi de ea şi ar fi foarte simplă, dar o comisie de specialişti evaluează foarte clar care este situaţia, pentru că nu vrem să se întâmple în România ce s-a întâmplat în Franţa. Nu vrem acest lucru, cred. Şi atunci, în mod responsabil, de aceea este o comisie şi nu un singur om care avizează. Şi o avizează în baza unor date prezentate", a spus Ciucu.
Primarul a adăugat că mai sunt şi alte zile în care se pot organiza proteste sau evenimente culturale.
Nicuşor Dan, despre acuzaţiile lui Simion că a intervenit pentru neautorizarea protestului: Câte tâmpenii la rând poate să spună un lider politic ca să nu-l mai luăm în seamă?
La rândul său, preşedintele Nicuşor Dan s-a întrebat, joi seară, "câte tâmpenii la rând poate să spună un lider politic ca să nu-l mai luăm în seamă? ", referindu-se la acuzaţiile liderului AUR, George Simion, că ar fi intervenit în oprirea protestului din weekend din Capitală. Şeful statului spune că lumea ar trebui, la un moment dat, pur şi simplu să nu mai ia în seamă pe cineva care spune tâmpenii.
"Nu vreau să comentez... Câte tâmpenii la rând poate să spună un lider politic ca să nu-l mai luăm în seamă? ", a afirmat Nicuşor Dan, joi seară, într-o conferinţă de presă, întrebat despre acuzaţiile liderului AUR că ar fi intervenit pentru oprirea protestului din Capitală.
Nicuşor Dan a adăugat că lumea pur şi simplu nu ar trebui să mai ia în seamă astfel de declaraţii.
"Spui o prostie, mai spui o prostie, spui 100 de prostii, adică... La un moment dat, eu cred că lumea pur şi simplu n-ar trebui să mai ia în seamă ce spune cineva care s-a dovedit că de o sută de ori a spus tâmpenii. Ăsta e comentariul meu", a declarat Nicuşor Dan.
PNL solicită Guvernului şi MAI să ia toate măsurile pentru menţinerea ordinii publice în Bucureşti
PNL a solicitat Guvernului şi MAI să ia toate măsurile pentru respectarea legii şi menţinerea ordinii publice în Bucureşti, în contextul manifestaţiei de sâmbătă anunţate de AUR, formaţiunea precizând că Guvernul PSD şi liderii AUR sunt răspunzători de eventuale vandalisme.
"Extremiştii trebuie împiedicaţi să transforme Capitala României în scena unor violenţe publice de tipul celor pe care le-am văzut săptămânile trecute în Franţa, Italia sau Belgia", mai spune PNL.
Conducerea ECR vine la Bucureşti şi va urmări protestul din Parcul Izvor
AUR a anunţat că conducerea Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) vine la Bucureşti pentru a-l susţine pe George Simion.
Preşedintele formaţiunii europene, Adam Bielan, şi secretarul general, Antonio Giordano, vor participa, de vineri până duminică, la Forum Europa, evenimentul internaţional organizat de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), în perioada 13-15 noiembrie, la Palatul Parlamentului.
AUR precizează că cei doi lideri europeni vor urmări inclusiv protestul programat sâmbătă în Parcul Izvor.
Comentarii (0)
Articole similare
SportEstonia a decis să nu permită sportivilor ruşi sau belaruşi să concureze pe teritoriul său, după ce măsuri similare au luat Norvegia, Finlanda și Canada
SportNelu Varga a pus capăt speculațiilor! Ce se întâmplă cu Marius Șumudică la CFR Cluj: „Nu există nicio discuție despre despărțire”
SportVIDEO Portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel și-a aflat pedeapsa: Decizia luată după tragedia din Spania
Sport