Local

Cluj-Napoca se pregătește să cumpere 25 de autobuze electrice de ultimă generație. Emil Boc: „Este o noutate în Europa”

Sursa originală →
Cluj-Napoca se pregătește să cumpere 25 de autobuze electrice de ultimă generație. Emil Boc: „Este o noutate în Europa”

Primăria Cluj-Napoca pregătește o nouă investiție importantă în transportul public. Municipalitatea intenționează să achiziționeze 25 de mijloace de transport în comun nepoluante, care vor putea circula atât ca troleibuze, cât și ca autobuze electrice, fără să depindă permanent de rețeaua de contact.

Anunțul a fost făcut de primarul Emil Boc, vineri, 6 noiembrie, în cadrul ședinței Consiliului Local Cluj-Napoca, unde a fost discutat proiectul privind modificarea finanțării unei investiții în mobilitatea urbană.

Noile vehicule vor avea o lungime de 18 metri și vor utiliza o tehnologie care le permite să se încarce în timpul deplasării, atunci când sunt conectate la rețeaua electrică a troleibuzelor.

Emil Boc explică modul în care vor funcționa noile autobuze: „Este o noutate în Europa”

Primarul a explicat că vehiculele vor combina avantajele troleibuzelor clasice cu flexibilitatea autobuzelor electrice.

„Ne propunem să achiziționăm 25 de mijloace de transport în comun, verzi, nepoluante. E vorba de acel tip de troleibuz de 18 metri, care atât timp cât au energie de unde să se conecteze merg în regim de troleibuz, în același timp în care merg se încarcă și bateriile electrice din autobuz. În momentul în care nu mai există linie de troleibuz, coboară captatoarele și continuă drumul ca autobuz electric. Este o noutate în Europa”, a declarat Emil Boc.

Practic, noile vehicule vor putea circula și pe trasee unde nu există fire electrice aeriene, fără să fie nevoie de schimbarea mijlocului de transport. Această tehnologie ar putea permite extinderea transportului electric și în zone ale orașului care nu sunt deservite în prezent de rețeaua de troleibuze.

Investiție de peste 25 de milioane de euro. Primăria va suporta cea mai mare parte a costurilor

Potrivit declarațiilor primarului, un astfel de vehicul costă aproximativ un milion de euro, iar municipalitatea trebuie să asigure o contribuție financiară importantă.

„Un astfel de autobuz costă 1 milion de euro, ne propunem să cumpărăm 50, dar în acest prim exercițiu financiar sunt prinse doar 25. Finanțarea europeană este de 8,6 milioane de euro, iar finanțarea noastră este 17,1 milioane de euro. În următorii trei ani, trebuie să punem în buget această sumă, aproximativ vreo 5 milioane de euro pe an”, a explicat edilul.

Primarul promite transport mai confortabil și mai puțină poluare

Emil Boc consideră că investiția va aduce beneficii atât călătorilor, cât și mediului înconjurător.

„Aceste autobuze sunt soluții câștigătoare pentru toată lumea. De la confortul cetățenilor până la poluare”, a subliniat primarul.

Prin achiziționarea noilor vehicule, administrația locală urmărește modernizarea flotei de transport public și reducerea emisiilor poluante.

Comentarii (0)

    Articole similare