Extern

CFR Cluj își închide lotul până în iarnă. Marius Șumudică a anunțat decizia înaintea meciului cu Botoșani

Sursa originală →
CFR Cluj își închide lotul până în iarnă. Marius Șumudică a anunțat decizia înaintea meciului cu Botoșani

Marius Șumudică a luat decizia finală în privința lotului lui CFR Cluj. Antrenorul formației din Gruia a anunțat că, până la următoarea perioadă de mercato, nu va mai veni niciun jucător și nu va pleca niciun fotbalist important.

Decizia vine după ce tehnicianul anunțase că își mai dorește doi jucători la echipă. Planurile sale au fost însă date peste cap după ce FIFA a impus din nou o interdicție la transferuri clubului CFR Cluj.

Înaintea partidei cu FC Botoșani, Șumudică a transmis că lotul este închis până în pauza de iarnă.

„Nu, nu mai avem nevoie de nicio noutate. Nu vor mai pleca jucători, cel puțin până în pauza de iarnă”, a declarat Marius Șumudică. 

CFR Cluj își închide lotul până în iarnă. Marius Șumudică a anunțat decizia înaintea meciului cu Botoșani

Antrenorul CFR-ului a lăsat însă deschisă posibilitatea ca, în iarnă, clubul să se despartă de unul sau doi jucători importanți, dacă vor exista oferte avantajoase atât pentru club, cât și pentru fotbaliști.

„Probabil, în iarnă, dacă vor fi oferte bune pentru club, bune pentru jucători, există posibilitatea unui transfer sau maximum două. În același timp, vom pune jucători în locul celor care vor pleca”, a mai spus tehnicianul.

Unul dintre fotbaliștii despre care s-a vorbit în ultima perioadă este Andrei Cordea. Jucătorul în vârstă de 27 de ani a fost aproape de un transfer la Universitatea Craiova în ultima zi de mercato, însă mutarea nu s-a mai realizat după ce Cordea și gruparea din Bănie nu au ajuns la un acord asupra termenilor contractuali.

Comentarii (0)

    Articole similare