Economic

Claudia Indreica, la „Harta de impact”: „Uneori concedierile se fac fără cap” / Cum afectează criza companiile din România

Sursa originală →
Claudia Indreica, la „Harta de impact”: „Uneori concedierile se fac fără cap” / Cum afectează criza companiile din România
Ascultă articolul

Concedierile făcute în grabă, fără criterii stabilite, pot afecta capacitatea companiilor de a funcționa după restructurare, avertizează Claudia Indreica, psiholog organizațional și lider al Task Force-ului Piața Muncii din Romanian Business Leaders. Invitata emisiunii „Harta de impact” a vorbit despre presiunea asupra companiilor, reducerea costurilor și greșelile care pot fi repetate din criza economică precedentă. Urmăriți emisiunea pe YouTube. 

Concedierile pot afecta activitatea companiilor

Întrebată de Elena Deacu, redactor-șef la Economedia, ce pot învăța companiile din criza economică din 2008-2009, Claudia Indreica a atras atenția asupra restructurărilor făcute în grabă. Unele firme aleg să elimine anumite posturi sau să reducă personalul în funcție de salarii, fără să țină suficient cont de modul în care vor funcționa ulterior.

„Într-adevăr, uneori concedierile se fac fără cap. Ajungi la nivelul în care luăm primele 10 poziții din nu știu ce zonă. Sau luăm după criteriul salarii.”

Indreica a explicat că reducerea personalului nu trebuie să împiedice o companie să își continue activitatea. Contează atât deciziile luate de conducere, cât și modul în care acestea sunt puse în aplicare.

„Organizația trebuie să performeze mai departe”, a subliniat psihologul organizațional.

Companiile amână investițiile, iar angajații se tem că își vor pierde locurile de muncă

Problemele apar într-un context de incertitudine economică și politică. Claudia Indreica spune că mediul de afaceri așteaptă decizii din partea autorităților. Companiile amână investițiile, iar angajații resimt tot mai puternic nesiguranța.

„Să construiești o predictibilitate este extrem de dificil în momentul actual. Această ceață în organizații se vede la nivelul în care nu mai investim, nu mai decidem, amânăm.”

Potrivit acesteia, valurile de concedieri și scăderea puterii de cumpărare au amplificat tensiunile din interiorul organizațiilor. Incertitudinea afectează inclusiv firmele care au proiecte finanțate prin PNRR.

Cum se schimbă comportamentul liderilor în perioadele de criză

Claudia Indreica a explicat că presiunea economică influențează și comportamentul persoanelor aflate la conducerea companiilor.

„Când sunt perioadele acestea de criză, oamenii încep să revină la resetările din fabrică. Adică dacă de obicei ești un om destul de anxios, atunci începi să ai o nevoie de control extrem de mare.”

Pe de altă parte, psihologul organizațional consideră că perioadele de criză pot reprezenta și oportunități de învățare. Companiile sunt nevoite să găsească soluții cu mai puține resurse și să ia decizii într-un timp mai scurt.

Indreica a amintit experiența crizei din 2007-2009, când numeroase decizii au fost amânate. Experiența acumulată atunci a ajutat ulterior organizațiile să reacționeze mai rapid în situații dificile.

Harta de Impact

Emisiunea LIVE Harta de Impact, realizată în parteneriat de Economedia și G4Media, abordează miercuri, 23 septembrie, de la ora 13.00, modul în care situațiile de criză influentează piața muncii, companiile și liderii.

În studio, alături de realizatoarele emisiunii, Ioana Câmpean (redactor-șef G4Media) și Elena Deacu (redactor-șef Economedia), va fi Claudia Indreica, psiholog organizațional, lider al Task Force-ului Piața Muncii din Romanian Business Leaders și fondatoarea Psihoselect.

Comentarii (0)

    Articole similare