Criza laptelui lovește fermele românești: Scade prețul la producător, dar crește la raft. Motorina scumpă împinge vacile la abator

Sectorul laptelui din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, avertizează organizațiile crescătorilor de bovine din Mureș, Harghita și Covasna. Fermierii reclamă scăderea prețului primit pentru lapte, explozia costurilor de producție și lipsa de predictibilitate a contractelor cu procesatorii.
La o reuniune organizată luni, la Târgu Mureș, reprezentanții crescătorilor au atras atenția că presiunile financiare împing deja unele ferme spre închidere și îi determină pe fermieri să trimită animalele la abator, notează agrobiznes.ro. Dacă situația continuă, România riscă să își reducă puternic efectivele de bovine și să devină tot mai dependentă de importuri.
Fermierii se pregătesc pentru o scădere de până la 20% a efectivelor
Asociația Crescătorilor de Bovine Mureș estimează că efectivele de bovine ar putea scădea cu 15 până la 20% atât la nivel regional, cât și la nivel național, pe fondul lipsei de lichidități și al acumulării datoriilor.
„Din cauza lipsei de lichidități și a acumulării de datorii, fermierii au început deja să trimită animalele către abatoare”, a declarat Iacob Boca, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine Mureș.
Fermierii atrag atenția că sacrificarea animalelor nu înseamnă doar reducerea efectivelor, ci și pierderea progreselor genetice și a ameliorărilor realizate în ultimii 10, 15 ani.
O fermă de vaci de lapte este foarte greu de reconstruit după ce a fost desființată, susțin crescătorii, din cauza investițiilor mari necesare pentru reluarea activității.
În aceste condiții, organizațiile din sector estimează că, în următoarele 18, 24 de luni, România ar putea ajunge să importe între 80% și 90% din laptele necesar consumului intern.
Prețul scade la fermă, dar crește la raft
Una dintre principalele nemulțumiri ale crescătorilor este diferența tot mai mare dintre prețul primit de fermier și prețul plătit de consumator.
Datele prezentate de organizațiile de profil indică un preț mediu de aproximativ 2,11 lei pentru un litru de lapte la poarta fermei. Pentru unii dintre micii producători, prețul coboară însă la 1,80, 2 lei pe litru.
În același timp, fermierii susțin că prețul laptelui la raft a crescut cu 11, până la 15% în ultimele trei, patru luni, ajungând în unele supermarketuri la aproximativ 10 lei pe litru.
Crescătorii reclamă și situații în care procesatorii ar fi redus unilateral prețul prevăzut în contract cu până la 50 de bani pe litru.
„Actualul model comercial forțează producătorii primari să subvenționeze restul lanțului de distribuție”, a afirmat Ionel Arion, președintele Federației Naționale PRO AGRO.
Motorina de 11 lei pune și mai multă presiune pe ferme
La problemele legate de prețul laptelui se adaugă costurile tot mai mari cu energia și combustibilul.
Potrivit sursei citate, Ionel Chirilă, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, atrage atenția că, la un preț de aproximativ 11 lei pentru un litru de motorină și un preț mediu de 2,11 lei pentru litrul de lapte, raportul dintre costurile de producție și veniturile fermierilor devine tot mai greu de susținut.
Organizația cere Guvernului scheme de sprijin pentru motorina utilizată în ferme sau modificarea regimului accizelor și TVA pentru combustibilul folosit în activitățile agricole.
Crescătorii cer reguli clare pentru preț și contracte
Fermierii solicită un mecanism transparent de formare a prețului laptelui și reguli care să ofere mai multă stabilitate relației dintre producători și procesatori.
Printre propuneri se află eliminarea clauzelor care permit modificarea unilaterală a prețurilor sau încetarea bruscă a contractelor, precum și respectarea termenelor de plată de 15 sau 30 de zile.
Crescătorii cer și clarificarea regulilor privind calitatea laptelui și aplicarea unor standarde unitare în relația comercială cu procesatorii.
Fermierii cer să se știe clar de unde vine laptele
O altă solicitare vizează originea laptelui și modul în care aceasta este prezentată consumatorilor.
Reprezentanții crescătorilor reclamă folosirea unor materii prime provenite din state terțe în produse comercializate sub mărcile proprii ale retailerilor. Ei cer o etichetare mai transparentă, astfel încât consumatorii să poată identifica mai ușor originea laptelui.
În opinia fermierilor, măsurile sunt necesare pentru protejarea producției autohtone și pentru evitarea dispariției unor ferme care contribuie la securitatea alimentară a României.
Protestele naționale, ultima variantă
Crescătorii spun că preferă dialogul cu autoritățile și găsirea unor soluții pentru salvarea sectorului, dar nu exclud proteste la nivel național dacă problemele nu sunt rezolvate.
Mesajul transmis de fermieri este tranșant, menținerea actualelor condiții poate accelera sacrificarea efectivelor, închiderea fermelor și creșterea dependenței României de laptele din import.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalVIDEO. Percheziții la trei „scandalagii” din Cluj! Au bătut fără milă o persoană în fața unui local: Totul a pornit de la un dezacord
LocalCea mai mare reducere la mobilier în Cluj! Mobilă nouă din Germania, la preț de outlet, doar două weekenduri: Reduceri de până la 85%. Scaune de la 30 lei
LocalALERTĂ! Un deținut periculos a evadat de pe șantierul unui liceu. Le-ar fi spus colegilor că merge să își omoare soția
Local