Daniel Zamfir, despre subvențiile Rabla și Casa Verde

Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, ridică problema modului în care sunt cheltuiți banii publici prin programe precum Rabla și Casa Verde, în condițiile în care subvențiile pot ajunge să susțină producători din afara României. Oficialul susține că protejarea industriei auto naționale trebuie să reprezinte o prioritate, având în vedere că sectorul contribuie cu aproximativ 13-14% la Produsul Intern Brut, asigură o treime din exporturile țării și generează circa 230.000 de locuri de muncă.
Daniel Zamfir, despre banii publici alocați prin programele Rabla și Casa Verde
"Îmi face plăcere să discut despre industria auto, unul dintre hobby-urile mele (...) De la bun început vreau să vă spun un lucru: în calitatea mea de ministru al Economiei am obligaţia, şi cred că nimeni nu se îndoieşte de asta, să apăr industria auto românească şi în aceste considerente aş vrea să fac o referire la Programul "Rabla".
Într-adevăr, s-a pus în discuţie pentru această chestiune şi anume subvenţionăm din bani publici industria românească sau industria europeană sau industria din alte ţări europene? Nu e vorba numai de Programul "Rabla". Discuţia la nivelul Guvernului a fost şi în legătură cu alte programe care se derulează prin intermediul Ministerului Mediului, cum e Programul "Casa Verde", de exemplu, acel program în care s-au subvenţionat panourile solare, evident niciunul fabricat în România.
Şi atunci punem problema: folosim banii publici ca să ajutăm industria românească sau ca să ajutăm industria de alte ţări? Discuţia suportă abordări diferite. Eu sunt cel care are obligaţia să susţină industria românească. Industria auto românească reprezintă un sector strategic, contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut, generează o treime din exporturile României şi, nu în ultimul rând, în jur de 230.000 de locuri de muncă la care se adaugă, bineînţeles, şi companiile furnizoare în sectoarele conexe. Nu ultimul rând, industria auto românească reuşeşte să atragă investiţii şi competenţe tehnologice importante", a punctat Zamfir, citat de Agerpres.
Ministrul Economiei cere măsuri pentru protejarea industriei auto românești
În opinia ministrului de resort, România trebuie să rămână atractivă pentru investiţii, producţie şi cercetare "ca să ţinem pasul cu ceea ce se întâmplă în industria europeană, dar mai ales în cea de peste Ocean".
"Cred cu tărie nu doar că trebuie să producem aici, ci trebuie să fim capabili să dezvoltăm tehnologii, să creăm valoare adăugată şi să oferim oportunitatea reală a companiilor româneşti de a participa la lanţurile valorice europene.
E absolut evident că presiunea concurenţei la nivel global este tot mai mare, inclusiv din partea unor economii care îşi sprijină, şi informaţiile pe care le avem este că, într-adevăr, China îşi sprijină puternic proprii producători. De aceea avem şi noi nevoie de condiţii corecte de concurenţă şi de politici europene care să susţină industria noastră la nivel naţional şi european.
În acelaşi timp, avem o provocare şi anume tranziţia către mobilitatea cu emisii reduse, pe care România ştiţi bine că a asumat-o, şi trebuie să fie realistă şi predictibilă, mai ales. Sigur, obiectivele de mediu sunt importante, însă ele trebuie să ţină cont şi de capacitatea industriei de a se adapta, de investiţiile necesare şi de locurile de muncă care, din punctul meu de vedere, trebuie păstrate.
Avem aşadar nevoie de mai multă flexibilitate şi de soluţii realiste care să ne permită valorificarea progresului tehnologic şi, totodată, să avem creştere economică", a spus oficialul.
România trebuie să își valorifice potențialul în industria auto europeană
Potrivit demnitarului, industria auto înseamnă furnizorii, IMM-urile, companiile de software, de inginerie, universităţi şi centre de cercetare.
"Rolul Ministerului Economiei, vă spun cu toată convingerea, este tocmai acela de a fi un integrator, un partener real al industriei, de a asculta problemele companiilor şi de a susţine acele soluţii care să determine o creştere a competitivităţii române, pe care sunt convins că ne-o dorim pe toţi.
Tocmai de aceea, vă asigur că voi continua dialogul cu producătorii şi furnizorii şi voi promova acele priorităţi în discuţii purtate atât la nivelul Guvernului, cât mai ales la nivelul instituţiilor europene.
Am afirmat în repetate rânduri: cred cu tărie că România are şi experienţa, şi oamenii, şi baza industrială necesară pentru a juca un rol important în viitorul industriei auto europene. Eu cred că trebuie doar să avem încredere în aceste atuuri şi să le valorificăm cu eficienţă", a menţionat Daniel Zamfir.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternSenatul cere CCR să verifice comportamentul lui Cristian Deliorga
ExternDurerile îi afectau tot mai mult mersul. Tratamentul care i-a ameliorat simptomele
ExternExporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile / Dar SUA nu au primit nimic
Extern