„Civilizație” în Cluj-Napoca! Un depozit de haine, luat cu asalt de „oamenii de bine” din oraș

Un depozit de haine din Cluj-Napoca a fost observat luni, 28 septembrie 2026, cu ușa larg deschisă, iar o parte dintre articolele vestimentare au ajuns pe stradă.
Incidentul a fost sesizat în jurul orei 17:50, în zona intersecției dintre Piața Fraternității, strada Baladei și strada Episcop Nicolae Ivan. Potrivit sesizării, ușa depozitului era larg deschisă, iar mai multe haine se aflau în exterior, pe domeniul public.
Nu este clar, deocamdată, în ce împrejurări au ajuns hainele în stradă și dacă este vorba despre o acțiune de vandalizare sau despre o altă situație.
Situație similară la un container de haine din Cluj-Napoca
Reamintim că un punct de colectare a hainelor amplasat în zona stației CTP Iulius Mall Est din Cluj-Napoca ar fi devenit ținta unor acte repetate de vandalism.
Un clujean susține că mai multe persoane sunt văzute frecvent încercând să forțeze încuietoarea containerului pentru a scoate hainele donate. O parte dintre articolele vestimentare ajung ulterior abandonate pe trotuar, în apropierea containerului.
Situația a stârnit nemulțumirea unor clujeni, care reclamă faptul că hainele scoase din containere sunt lăsate în spațiul public, în loc să ajungă către persoanele care au nevoie de ele.
FOTO- CARACTER ILUSTRATIV
Comentarii (0)
Articole similare
LocalUn tir plin cu porci s-a răsturnat s-a răsturnat. Șoferul ar fi evitat un copil pe trotinetă
LocalVIDEO FOTO Mii de pelerini se află la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Timpul de așteptare este de până la 6 ore, iar săptămâna viitoare rândul ar putea ajunge la câțiva kilometri
VIDEO. Cerb împușcat sub privirile unui copil de 5 ani, în Cluj: „Se pare că îi calcă tatălui pe urme”
Local