Copiii internați la Cluj nu vor mai rămâne în urmă cu școala! Lecțiile vin direct în spital: UMF și Spitalul de Copii pornesc EduPedi Cluj

Școală direct în spital pentru copiii internați la Cluj-Napoca. UMF și Spitalul de Copii vor ca micii pacienți să nu rămână în urmă cu materia
Copiii și adolescenții internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca vor putea continua școala și pe durata tratamentului, prin EduPedi Cluj, o școală din spital organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Proiectul funcționează după modelul „Școlii din spital”, prevăzut de legislația națională pentru elevii care, din motive medicale, nu pot merge o perioadă la școala unde sunt înscriși.
Programul se adresează copiilor aflați în spitalizare, dar și celor care urmează un tratament, sunt sub monitorizare medicală sau se află în recuperare. Activitățile vor fi croite pe nevoile fiecărui elev și pe starea lui de sănătate.
Miza principală este ca boala să nu devină și o problemă școlară. Potrivit UMF Cluj, școala din spital vrea să prevină întreruperile și decalajele care apar când un elev lipsește de la ore și să-i ușureze întoarcerea în clasa de proveniență.
Unul dintre obiectivele declarate este colaborarea dintre profesioniștii din educație și cei din sănătate. Concret, lecțiile vor fi gândite în funcție de tratamentul și de starea fiecărui copil, nu după un orar fix.
Pe lângă partea academică, școala din spital are în vedere și dezvoltarea emoțională și socială a micilor pacienți.
Profesorul Sorin Claudiu Man coordonează EduPedi Cluj
Școala este organizată în cadrul UMF Cluj, iar orele se desfășoară în colaborare cu Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.
Coordonarea a fost încredințată profesorului Sorin Claudiu Man, cadru didactic universitar titular, desemnat potrivit prevederilor legale.
Universitatea spune că EduPedi Cluj se bazează pe echitate educațională și incluziune, pe un proces de învățare individualizat și pe respectarea dreptului fiecărui copil la educație.
EduPedi Cluj este abia în faza de pornire. Potrivit UMF Cluj, structurile, procedurile și resursele necesare pentru desfășurarea orelor sunt încă în curs de completare, conform cadrului legal al „Școlii din spital”.
Universitatea nu a precizat deocamdată de când vor începe efectiv cursurile, câți copii vor putea fi înscriși, ce niveluri de școlarizare vor fi acoperite și câți profesori vor preda în spital.
Odată ce va deveni funcțională, școala ar urma să le permită elevilor internați la Spitalul de Copii să țină pasul cu materia până se întorc în clasele lor.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalAu rămas blocați în Antarctica, în frig extrem și luni de izolare: Povestea expediției Belgica, la care a participat Emil Racoviță, este readusă la Cluj
LocalUrgență medicală la bordul unui avion plecat din Cluj. Pilotul a fost nevoit să aterizeze mai repede.
LocalȘi-a amenințat soția de două ori în aceeași seară, în fața copilului, dar nu ajunge la închisoare: „Din mâna mea ți-i moartea!”. Ce au decis judecătorii
Local