Politică

Dezbateri cu scântei în Parlament, pe solicitarea AUR și SOS

Sursa originală →
Dezbateri cu scântei în Parlament, pe solicitarea AUR și SOS

Dezbateri cu scântei în Parlament, pe solicitarea AUR și SOS de a fi înființată o comisie de anchetă referitoare la migrație!

Au ieșit scântei astăzi, în plenul Camerei Deputaților, pe Proiectul de Hotărâre privind înființarea unei comisii parlamentare de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securităţii naţionale, respectarea legislaţiei privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale (PHCD 75/2026).

AUR și SOS au solicitat înființarea unei comisii de anchetă privitoare la migrație.

Dezbateri cu scântei în Parlament, pe solicitarea AUR și SOS de a fi înființată o comisie de anchetă referitoare la migrație!

Dan Tanasă, deputat AUR, a atras atenția că foarte mulți migranți au început să ceară viză de reîntregire a familiei și le-a cerut parlamentarilor să se trezească.

Varujan Pambuccian, liderului grupului Minorităților Naționale, a reacționat, susținând că, dacă se întâmplă asta, înseamnă că se încalcă legea.

Csoma Botond, liderul deputaților UDMR, a susținut că aceasta este „o problemă falsă” și i-a acuzat pe cei de la AUR de ipocrizie, dat fiind că „o invită la București pe Alice Weidel, aia de la AfD care vrea să trimită toți românii acasă din Germania”.

Dan Tanasă (AUR): „Foarte mulți dintre migranți doresc viză de reîntregirea familiei”

„În 31 decembrie 2024, în România erau peste 101 mii muncitori, pentru ca la sfârșitul lui 2025 să avem peste 149 de mii de muncitori din afara spațiului european.

Foarte mulți dintre aceștia, aflăm acum, doresc viză de reîntregirea familiei. Este vorba de migrație în masă. Treziți-vă, votați înființarea acestei comisii, pentru că ceea ce se întâmplă în vestul civilizat este deosebit de periculos”, a atras atenția Dan Tanasă, deputat AUR.

Csoma Botond (UDMR): „Este o problemă falsă”

„Stimați colegi, la prima vedere, înființarea acestei comisii pare un obiectiv legitim. Dar, în același timp, este o problemă falsă propusă de extremiști, pentru că România nu se confruntă cu o migrație ilegală”, a replicat Csoma Botond, liderul deputaților UDMR.

Varujan Pambuccian: „Acolo înseamnă că ei au primit cetățenie de la biroul pentru cetățenie”

„Ca orice țară normală la cap, România are legi și se guvernează după legi. Spunea cineva de reîntregirea familiei pentru cei care vin cu acte de muncă și se stabilesc aici. Acolo nu se respectă legea. Acolo înseamnă că ei au primit cetățenie de la biroul pentru cetățenie.

Nu e în regulă, pentru că înseamnă că acel birou nu și-a făcut datoria”, a susținut Varujan Pambuccian, liderul grupului Minorităților Naționale.

Cristina Prună (USR): „Haideți să reducem taxele pe muncă”

„Astăzi în România avem aproape 6 milioane de români și toți atâția români au migrat în străinătate în ultimii 37 de ani. Avem o mare problemă cu forța de muncă. De ce se întâmplă lucrul ăsta? Pentru că avem taxe foarte mari pe muncă.

Haideți să punem mâna să reducem taxele pe muncă, pentru că până și bulgarii au ajuns să câștige mai mult decât românii”, a fost mesajul Cristinei Prună, deputat USR.

Coleșa (AUR): „Cei de la USR au fost la guvernare și n-au făcut nimic în privința scăderii taxării muncii”

„Cei de la USR au fost la guvernare și n-au făcut nimic în privința scăderii taxării muncii”, a precizat Alin Coleșa, deputat AUR.

Adrian Câciu (PSD): „Nu asta i-a îndepărtat pe români de țară, banii i-au îndepărtat, plata de mizerie”

„Taxele pe care le plătesc migranții sunt aceleași cu care le plătesc românii. Nu asta i-a îndepărtat pe români de țară, banii i-au îndepărtat, plata de mizerie”, a atras atenția Adrian Câciu, deputat PSD.

Csoma Botond i-a acuzat pe cei de la AUR de ipocrizie

„Aș dori să adaug încă două fraze: tovarășii AUR-iști sunt ipocriți, își rup cămașa de pe ei să lupte împotriva migrației ilegale, dar o invită la București pe Alice Weidel, aia de la AfD care vrea să trimită toți românii acasă din Germania”, a mai spus. Csoma Botond.

Comentarii (0)

    Articole similare