Cele mai complicate alegeri din lume au loc duminică în Bosnia și Herțegovina

Cele mai complicate alegeri din lume au loc duminică în Bosnia și Herțegovina. Alegătorii sunt chemați să aleagă un număr impresionant de oficiali, la diverse niveluri ale administrației. Sistemul electoral complicat are rolul de a gestiona profundele diviziuni etnice, transmite MEDIAFAX.
Alegerile din Bosnia și Herțegovina sunt considerate de experți unele dintre cele mai complicate din lume. Alegătorii își exprimă votul pentru un număr impresionant de oficiali din administrația locală, regională și națională.
Prin vot vor fi aleși cei trei membri ai președinției multietnice a țării, parlamentarii pentru legislativul național și conducătorii instituțiilor din cele două entități ale statului: Federația Bosniei și Herțegovinei (FBiH) și Republika Srpska, dominată de etnicii sârbi.
Complexa rețea de instituții guvernamentale din Bosnia a fost creată în urma acordului de pace intermediat de Statele Unite în 1995. Acordul a avut scopul de a gestiona diviziunile etnice dintre bosniacii musulmani, sârbii ortodocși și croații catolici. Tensiunile dintre grupările etnice care au dus la conflictul armat din perioada 1992-1995.
Ce s-a discutat înainte de alegeri
În timpul campaniei electorale, partidele bosniace au pledat pentru un stat central mai puternic. Totodată, actualul membru bosniac al președinției tripartite, Denis Becirovic, s-a angajat să relanseze parcursul țării către UE și NATO. UE a acordat Bosniei statutul de țară candidată în decembrie 2022, însă negocierile de aderare programate pentru 2024 au fost amânate. Bruxelles-ul a solicitat adoptarea unor legi anticorupție mai stricte și reformarea sistemului judiciar.
Partidele naționaliste croate au solicitat o reformă electorală, cerând o pondere mai mare în alegerea membrului croat al președinției în cadrul entității pe care o împart cu bosniacii. În paralel, Rusia a fost acuzată că încetinește parcursul țării către aderarea la UE prin diferite metode și prin menținerea unor legături strânse cu partidul care susține secesiunea Republicii Srpska.
Alegeri în Bosnia și Herțegovina. Primele rezultate vor fi anunțate duminică seara
Aproximativ 3,4 milioane de alegători sunt așteptați duminică la urne. Secțiile de votare se vor închide la ora 19.00, iar primele estimări ale rezultatului votului vor fi făcute de membrii Comisiei Electorale Centrale după ora 20.00.
Alegerile de duminică sunt primele din Bosnia și Herțegovina în care se utilizează instrumente electronice pentru scanarea buletinelor de vot și verificarea biometrică a amprentelor, o măsură menită să reducă frauda electorală.
Comentarii (0)
Articole similare
SportVIDEO Cum se simte Ella Vișan, fostă concurentă la Insula Iubirii, după accidentul suferit în timpul unei drumeții. A căzut în gol 100 de metri
SportDoliu în sportul românesc. Un fotbalist piteștean a murit în timpul meciului. Avea 47 de ani
SportVIDEO O întrebare l-a deranjat pe Gică Hagi. 'Îmi pare rău că nu vă convine'
Sport