Diana Buzoianu îi dă dreptate lui Mugur Isărescu în scandalul politic și anunță rezolvarea crizei: "Doar în măsura în care PSD face un pas în spate sau în măsura în care avem alegeri anticipate"

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că fosta coaliție ar fi funcționat mai bine dacă partidele și-ar fi rezolvat disputele în interior și ar fi ieșit apoi cu o poziție comună. Potrivit acesteia, în negocieri exista adesea acord asupra reformelor, dar conflictele începeau în fața camerelor.
Diana Buzoianu spune că nu vede nimic greșit în existența disputelor între partenerii de coaliție, atât timp cât acestea sunt rezolvate în timpul negocierilor
Diana Buzoianu spune că nu vede nimic greșit în existența disputelor între partenerii de coaliție, atât timp cât acestea sunt rezolvate în timpul negocierilor, iar partidele ajung ulterior la o poziție comună în fața publicului, referindu-se la declarația lui Mugur Isărescu despre modul în care partidele ar trebui să gestioneze criza politică.
„Eu pot să fiu de acord cu ideea că ar fi trebuit să ne certăm în interior, dacă aveam ceva de certat, și în exterior să ieșim cu front comun”, a spus Diana Buzoianu, invitată vineri seară la B1 TV.
Mugur Isărescu le-a cerut partidelor din fosta coaliție să se așeze la masă, să negocieze și să facă concesii reciproce. El a spus că disputele sunt firești în timpul negocierilor, însă acestea ar trebui să rămână în interiorul discuțiilor, iar în public să fie închise, deoarece nu folosesc niciunui partid.
Buzoianu a povestit că, la toate ședințele de negociere la care a participat în cadrul fostei coaliții, lucrurile păreau stabilite în momentul în care discuțiile se purtau în interior
Buzoianu a povestit că, la toate ședințele de negociere la care a participat în cadrul fostei coaliții, lucrurile păreau stabilite în momentul în care discuțiile se purtau în interior. „Toată lumea era de acord că trebuie să fie făcute reformele... După aceea ieșeau pe ușa afară și abia afară începea circul. Pentru că, de fapt, afară erau camerele de filmat”, a spus ministrul.
Ea spune că, după ieșirea de la negocieri, în fața camerelor începea „circul”, iar PSD dădea comunicate de presă și încerca să se prezinte drept „salvatorul României”. „Afară erau cei care trebuiau să ia imediat și să dea comunicate de presă, afară erau cei care trebuiau să se împăuneze ca fiind salvatorii României”, a afirmat Buzoianu.
Ministrul consideră că, dacă partidele ar fi procedat invers, s-ar fi certat în interior și ar fi ieșit în public cu o poziție comună
Ministrul consideră că, dacă partidele ar fi procedat invers, s-ar fi certat în interior și ar fi ieșit în public cu o poziție comună. „Dacă ar fi stat lucrurile invers și, în interiorul discuțiilor, ne-am fi certat, iar după aceea am fi găsit o soluție și am fi ieșit afară cu o poziție comună, astăzi nu aveam un guvern interimar, astăzi aveam un guvern funcțional”, a spus Buzoianu.
Potrivit Dianei Buzoianu, această abordare reprezintă în continuare strategia PSD. Ea a dat drept exemplu negocierile recente de la Cotroceni, unde partidele au convenit asupra unor măsuri, inclusiv în privința legii salarizării și a recuperării banilor din PNRR și SAFE.
„Au semnat un acord că trebuie să fie câștigați banii din PNRR și din SAFE. După aia au ieșit pe ușa afară. A durat o oră, două ore toată această discuție. Deci nu a fost foarte multă ceartă. Au fost cu toții de acord cu asta. Au ieșit afară și a început circul”, a spus Buzoianu. „Au făcut franjuri toate reformele”.
În ceea ce privește ieșirea din criza politică, Buzoianu a spus că vede două variante: PSD să facă un pas în spate sau să fie organizate alegeri anticipate. „Răspunsul pe scurt este că, astăzi, avem doar două variante pentru ieșirea din această criză: fie PSD face un pas în spate și permite formarea unui guvern minoritar, fie avem alegeri anticipate”, a declarat ministrul.
Aceasta a precizat că în această variantă, ar putea funcționa un guvern minoritar PNL-USR-UDMR. „Nu mai are nimeni încredere în faptul că semnați un angajament, în faptul că spuneți că veți vota într-un fel sau altul”, a spus Buzoianu, referindu-se la PSD.
Comentarii (0)
Articole similare
Politică„Scopul și durata vizitei” - reacție din AUR, după întâlnirea dintre președinta CCR și Ilie Bolojan
Politică„Așa arată harta politică” - Următoarea mutare făcută de Nicușor Dan pentru deblocarea crizei politice: semnal de la Palatul Cotroceni
PoliticăVictor Ponta tună la adresa Oanei Gheorghiu după ce a publicat lista șefilor din PSD: Incompetență și impostură
Politică