Extern

CFR Cluj plătește o avere pentru visul european! Deplasarea la Tromso costă 160.000 de euro, iar miza este de 4,5 milioane de euro

Sursa originală →
CFR Cluj plătește o avere pentru visul european! Deplasarea la Tromso costă 160.000 de euro, iar miza este de 4,5 milioane de euro

CFR Cluj se pregătește pentru una dintre cele mai importante „duble” europene din acest sezon. Formația din Gruia va întâlni echipa norvegiană Tromso în turul preliminar al UEFA Conference League, iar calificarea în faza principală a competiției poate aduce în conturile clubului cel puțin 4,5 milioane de euro.

Prima manșă se va disputa joi, 6 august, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în timp ce returul este programat peste o săptămână, în Norvegia. Pentru a ajunge în faza principală a competiției, CFR trebuie să treacă de Tromso, formație al cărei lot este evaluat la peste 28 de milioane de euro.

Dincolo de provocarea sportivă, ardelenii vor avea parte și de un efort financiar considerabil. Potrivit surselor Digi Sport, deplasarea la Tromso va costa aproximativ 160.000 de euro, dintre care aproape 130.000 de euro reprezintă costul zborului charter. Suma este mai mare decât cea plătită pentru deplasarea din Armenia, care a costat în total aproximativ 130.000 de euro.

Derby-ul cu U Cluj a fost amânat

Programul încărcat și drumul lung până în nordul Norvegiei au determinat conducerea CFR-ului să solicite amânarea derby-ului cu Universitatea Cluj, programat inițial pentru luni, 10 august.

Liga a aprobat cererea, astfel că partida din SuperLigă va fi reprogramată la o dată ce va fi anunțată ulterior, pentru ca echipa pregătită de Dan Petrescu să se poată concentra pe dubla europeană.

Orașul Tromso este situat la aproximativ 350 de kilometri nord de Cercul Polar și este considerat unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Norvegia. Renumit pentru aurorele boreale, soarele de la miezul nopții și peisajele dintre fiorduri și munți, orașul se află la aproximativ 2.800 de kilometri de București, iar zborul durează în jur de cinci ore.

Comentarii (0)

    Articole similare