Cordea, gest de mare caracter. Jucătorul lui CFR Cluj vrea să ajute clubul, după ce a depus memoriu

Andrei Cordea, mijlocașul celor de la CFR Cluj, a decis să vină în sprijinul clubului, după ce inițial și-a depus memoriu pentru plata salariilor restante.
Cordea este unul dintre jucătorii care și-au depus memoriu la LPF pentru neplata salariilor de către CFR Cluj. Fotbalistul echipei din Gruia s-a decis să renunțe la această acțiune și a încheiat procesul de judecată cu formația clujeană, înainte să înceapă propriu-zis.
„Cordea Andrei Ioan vs. FC CFR 1907 Cluj SA. Pretenții financiare. Ia act de renunțarea la judecată a reclamantului. Definitivă”, se arată în comunicatul LPF.
Cordea și Muhar au depus memorii la CFR Cluj
Situația salariilor neplătite de la CFR Cluj este deja cunoscută, dar momentan doar Muhar și Cordea au acționat împotriva echipei. Cei doi și-au depus memorii și au făcut presiuni asupra clubului pentru recuperarea sumelor restante.
„Aștept să se clarifice lucrurile cu memoriul meu. Asta este între mine și club. Cu siguranță se vor găsi soluții, cum s-au găsit și până acum. O să fie bine”, spunea Andrei Cordea înaintea meciului CFR Cluj - FC Voluntari.
Andrei Cordea are de recuperat trei salarii de la CFR Cluj în acest moment. Jucătorul are un salariu de peste 20.000 de euro, fiind printre cei mai bine plătiți fotbaliști ai echipei.
Andrei Cordea, jucător cheie la CFR Cluj
Andrei Cordea este un fotbalist care s-a impus la CFR Cluj, de la venirea în Gruia. Fostul jucător de la FCSB a sosit în Gruia de la Al Taee, fiind adus din postura de jucător liber de contract. Cordea a avut un impact iminent și la primul sezon în tricoul lui CFR Cluj a marcat 13 goluri în 32 de partide. El a mai reușit 4 pase decisive.
Comentarii (0)
Articole similare
SportJandarmii iau măsuri speciale la CFR Cluj – Alashkert! Accesul pe stadion începe de la ora 19:30, iar zona va fi supravegheată strict
SportTransfer nou la CFR Cluj. Formația din Gruia s-a înțeles cu un atacant cu mare experiență
SportSTUDIU | Sportul urmărit în direct poate îmbunătăți conexiunile sociale / Cercetătorii au observat că bătăile inimii spectatorilor se sincronizează
Sport