De ce costă motorina peste 10 lei, deși petrolul s-a ieftinit? Bogdan Ivan: „Dacă nu se întâmplă asta, cineva trădează și românii, și Statul Român”

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan (PSD), susține că reducerea accizei la motorină trebuie să se regăsească rapid în prețurile de la pompă și afirmă că românii nu ar trebui să plătească peste 10 lei pentru un litru de motorină. Social-democratul îl acuză pe premierul interimar Ilie Bolojan că a întârziat adoptarea măsurilor privind carburanții și compară actuala situație cu perioada în care conducea Ministerul Energiei.
Fostul ministru a salutat promulgarea legii privind reducerea accizei la motorină, despre care spune că a inițiat-o în urmă cu zece zile.
„Reducerea accizei la motorină trebuie să se vadă la pompe! Niciun român nu trebuie să plătească peste 10 lei/litru! Dacă nu se întâmplă asta, cineva trădează și românii și Statul Român! Azi, Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat legea pe care am inițiat-o în urmă cu 10 zile, prin care scădem acciza la motorină între 34 și 85 bani/litru. Tot blamatul Partid Social Democrat, și la Guvern și în opoziție se luptă pentru România! Actualul Guvern demis/interimar/ilegitim, balet pe toată linia!”, a scris Bogdan Ivan pe Facebook.
Acuzații la adresa lui Ilie Bolojan
Bogdan Ivan afirmă că, în perioada în care era ministru al Energiei, a pregătit rapid măsuri pentru limitarea efectelor izbucnirii războiului din Iran asupra prețurilor carburanților, însă acestea ar fi fost întârziate.
„Eram ministrul PSD al energiei la izbucnirea războiului din Iran. Am făcut scenarii în 3 zile ca să ținem prețul jos. Ilie Bolojan le-a aprobat după 3 săptămâni, atunci când am amenințat ca ies în conferință de presă și spun cine mă blochează: adică el!”, susține fostul ministru.
Acesta afirmă că reacția publică ar fi fost diferită dacă un ministru PSD s-ar fi confruntat cu actuala situație.
„Dacă azi era Ministru PSD la energie, era desființat public! E domnul Bolojan si e liniște. Vă las mai jos câteva date clare si verificabile”, a transmis Ivan.
Comparație între prețul motorinei și cotația petrolului
Fostul ministru compară prețurile carburanților din perioada în care și-a încheiat mandatul cu cele actuale.
„Am plecat de la ministerul energiei în 23 aprilie. Motorina: 9 lei! Barilul de petrol 110$. Azi, motorina e 10.7 lei, barilul de petrol 80$ și e liniște. Eu am gestionat criza carburanților când izbucnit războiul din Iran. Barilul de petrol era peste 120 de dolari și criză mondială. Toată lumea sărea pe mine: când scad prețul. Și l-am scăzut. Doar 12 zile am avut prețuri peste 10 lei/litru în plină criză.”, afirmă Bogdan Ivan.
„Nu e nevoie de imaginație. Am văzut deja filmul”
Social-democratul susține că actualul Guvern nu este supus acelorași critici pe care le primeau miniștrii PSD.
„Astăzi, cea mai grea parte a războiului a trecut. În timp ce prețurile se stabilizează în toată lumea, avea aproape două săptămâni cu prețuri peste 10 lei litrul de motorină. Și liniște aproape. Nimeni nu se întreabă pe Facebook și la TV, cum avem prețul barilului de petrol 80$ și cele mai mari prețuri la carburanți. Dacă eram un ministru PSD la energie, nu îmi imaginez Tsunami-ul comunicațional asupra lui.”, a scris fostul ministru.
Acesta afirmă că standardele aplicate miniștrilor PSD au fost diferite.
„Nu e nevoie de imaginație. Am văzut deja filmul. Când ministrul era social-democrat, o avarie era dovadă de incompetență. Când nu mai este, devine circumstanță obiectivă.”, a conchis Bogdan Ivan.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăOFICIAL Motorina nu se ieftinește încă, iar românii care au plătit TVA de 21% pentru locuință își pot cere diferența înapoi. Ce prevăd legile publicate în Monitorul Oficial | DOCUMENT
PoliticăUDMR a votat, în Comisia de Administrație, pentru adoptarea Legii ANI, în urma căreia Dominic Fritz rămâne fără mandat
PoliticăBolojan calmează temerile privind carburanții: „Situația s-a îmbunătățit, nu anticipăm probleme de aprovizionare”
Politică