Circulația trenurilor, oprită temporar între Simeria și Orăștie. Instalații electrice improvizate, descoperite în tunelul Turdaș

Circulația feroviară a fost oprită temporar, duminică după-amiază, pe ambele fire de circulație între Simeria și Orăștie, pe magistrala 200, după ce în tunelul feroviar de la Turdaș au fost descoperite instalații electrice improvizate amplasate de persoane necunoscute.
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a anunțat că duminică, începând cu ora 14:49, traficul feroviar a fost oprit temporar pe distanța Simeria – Orăștie, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara.
Măsura a fost luată după ce personalul de specialitate al CFR a identificat în tunelul feroviar de la Turdaș „instalații electrice improvizate, amplasate de persoane necunoscute”.
Potrivit unui comunicat de presă, autoritățile competente s-au deplasat la fața locului și desfășoară cercetări pentru a stabili în ce împrejurări au fost amplasate instalațiile în tunel și pentru identificarea persoanelor responsabile.
În paralel, personalul CFR efectuează verificări asupra infrastructurii feroviare și acordă sprijin autorităților în cadrul cercetărilor.
„Circulația pe distanța Simeria – Orăștie va fi reluată numai după finalizarea cercetărilor și a verificărilor tehnice și după confirmarea îndeplinirii tuturor condițiilor de siguranță”, precizează CFR.
De asemenea, instituția atrage atenția asupra „gravității oricărei intervenții neautorizate asupra infrastructurii feroviare sau în zona de siguranță a acesteia”, astfel de acțiuni putând genera riscuri majore pentru circulația trenurilor, călători și personalul feroviar.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalSute de motocicliști și clujeni sunt așteptați la parada moto dedicată luptei împotriva cancerului de sân: Banii strânși vor ajuta o motociclistă bolnavă
LocalPompierii au stins incendiul forestier de la Dofteana, după şapte zile de intervenţie continuă
LocalCriză de sânge la Cluj. Apel urgent către donatori: mai multe grupe sunt deficitare. Ce primești dacă donezi sânge
Local