De ce sunt politicienii dreptei populiste, radicale sau extremiste (în general) mari prieteni ai Israelului

Recent liderul Partidului Libertății din Țările de Jos (PVV), Geert Wilders, a fost în vizită în Israel unde a fost primit cu onoruri, printre alții, de ministrul afacerilor externe, Gideon Saar, de președintele Knesset-ului (parlamentul unicameral de la Ierusalim), Amir Ohana, și a primit titlul de cetățean de onoare al Samariei (partea de nord a teritoriului cunoscut și sub numele de Cisiordania). Wilders este cunoscut pentru pozițiile sale dure împotriva islamului și a musulmanilor.

Noul prim ministru al Sloveniei și lider al Partidului Democrat Sloven (SDS, dreapta naționalistă), Janez Jansa, a anunțat intenția mutării ambasadei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim și înghețarea procesului de recunoaștere a statului palestinian. Jansa a anulat toate restricțiile privind exportul și importul de arme cu Israelul.

Cehia, care are un guvern de coaliție între dreapta populistă și cea extremă, a anunțat că va opune veto sancționării de către Uniunea Europeană a miniștrilor extremiști de dreapta din guvernul de la Ierusalim, Itamar Ben Gvir și Bezalel Smotrich.

Printre prietenii europeni ai Israelului se numără și președintele partidului Reunirea Națională (dreapta populistă/extremă) din Franța, Jordan Bardella, liderul partidului VOX (extrema dreaptă) din Spania, Santiago Abascal, liderul partidului Chega (extrema dreaptă) din Portugalia, Andre Ventura, partidele Democrații Suedezi, Lege și Dreptate din Polonia și altele.

Guvernul israelian și mai ales ministrul pentru Diaspora, Amichai Chikli, a avut contacte și cu partidul Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR), condus de George Simion, iar Chikli a avut o conversație telefonică cu candidatul pro-Rusia la președinție, Călin Georgescu, între cele două tururi de scrutin în noiembrie 2024.

Israelul are prieteni și printre liderii dreptei din America Latină care au câștigat în ultimii ani puterea în această regiune. Președintele ales al Columbiei, Abelardo de la Espriella, care-și va prelua mandatul pe 7 august, a anunțat că va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim și va îngheța recunoașterea statului palestinian.

Bolivia, care a rupt relațiile diplomatice cu Israelul după atacul organizației teroriste Hamas din 7 octombrie 2023, le-a restabilit anul trecut după alegerea președintelui de dreapta, Rodrigo Paz, iar președintele libertarian al Argentinei, Javier Milei, este poate cel mai bun prieten al Israelului din cele două Americi.

Alți doi prieteni ai Israelului sunt președinții El Salvador, Naib Bukele, și cel al Honduras, Nasry Asfura, ambii creștini de origine arabo-palestiniană.

Candidatul dreptei în alegerile prezidențiale in octombrie din Brazilia, unul din ultimele bastioane ale stângii în America Latină, Flavio Bolsonaro, are o relație caldă cu guvernul condus de Benjamin Netanyahu, care a avut relații apropiate și cu tatăl său, Jair Bolsonaro, fost președinte în perioada 2019 – 2023, acum judecat sub acuzația de tentativă de lovitură de stat.

Zilele acestea, premierul Netanyahu se află în vizită în Statele Unite unde s-a întreținut cu președintele Donald Trump, cu care are o relație apropiată, chiar dacă nu întotdeauna armonioasă. Partidul Republican al președintelui sprijină  puternic statul Israel, spre deosebire de Partidul Democrat care în ultimii ani a făcut un viraj puternic spre anti-sionism (antisemitism). Liderul Partidului Conservator de opoziție din Canada, Pierre Poilievre, este și el un susținător ferm al statului Israel.

În sfârșit, India sub conducerea premierului naționalist hindus, Narendra Modi, are relații strânse cu Israelul, recent ieșind la iveală un export de arme de la Delhi către Ierusalim.

Revenind la întrebarea din titlu, cum se explică această relație strânsă între dreapta europeană, americană și indiană și Israel?

Explicațiile sunt multiple și ar putea fi sintetizate astfel:

• Convergență ideologică cu actualul guvern de la Ierusalim – naționalism, apelul la tradiții, uneori invocarea valorilor iudeo-creștine;
• În cazul europenilor poziția anti-imigrație și anti-islam, atenuarea sentimentelor antisemite tradiționale în rândurile dreptei europene;
• În cazul latino-americanilor revenirea la poziția tradițională, inaugurată de votul a 13 state în favoarea înființării statului Israel în Adunarea Generală ONU pe 29 noiembrie 1947;
• Poziția reactivă de tip “dușmanul dușmanului meu este prietenul meu”, pe fondul răcirii relațiilor între stânga europeană și nord americană și Israel și alunecarea tot mai pronunțată spre antisemitism; în cazul Indiei relațiile de inamiciție cu Pakistanul, unul din cele mai ostile state Israelului;

Desigur că există și excepții. Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă), care are în rândurile sale nostalgici ai nazismului, este divizat cu privire la Israel, iar în Polonia partidul Confederația (extrema dreaptă) a luat poziții ostile Israelului. În Partidul Republican din Statele Unite există o mică minoritate cu poziții antisemite și anti-Israel.

Din punctul de vedere israelian apropierea de aceste partide de dreapta uneori extremiste și cu vederi antisemite este o atitudine pragmatică, generată și de distanțarea multor politicieni de stânga, dar și de centru-dreapta, de statul Israel, între altele și din cauza creșterii ponderii electoratului musulman în statele lor.