Demisie la vârful Armatei SUA: „Tipul cu dronele” al lui Trump pleacă după luni de conflicte cu șeful Pentagonului

Dan Driscoll, secretarul Armatei SUA și unul dintre oamenii promovați în administrația lui Donald Trump, și-a dat demisia după aproximativ un an și jumătate petrecut în funcție. Plecarea sa intervine după luni de conflicte cu secretarul Apărării, Pete Hegseth, și se adaugă unui șir de schimbări produse în ultima perioadă la vârful structurii militare americane, relatează BBC.
Demisia lui Driscoll, după luni de conflicte cu Hegseth
Informația privind plecarea lui Dan Driscoll a fost confirmată de CBS, partenerul media al BBC în Statele Unite. Potrivit sursei citate, demisia a venit după mai multe luni în care relația dintre secretarul Armatei și șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a fost marcată de conflicte.
În vârstă de 41 de ani, Driscoll a fost cel mai tânăr secretar al Armatei din istoria SUA și a devenit cunoscut inclusiv sub porecla de „tipul cu dronele” al președintelui Donald Trump.
Casa Albă a transmis CBS că Driscoll a fost „extrem de eficient” în promovarea agendei lui Trump „Make America Strong Again” („Să facem America din nou puternică”) şi a demonstrat „o conducere remarcabilă” în timpul operaţiunilor militare.
BBC a solicitat reacții din partea Casei Albe, Pentagonului și Armatei SUA.
Un nou nume important pleacă din structurile militare americane
Demisia lui Driscoll vine după alte plecări la nivel înalt din aparatul militar al Statelor Unite.
În aprilie, secretarul Marinei, John Phelan, a demisionat brusc. Printre alte nume importante care au părăsit funcțiile se află șeful Statului Major al Armatei, Randy George, generalul de armată David Hodne și generalul-maior William Green.
De când Pete Hegseth a preluat conducerea Pentagonului, peste 12 ofițeri militari de rang înalt au fost concediați. Printre aceștia se numără șeful operațiunilor navale și viceșeful Statului Major al Forțelor Aeriene.
Secretarul Armatei este cel mai înalt oficial civil aflat la conducerea Armatei SUA și coordonează atât militarii activi, cât și Garda Națională și soldații din rezervă.
De la misiunea în Irak la conducerea Armatei SUA
Înainte să ajungă în această poziție, Dan Driscoll a avut propria carieră militară. A fost ofițer în 2007, apoi a condus un pluton de cavalerie, iar în 2009 a fost detașat timp de câteva luni în Irak.
Ajuns secretar al Armatei, Driscoll și-a construit reputația de susținător al noilor tehnologii utilizate pe câmpul de luptă. Promovarea acestora, în special a dronelor, i-a adus supranumele de „tipul cu dronele” al lui Trump.
Rol important în negocierile privind războiul din Ucraina
Driscoll a fost implicat anul trecut și în eforturile diplomatice pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina. Acesta a efectuat deplasări în străinătate și s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în cadrul negocierilor.
Secretarul Armatei este, totodată, un apropiat și prieten al vicepreședintelui JD Vance. Cei doi s-au cunoscut în perioada în care studiau la Facultatea de Drept de la Yale.
În timpul mandatului său, Driscoll a avut un rol important și în decizia lui Donald Trump privind mobilizarea Gărzii Naționale în orașele americane.
Pe lângă conducerea Armatei SUA, acesta a preluat și poziția de director interimar al Biroului pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc și Explozivi.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternAvertismentul Qatarului: “Consecințe catastrofale” / De ce închiderea strâmtorii Bab el-Mandeb ar putea provoca pagube și mai mari decât cea a strâmtorii Ormuz
ExternPrimarul Londrei, Sadiq Khan, își ocupă locul în Camera Lorzilor la patru ani după ce a cerut desființarea acesteia
ExternCristian Chivu a stabilit o premieră la Inter în istoria de 118 ani, transmite Gazzetta dello Sport
Extern