Extern

Cel puţin 5 morţi şi 30 de răniţi în lovituri ruseşti cu bombe ghidate la Harkov

Sursa originală →
Cel puţin 5 morţi şi 30 de răniţi în lovituri ruseşti cu bombe ghidate la Harkov
Ascultă articolul

Cel puţin cinci persoane au murit luni în lovituri ruseşti cu bombe ghidate asupra oraşului Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional, relatează AFP preluată de Agerpres.

„Bilanţul atacului rusesc cu bombe aeriene ghidate asupra Harkovului a crescut la cinci morţi. Treizeci de răniţi se află în spitale, dintre care trei în stare gravă”, a declarat guvernatorul regiunii, Oleg Sinugubov, pe canalul Telegram.

Anterior, autorităţile locale anunţaseră un bilanţ al atacurilor de cel puţin trei morţi şi 29 de răniţi, potrivit dpa.

Primarul Igor Terehov a postat pe Telegram că în prezent continuă căutarea persoanelor blocate sub dărâmăturile unor clădiri rezidenţiale. De asemenea, a spus el, un depozit a luat foc.

Terehov a pus că forţele ruse au atacat oraşul cu aşa-numitele bombe ghidate. Avioanele de luptă lansează aceste bombe din propriul spaţiu aerian, după care ele zboară în mod controlat până la ţintă pe distanţe care pot ajunge la zeci de kilometri.

Cei doi responsabili au sus că trei copii au fost răniţi în atac.

Potrivit guvernatorului Sinegubov, forţele ruseşti au vizat Harkov, oraş apropiat de frontiera cu Rusia şi de linia frontului, cu trei bombe aeriene ghidate care au lovit în special o zonă industrială şi un imobil de locuit.

Moscova, care dezminte că vizează infrastructuri civile, şi-a intensificat bombardamentele pe teritoriul ucrainean în ultimele săptămâni, la peste patru ani de la lansarea invaziei sale la scară mare în Ucraina.

Capitala Kiev, care este lovită atât noaptea cât şi în timpul zilei, a avut de suferit recent din cauza unor lovituri asupra unor poduri, care au provocat ambuteiaje gigantice.

Comentarii (0)

    Articole similare