Cum apar alergiile chiar și la vârstele adulte: „Confuzie în sistemul imunitar”

Adesea ne gândim la alergii ca fiind rezultatul unei „mâini ghinioniste”, primite din copilărie, sau chiar dinainte de naștere. Dar „orice persoană, în orice moment al vieții sale, poate dezvolta o nouă alergie”, spune alergologa Kelly Colas, potrivit BBC.
Alergiile pot să se arate în orice moment al vieții, uneori chiar la vârsta adultă, târzie. Aceste probleme apar, aparent, din senin. Dar, pe măsură ce cercetătorii află tot mai multe, aceștia identifică o serie de moduri ciudate și surprinzătoare prin care putem „contracta” noi alergii, de la mușcăturile de căpușe, până la fluctuațiile hormonale.
„Comutatorul de pornire”, numit Covid
Unii oameni se nasc cu o predispoziție genetică la alergii. Dar „nu totul ține de genetică”, spune Ruchi Gupta, directoarea Centrului pentru Cercetarea Alergiilor Alimentare și a Astmului, de la Universitatea Northwestern, din Illinois, SUA. Adesea, „ceva anume declanșează acest proces”.
Unul dintre acele „comutatoare de pornire” este chiar Covid-19, care își poate lăsa amprenta asupra sistemului imunitar, sub forma unor noi alergii.
Un studiu din 2026 a constatat că infecția cu Covid-19 este asociată cu un risc semnificativ mai mare de a dezvolta rinită alergică (mai cunoscută sub numele de „febra fânului”) și astm.
Sistemul imunitar poate „scăpa de sub control” în timpul unei infecții cu Covid-19
„Infecția a crescut riscul, iar vaccinarea l-a redus”, explică Philip Curman, co-autor al studiului și dermatolog la Institutul Karolinska, din Suedia. Sistemul imunitar poate scăpa de sub control în timpul unei infecții cu Covid-19, intensificând inflamația, inclusiv un tip de inflamație cunoscut ca fiind legat de bolile alergice, explică Curman.
Virusul sincițial respirator (VSR), o boală comună a copilăriei, precum și rinovirusul, virusul care provoacă răceala, par să aibă efecte similare, cel puțin la copii, arată studii anterioare. Dezvoltarea alergiilor în urma acestor boli reprezintă uneori un „efect colateral”, un exemplu fiziologic de a fi „la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit”, explică Gupta.
„Dacă organismul tău întâlnește un anumit tip de aliment sau un alergen din mediu, exact atunci când sistemul tău imunitar este deja copleșit [de lupta cu un virus]”, spune ea, „sistemul tău imunitar reacționează cam așa: «Ok, ce mai e și asta acum? Hai să scăpăm de tot».”
Confuzie în sistemul imunitar
În mod ironic, tratamentele folosite pentru unele boli comune pot avea, la rândul lor, efecte neintenționate similare. Utilizarea antibioticelor, de exemplu, a fost asociată cu un risc ulterior de alergii.
Gupta, care a studiat factorii care pot declanșa alergiile, spune că acest lucru s-ar putea explica prin faptul că antibioticele perturbă echilibrul delicat al microbiomului intestinal, colonia uriașă de bacterii care trăiește în tractul gastrointestinal uman.
Oamenii de știință mai au încă multe de aflat despre microbiomul intestinal, dar acesta pare să joace un rol în nenumărate aspecte ale sănătății noastre, inclusiv în funcționarea sistemului imunitar. Perturbarea microbiomului, spune Gupta, poate duce la „confuzie în sistemul imunitar”, determinând ca substanțe care ar trebui să fie inofensive să fie catalogate drept amenințări ce trebuie neutralizate.
Sarcina reprezintă o altă perturbare majoră a sistemului imunitar, una care poate avea efecte neașteptate asupra alergiilor, spune Colas, alergologă la Universitatea din Washington, specializată în gestionarea alergiilor din timpul sarcinii.
Aproximativ o treime dintre femeile cu alergii de mediu preexistente constată că acestea se agravează după ce rămân însărcinate, spune Colas. Există, de asemenea, un fenomen cunoscut sub numele de „rinită de sarcină”, care apare atunci când o persoană însărcinată, care nu a avut niciodată alergii, dezvoltă toate simptomele caracteristice, precum strănutul, congestia nazală și secrețiile nazale.
Rinita de sarcină probabil nu este o alergie adevărată, ci mai degrabă o afecțiune temporară, ce produce simptome asemănătoare alergiei, spune Colas. (Un element cheie de diferențiere? Simptomele dispar de obicei după naștere, în loc să persiste la nesfârșit.) Motivul pentru care apare este „foarte prost înțeles”, spune Colas, dar pare a fi legat de fluctuațiile hormonale. Hormonii reproducători feminini, estrogenul și progesteronul, sunt, la urma urmei, bine cunoscuți pentru interacțiunea lor cu sistemul imunitar.
Cercetările sugerează, de asemenea, că femeile pot experimenta noi alergii, după instalarea menopauzei, o altă perioadă de schimbări hormonale majore. „Acești hormoni pot provoca aproape orice”, spune Colas.
Alergii ascunse prin iarbă
Mușcătura căpușei „lone star” (o specie de arahnid nativă din America de Nord, dar aflată în plină expansiune spre noi zone ale lumii, pe măsură ce clima se încălzește) poate fi un alt factor declanșator surprinzător de alergii, provocând, mai exact, reacții la carnea roșie.
După o cină copioasă, cu cotlet de miel și vin franțuzesc, în timpul unei călătorii la Londra, din 2007, Thomas Platts-Mills s-a întors la hotel, pentru o noapte de somn odihnitor. Dar apoi, spune el, „m-am trezit la 2:30 dimineața. Până la ora 3:00, eram acoperit de urticarie.”
Platts-Mills, profesor de medicină și microbiologie la Universitatea din Virginia, SUA, era în mod special calificat să înțeleagă această înlănțuire ciudată de evenimente. La momentul călătoriei sale, laboratorul lui Platts-Mills era adânc implicat în dezlegarea unui mister medical.
Echipa sa încerca să înțeleagă de ce o serie de pacienți din SUA dezvoltaseră alergii la carnea roșie, după ani întregi de alimentație omnivoră, fără probleme.
Până atunci, Platts-Mills avea deja o ipoteză: aceste alergii bizare păreau să apară în urma mușcăturilor de căpușă. Propriul său caz a ajutat la confirmarea acestei teorii. Platts-Mills fusese acoperit de larve de căpușe și mușcat de acestea, în urma unei drumeții, cu câteva luni în urmă. Analizele de sânge ulterioare arătaseră niveluri ridicate de anticorpi asociați alergiilor. Iar acum, cina sa cu miel îl făcuse să facă erupție de urticarie.
Reacția nefericită a lui Platts-Mills a ajutat echipa sa să definească ceea ce astăzi este cunoscut drept sindromul alfa-gal.
Căpușele pot purta în salivă o moleculă de zahăr numită alfa-gal, produsă în mod natural de majoritatea mamiferelor, inclusiv de cele pe care le consumăm. Oamenii, însă, „au pierdut această capacitate acum aproximativ 10 milioane de ani”, explică Platts-Mills.
Asta înseamnă că, atunci când o persoană este expusă la alfa-gal printr-o mușcătură de căpușă, sistemul ei imunitar poate percepe acest lucru ca pe o amenințare și poate reacționa în consecință. „Tot ce nu e primat este dușmanul tău”, spune Platts-Mills. Când acea persoană întâlnește din nou alfa-gal, poate în timp ce savurează un hamburger suculent, ar putea dezvolta simptome alergice, inclusiv urticarie, umflături și disconfort gastrointestinal.
Diagnosticele de sindrom alfa-gal devin tot mai frecvente în SUA, pe măsură ce căpușele „lone star” se răspândesc spre noi zone ale țării, mult dincolo de habitatul lor original, din sud-estul american. Doar între 2017 și 2022, peste 90.000 de persoane au fost diagnosticate, potrivit datelor guvernamentale.
Există un leac pentru alergiile cu debut brusc?
Deși rinita de sarcină dispare, de regulă, odată cu venirea pe lume a copilului, mulți dintre cei care dezvoltă alergii cu debut brusc nu au același noroc. Fie că apare în urma unei boli, a unei mușcături de căpușă, sau, aparent, din senin, o nouă alergie poate fi permanentă.
Fie că ești alergic la polen sau la arahide, la praf sau la câini, aceeași cauză generală stă la baza acestor reacții. Alergiile apar atunci când organismul reacționează la ceea ce ar trebui să fie o substanță inofensivă, ca și cum ar fi vorba de un invadator străin periculos, și produce anticorpi, un tip de proteină imunitară. Atunci când sistemul imunitar se activează, rămâi cu simptome precum secreții nazale, ochi care mănâncă sau, în cazuri grave, chiar anafilaxie, care poate pune viața în pericol.
„Sistemul tău imunitar a recunoscut [o substanță] drept ceva rău și a creat anticorpi pentru acea substanță”, explică Gupta. „Acum, de fiecare dată când organismul tău intră în contact cu ea, pornește la atac.”
În cazurile în care alergiile apărute mai târziu, în viață, au o cauză probabilă, precum inflamația legată de o boală sau modificările microbiomului intestinal, apărute după un tratament cu antibiotice, există indicii despre cum ar putea fi prevenite sau, cel puțin parțial, inversate daunele. Gupta, de exemplu, recomandă ca persoanele care iau antibiotice să consume, de asemenea, probiotice, prebiotice, iaurt și alimente fermentate, toate acestea putând contribui la susținerea sănătății și diversității microbiomului intestinal.
Prevenirea inflamației, pentru ca aceasta să nu scape complet de sub control în timpul unei boli virale, ar putea, de asemenea, în mod plauzibil, să oprească apariția unor consecințe ulterioare, precum alergiile, spune Curman. „Am putea influența dezvoltarea acestor afecțiuni secundare, precum astmul, printr-un tratament timpuriu?”, se întreabă el. Este o întrebare deschisă, dar merită investigată în continuare, spune el.
Medicamentele care modulează sistemul imunitar, în general, sunt promițătoare, atât pentru persoanele nou-diagnosticate cu alergii, cât și pentru cei care se confruntă cu ele de mult timp. Xolair, un medicament folosit de decenii pentru tratarea astmului și care s-a dovedit, mai recent, eficient și în controlarea reacțiilor alergice alimentare, funcționează prin vizarea sistemului imunitar, blocându-i capacitatea de a declanșa un răspuns excesiv de agresiv, care ar putea deveni periculos sau chiar fatal.
Cercetătorii studiază, de asemenea, alte modalități de a „reantrena” sistemul imunitar, pentru a depăși alergiile. Aceste abordări experimentale includ vaccinuri, care ar putea învăța sistemul imunitar să răspundă la alergeni într-un mod mai reținut, la fel cum vaccinurile pregătesc organismul să lupte împotriva virușilor, fără să reacționeze exagerat, precum și un tratament administrat într-o singură doză, care își propune să furnizeze organismului, direct, anticorpi capabili să blocheze alergenii.
Deocamdată, nu există o metodă infailibilă de a inversa o alergie nou apărută, spune Gupta. Dar viitorul arată promițător. „Studiez alergiile alimentare de 20 de ani”, spune ea, „și e pur și simplu o perioadă extrem de interesantă, în care văd atât de mult progres.”
Comentarii (0)
Articole similare
ExternFuziune între Paramount și Warner Bros Discovery. Cum se va numi noua companie
ExternSMS-uri false despre amenzi de parcare. DNSC avertizează românii despre linkurile ce duc la pagini care fură datele bancare
Extern„Fiecare minut contează”. Ce se întâmplă cu pacienții când spitalele unei țări UE sunt suprasolicitate. Noile măsuri votate în Parlamentul European
Extern