Clujul atrage mii de viitori medici din întreaga lume. UMF Cluj a primit peste 3.300 de candidaturi internaționale

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca își consolidează poziția pe piața internațională a educației medicale. Pentru anul universitar 2026–2027, admiterea candidaților internaționali s-a încheiat cu 3.359 de candidaturi din 85 de țări, pentru cele 655 de locuri disponibile la programele de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, cu predare în limbile engleză și franceză.
Cea mai mare concurență s-a înregistrat la Medicină Dentară, în limba franceză, unde au fost depuse 1.065 de candidaturi pentru doar 75 de locuri. Astfel, concurența a ajuns la 14,2 candidați pentru un singur loc.
La programul de Medicină în limba engleză, universitatea a înregistrat 691 de candidaturi pentru cele 200 de locuri disponibile.
Și programul de Farmacie în limba franceză a atras un număr important de candidați: 154 de persoane s-au înscris pentru cele 80 de locuri disponibile.
Peste 3.500 de studenți internaționali studiază deja la UMF Cluj
Interesul ridicat pentru programele în limbile engleză și franceză vine în contextul în care UMF „Iuliu Hațieganu” are deja o comunitate internațională numeroasă. În prezent, universitatea are peste 3.500 de studenți internaționali, proveniți din 65 de țări de pe șase continente.
Potrivit reprezentanților universității, acesta este cel mai mare număr de studenți străini înregistrat de o universitate din România.
Toate locurile la programele în limba română au fost ocupate din vară
Rezultate bune au fost înregistrate și la admiterea pentru programele de studiu în limba română. Toate locurile disponibile au fost ocupate încă din sesiunea din iulie, astfel că UMF „Iuliu Hațieganu” nu a mai fost nevoită să organizeze o sesiune de admitere în toamnă.
Universitatea îi așteaptă pe viitorii studenți la Cluj-Napoca, într-o comunitate academică formată din tineri din numeroase țări, unde diversitatea culturală se îmbină cu pregătirea în domeniul medical.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalU-BT Cluj joacă două meciuri tari în această săptămână. Ultimele teste înaintea de debutul noului sezon
LocalScandalul claxoanelor din zona podului provizoriu continuă. Locuitorii se plâng că nu mai pot dormi: „E ca la balamuc!”
LocalMașina electrică a studenților din Cluj, pe locul 49 în lume / La Formula Student au participat 500 de echipe din întreaga lume
Local