Cum a motivat Înalta Curte confirmarea conflictului de interese în cazul primarului Dominic Fritz

Înalta Curte a respins recursul înaintat de primarul Timișoarei, împotriva referatului întocmit de Agenția Națională de Integritate, deoarece a constatat că edilul a creat o situație de conflict de interese și o „aparență de părtinire”, fără să fie necesară dovedirea unui prejudiciu sau a unui folos material efectiv, conform motivării pe care curtea a publicat-o joi.

În privința interdicției de trei ani, ÎCCJ a apreciat că, deși impactul asupra carierei politice este „real și sever”, fapta nu era lipsită de „orice element de gravitate”, condiție necesară pentru înlăturarea sancțiunii potrivit jurisprudenței CJUE.

Înalta Curte a menținut, prin decizia luată pe 18 iunie, hotărârea judecătorilor de la Curtea de Apel Timișoara. 

De ce ANI a considerat că Dominic Fritz este în conflict de interese. 

Primarul Timișoarei avea o datorie față de o persoană fizică (arhitect) de la care luase un împrumut destinat finanțării campaniei electorale (împrumut menționat public în declarația de avere).

Pe  2 noiembrie 2020, la scurt timp de la preluarea mandatului), primarul a semnat referatul de aprobare al proiectului de hotărâre pentru aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ). 

 Documentația tehnică a PUZ-ului fusese elaborată de o firmă de proiectare, în cadrul căreia creditorul primarului avea dubla calitate de asociat și angajat cu drept de semnătură. 

ANI și instanța au reținut că aprobarea PUZ-ului aduce un folos material societății și, implicit, creditorului.

Conform Codului administrativ, un ales local este obligat să se abțină de la emiterea sau de la participarea la emiterea unui act administrativ care ar putea aduce un folos material (direct sau indirect) unei persoane față de care este debitor. 

Cum s-a apărat Dominic Fritz și ce au decis judecătorii

Domnici Fritz a susținut, în apărarea sa, că participarea sa a fost pur formală, că nu a avut cui delega semnarea documentului și că nu există un folos material dovedit. 

„Recurentul susține că prima instanță era obligată să examineze gravitatea concretă a conduitei, care nu putea fi dedusă automat din simpla reținere a existenței conflictului de interese, și că a invocat împrejurări precise care atenuau substanțial gravitatea: participarea pur formală, faptul că documentația era deja completă și legală la data semnării, împrejurarea că viceprimarii nu fuseseră încă ales și imposibilitatea delegării, debutul mandatului, precum și lipsa unui folos material dovedit și a unei vătămări concrete a interesului public”, scrie în motivarea ICCJ.

Curtea i-a respins, însă, argumentele.  

Instanța a arătat că referatul de aprobare nu era un simplu document formal. Prin semnarea documentului, primarul și-a însușit proiectul și a permis continuarea procedurii, a considerat curtea.

„Esențial este faptul că recurentul însuși recunoaște, în cuprinsul contestației, că a semnat referatul de aprobare pentru a arăta că schimbarea titularului funcției de primar nu a adus cu sine o revocare, expresă ori tacită, a referatului inițial. Această afirmație constituie, prin chiar conținutul său, mărturisirea unei manifestări conștiente și neechivoce de voință de a menține și continua procedura de adoptare a actului administrativ”, se menționează în motivarea Înaltei curți.

Concluzia judecătorilor a fost că semnarea referatului nu a fost o formalitate lipsită de efect juridic, ci o participare efectivă la procedură.

Domnic Fritz a mai susținut, în apărarea sa, că el avea o datorie față de o persoană fizică, iar documentul semnat viza o persoană juridică.  Cele două patrimonii erau distincte, a susținut acesta.

Înalta Curte a admis distincția juridică, dar a considersat că nu poate fi folosită pentru a evita regulile de integritate.

„Cu privire la distincția dintre persoana fizică și persoana juridică, între patrimoniul persoanei fizice E. și cel al societății B., Înalta Curte reține că, deși distincția dintre cele două patrimonii este reală în plan juridic abstract, ea nu poate fi utilizată pentru eludarea normei de integritate, a cărei finalitate este prevenirea oricărei situații în care imparțialitatea exercitării funcției publice ar putea fi afectată. 

Noțiunea de folos material se interpretează în sens larg, cuprinzând orice avantaj patrimonial direct sau indirect”, a motivat curtea.

Și a explicat și de ce – veniturile principale ale familiei creditorului acestuia provin, în proporție determinantă, din activitatea firmei pentru care Domnic Fritz a semnat referatul de aprobare. 

„În aceste condiții, avantajul patrimonial obținut de societate prin aprobarea documentației pe care a elaborat-o se reflectă în mod direct și previzibil în situația patrimonială a creditorului, în dubla sa calitate de asociat (beneficiar al profitului) și de angajat (beneficiar al veniturilor salariale legate de activitatea societății)”, a stabilit curtea. 

Instanța respinge astfel și argumentul invocat de Fritz, potrivit căruia beneficiarii PUZ-ului erau proprietarii terenurilor, nu arhitectul sau firma acestuia. 

„ Un act administrativ poate produce, simultan, foloase pentru mai multe persoane; pluralitatea beneficiarilor nu exclude existența unui beneficiar cu interes patrimonial specific – în speță, proiectantul general al documentației aprobate ”, spune ÎCCJ.

Un punct important al motivării ICCJ este interpretarea expresiei „care ar putea produce un folos material”.

„În susținerea neîndeplinirii condiției existenței folosului material, recurentul aduce patru argumente principale: (a) elaborarea documentației urbanistice nu generează, prin ea însăși, un folos material pentru proiectant, acesta fiind remunerat independent de adoptarea PUZ și nedobândind niciun drept patrimonial asupra terenului; (b) calitatea de creditor o avea persoana fizică E., distinctă de persoana juridică B., în cadrul căreia avea doar calitatea de specialist cu drept de semnătură, alături de alți profesioniști; (c) legea nu stabilește un prag valoric minim al folosului; (d) împrumutul era unul electoral, urmând a fi restituit prin Autoritatea Electorală Permanentă, astfel încât recurentul nu avea niciun interes ca creditorul său să dobândească vreun avantaj”, se menționează în motivare.

Curtea a subliniat că legea nu cere ca folosul să fie efectiv obținut, ci este suficient ca „actul să fie apt să-l producă”.

„Art. 228 alin. (1) lit. b) C. adm. nu condiționează obligația de abținere de producerea efectivă a unui folos, ci de aptitudinea actului de a produce un asemenea folos („care ar putea produce”); este suficient ca, pe baza faptelor stabilite, actul să fie apt să procure un avantaj patrimonial persoanei față de care alesul are calitatea de debitor. Or, aprobarea documentației de urbanism reprezintă finalitatea serviciului de proiectare prestat de B., iar reușita procedurii este de natură să valorifice economic activitatea proiectantului și a specialiștilor care au semnat documentația. 

Adoptarea PUZ-ului reprezintă actul care finalizează și validează întregul proces de proiectare, condiționând recepția serviciului și justificând încasarea integrală a onorariului de proiectare. Legătura dintre adoptarea actului și avantajul patrimonial al proiectantului este, așadar, directă și previzibilă, au decis judecătorii ÎCCJ.

Fostul primar al Tinișoarei a invocat și faptul că PUZ-ul era legal și că nu exista un prejudiciu pentru municipiu. Argumentul a fost respins de curte. 

„Norma nu sancționează nelegalitatea actului adoptat, ci însăși participarea alesului la adoptarea sa în condiții de conflict de interese”, arată instanța.

Înalta Curte face, în motivare, și o distincție importantă în privința vinovăției. Nu era necesar ca ANI să dovedească faptul că primarul a urmărit în mod intenționat să-i producă un avantaj creditorului.

„Înalta Curte arată că, în materia conflictului de interese, forma de vinovăție cerută de norma legală nu este intenția în scopul lezării interesului public ori al favorizării creditorului, ci este suficientă cunoașterea de către ales a situației de conflict și exercitarea, în pofida acestei cunoașteri, a atribuției de la care avea obligația să se abțină. Or, în speță, recurentul cunoștea cu certitudine, la data semnării referatului, calitatea sa de debitor față de arhitectul E., pe care a declarat-o public în declarația de avere. Însăși motivația invocată de recurent – că a semnat referatul pentru a confirma continuitatea procedurii – demonstrează că a acționat în mod conștient și deliberat, cunoscând atât existența proiectului, cât și propria calitate de debitor. ”, arată ÎCCJ.

Domnic Fritz a invocat în fața judecătorilor și lipsa de experiență, pentru că se afla la începutul mandatului și a fost sfătuit de funcționarii din primărie.

„Argumentele privind experiența redusă în funcție (două zile lucrătoare de la preluarea mandatului) și recomandările primite din partea funcționarilor primăriei nu sunt de natură să înlăture vinovăția. Obligația de abținere în situația de conflict de interese este o obligație legală, imperativă și personală, a cărei cunoaștere și respectare nu depind de vechimea în funcție. Recomandările aparatului administrativ, orientate spre regularitatea procedurii, nu puteau suplini analiza personală a recurentului privind propria situație de conflict; de altfel, existența unei asemenea recomandări nici nu a fost dovedită prin probe administrate la dosar”, au decis judecătorii. 

Înalta Curte a menționat și că „standardul de diligență cerut în materia integrității nu este cel al unui cetățean obișnuit, ci unul sporit, corespunzător responsabilității funcției. Calitatea de primar al unui municipiu reședință de județ presupune cunoașterea constrângerilor inerente funcției publice și o conștiință accentuată a obligațiilor de integritate ce îi revin”.

Instanța a menționat în motivare că regimul conflictului de interese nu protejează doar împotriva unui prejudiciu financiar efectiv, ci și încrederea publicului în imparțialitatea exercitării funcției.

„În materia integrității publice, dreptul protejează nu numai imparțialitatea efectivă a exercitării funcției, ci și încrederea publică în această imparțialitate”, arată ÎCCJ.

Prin urmare, este suficient ca situația să creeze „în mod rezonabil îndoieli asupra imparțialității”.

În speță, ÎCCJ a considerat că semnarea referatului de către primar, imediat după preluarea mandatului, pentru o documentație elaborată de societatea în care activa creditorul său electoral, crea „o asemenea aparență de părtinire”.

Interdicția de trei ani: impact sever, dar nu disproporționat

Dominic Fritz a invocat în fața Înaltei Curți jurisprudența CJUE și a susținut că interdicția de trei ani este disproporționată, deoarece îi afectează grav cariera politică. Curtea a admis severitatea deciziei. 

„Înalta Curte este de acord că impactul interdicției asupra situației recurentului este unul real și sever: întreruperea unei cariere politice active, blocarea posibilității de a candida pentru o succesiune de cicluri electorale, afectarea exercițiului funcției de lider al unui partid parlamentar și atingerea adusă reputației publice constituie consecințe semnificative”, se menționează în motivare.

Dar,pentru ca sancțiunea să poată fi înlăturată potrivit criteriilor stabilite de CJUE, trebuiau îndeplinite cumulativ două condiții: fapta să nu aibă niciun element de gravitate, iar impactul sancțiunii să fie deosebit de grav.

„Impactul, deși sever sub aspect politic și al carierei elective, nu atinge, așadar, acel nivel de gravitate excepțională care, în concepția CJUE, ar putea justifica, în conjuncție cu absența oricărei gravități a faptei, înlăturarea sancțiunii”, a decis ÎCCJ.

De asemenea, „gravitatea unui asemenea incident de integritate nu poate fi redusă exclusiv la existența sau inexistența unui prejudiciu ori la valoarea avantajului patrimonial obținut. Ea trebuie analizată și prin prisma valorii instituționale afectate: încrederea publicului că atribuțiile conferite de funcția publică nu sunt exercitate într-un context în care relațiile și interesele private ale titularului se intersectează cu decizia publică.

În acest sens, nu vorbim numai de consecințele conduitei individuale, ci și restabilirea unei separări neechivoce între interesul privat și autoritatea publică, indispensabilă pentru protejarea credibilității, imparțialității și integrității funcției exercitate”, au decis judecătorii ÎCCJ.

Înalta Curte a respins și excepțiile privind prescripția invocate de fostul edil. 

În final, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, atât împotriva încheierii din 26 ianuarie 2026, cât și împotriva sentinței Curții de Apel Timișoara din 10 februarie 2026.