Coreea de Nord anunţă că a testat focoase cu submuniţie

Coreea de Nord a testat focoase cu submuniţie pentru ca armata sa să poată „utiliza toate aceste tipuri” de armament până la sfârşitul anului, a anunţat duminică agenţia de presă oficială KCNA, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Testul, desfăşurat sâmbătă, a avut ca scop „evaluarea adaptabilităţii în luptă şi a puterii unei ogive cu submuniţie destinată montării pe rachete balistice tactice”, a relatat KCNA.
Potrivit unor oficiali nord-coreeni, această armă „este capabilă, la puterea sa maximă, să reducă la cenuşă o suprafaţă de 12 până la 13 hectare”.
„Anul acesta, vom permite unităţilor să aleagă şi să utilizeze toate aceste tipuri (de armament) în conformitate cu obiectivele operaţionale şi cu caracteristicile specifice ale ţintelor”, a declarat directorul general al Administraţiei nord-coreene pentru rachete.
Fotografiile publicate de KCNA arată un proiectil lansat de un lansator mobil, înconjurat de un nor de fum portocaliu. O altă imagine arată mai multe zone de impact ale acestei arme cu fragmentaţie pe o insulă.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un nu a fost prezent la acest test. Cu toate acestea, el a supravegheat anterior un test similar în aprilie, însoţit de fiica sa, Ju Ae.
Acest ultim test are loc după alte teste cu drone de atac şi după lansarea a circa zece rachete balistice în doar câteva zile.
Comentarii (0)
Articole similare
EconomicVreme rece și ploi în București până miercuri / Temperaturile scad la 9 grade, iar vântul va sufla cu rafale de 60 km/h
EconomicTrei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News
EconomicElevii se întorc luni la cursuri
Economic