Ciucu, după motivarea instanței privind insolvența STB: 'Este posibil ca autoritățile să aibă dreptate, dar este tot atât de posibil ca ele să nu aibă dreptate'

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că a primit motivarea instanței în cazul cererii de insolvență depuse de Societatea de Transport București (STB). Edilul susține că solicitarea nu a fost acceptată deoarece compania nu a depus toate documentele necesare, în special în ceea ce privește evidența creditorilor salariali.
Ciucu a publicat pe Facebook motivarea instanței și a explicat că problema vizează miile de angajați cărora STB le datorează sume pentru biletele de odihnă și tratament.
„Este posibil ca autoritățile să aibă dreptate, dar este tot atât de posibil ca ele să nu aibă dreptate.”
Primarul Capitalei spune că STB nu a trecut în documentele depuse în instanță numele și prenumele fiecăruia dintre salariații cărora le sunt datorate aceste sume, precum și adresele acestora.
„Ce a însemnat faptul că STB nu a depus toate documentele necesare?
STB nu i-a trecut fiecare dintre miile de salariați cărora le datorează bilete de odihnă și tratament, cu nume și prenume și cu adresele lor cu tot.
STB îmi spune că acest lucru este foarte greu de făcut și că această decizie, odată devenită publică, le-ar fi creat probleme pe legea datelor cu caracter personal/GDPR.
Așa o fi, salariații ar trebui să se înscrie la masa credală, fiecare în parte, pentru biletele de odihnă și tratament”, a scris Ciucu.
Instanța: lista creditorilor nu respecta cerințele legii
Potrivit motivării citate de primarul Capitalei, ultima poziție din lista creditorilor STB se referă la creditorii salariali, care au creanțe totale de 3.285.880 de lei, reprezentând „decontare bilete de odihnă și tratament”.
Instanța a constatat însă că STB nu a indicat individual creditorii.
„Debitoarea nu a indicat în concret numele și prenumele creditorilor, limitându-se la a menționa generic «salariați ### SA», nu a precizat adresele acestora și nici valoarea creanțelor deținute împotriva societății de către fiecare dintre creditori”, se arată în motivare.
Judecătorul apreciază că această modalitate de întocmire a listei creditorilor contravine prevederilor articolului 67 alineatul (1) litera c) din Legea nr. 85/2014, care stabilește datele ce trebuie incluse în documentele depuse de debitor.
Ciucu afirmă că STB caută în prezent soluții pentru a se conforma cerințelor instanței.
„Tot ce îmi doresc este ca STB să se redreseze”
Primarul susține că presiunea asupra companiei este ridicată, inclusiv din partea practicienilor în insolvență, și spune că procedura este urmărită cu atenție.
„Dar presiunea din partea tuturor, mai ales a caselor de insolvență, este mare. E cel mai mare și important dosar de insolvență de astăzi.
Tot ce îmi doresc este ca STB să se redreseze și transportul public să fie mai bun”, a transmis Ciprian Ciucu.
Edilul precizează că nu contestă soluția judecătorului și că explicațiile sale sunt menite să descrie situația, nu să formuleze o opinie juridică.
„Așa o fi, nu-s jurist. Dar alții care se ocupă cu astfel de lucruri mi-au spus că nu au mai văzut o astfel de situație. Cererea o fi fost incompletă. Csf, ncsf...
Nu contest cum a judecat judecătorul, precizările mele sunt descriptive, nu normative”, a mai scris primarul Capitalei.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăPetrișor Peiu respinge acuzațiile privind gazele din Neptun Deep: 'Un linșaj mediatic. Iată minciuna demontată'
PoliticăCarpatica Feroviar devine brațul logistic feroviar al Armatei: va transporta armament, muniții și combustibili în caz de conflict
PoliticăCum o cheamă, de fapt, pe Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan
Politică