Decizia Bulgariei după incidentul cu drona: mută forțe de la granița cu Turcia și întărește frontiera cu România

Bulgaria va redisloca forțe și mijloace ale Poliției de Frontieră destinate detectării și combaterii dronelor de la granița cu Turcia către frontiera cu România, după ce o dronă venită din direcția teritoriului românesc a explodat sâmbătă dimineață la aproximativ 100 de metri în interiorul Bulgariei. Decizia a fost anunțată de premierul bulgar Rumen Radev, relatează Mediafax.
Măsura vine după incidentul produs în jurul orei 08:10, în apropierea fostului punct de trecere a frontierei Kardam–Negru Vodă. Potrivit autorităților bulgare, aparatul a căzut într-un lan de floarea-soarelui și a explodat la numai aproximativ 100 de metri de granița cu România. Nu au fost raportate victime sau pagube asupra infrastructurii.
„După acest incident vor fi redislocate forțe și mijloace ale Poliției de Frontieră pentru detectarea și combaterea dronelor de la granița cu Turcia către granița cu România”, a declarat premierul Rumen Radev după reuniunea Consiliului de Securitate de la Sofia.
Autoritățile bulgare urmează să intensifice și măsurile de protecție în zona obiectivelor strategice, incidentul fiind considerat cu atât mai sensibil cu cât explozia s-a produs la aproximativ un kilometru de stația de comprimare Kardam, parte a infrastructurii gazoductului Transbalcanic.
Drona nu a fost detectată de radarele României sau Bulgariei
Drona nu a fost detectată de sistemele de supraveghere aeriană nici în România, nici în Bulgaria, potrivit informațiilor prezentate de premierul bulgar. Sofia nu primise nici o avertizare din partea Centrului NATO pentru Operații Aeriene Combinate de la Torrejón, care monitorizează spațiul aerian din sudul Europei.
Radev a explicat că aparatele de dimensiuni relativ reduse care zboară la altitudine joasă sunt dificil de identificat cu sistemele radar existente.
„Nu este o dronă-jucărie”
Tipul aparatului nu a fost încă stabilit. Premierul bulgar a precizat că autoritățile au imagini cu resturile, însă acestea au fost puternic afectate de explozie.
Radev a afirmat însă că nu este vorba despre „o dronă-jucărie”, ci despre un aparat mai mare, iar explozia puternică indică prezența unei cantități semnificative de material exploziv. Autoritățile nu pot spune în acest moment dacă Bulgaria a fost vizată deliberat.
Sofia întărise deja apărarea după incidentele din România
Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat că Sofia își consolidase încă din 31 iulie supravegherea și apărarea spațiului aerian, tocmai ca reacție la incidentele recente cu drone înregistrate în România.
Pe lângă avioanele MiG-29 și sistemele de rachete sol-aer aflate în serviciul de luptă, Bulgaria a desfășurat suplimentar personal și tehnică militară, inclusiv sisteme antiaeriene, elicoptere Cougar, avioane Su-25 și stații radar. Măsurile de supraveghere consolidate rămân în vigoare.
Incidentul de la Kardam urmează să fie prezentat și aliaților NATO. Radev a anunțat că Bulgaria va ridica subiectul la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic programată la începutul săptămânii viitoare.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternClujean prins sub un tractor în urmă cu puțin timp. Pompierii intervin de urgență chiar în aceste momente
ExternFOTO Doliu uriaș pentru Lionel Messi: A murit tatăl și omul care i-a condus întreaga carieră
ExternMApN îl contrazice pe premierul bulgar, după explozia dronei la 100 de metri de graniță: Vehiculul aerian nu a trecut prin România
Extern