Politică

Cel mai mare cămin studențesc din România, recepționat la Timișoara de Compania Națională de Investiții

Sursa originală →
Cel mai mare cămin studențesc din România, recepționat la Timișoara de Compania Națională de Investiții
Ascultă articolul

Studenții Universității de Vest din Timoșoara se pot bucura de noile spații de cazare, realizate pe strada Renașterii. Este vorba despre noul cămin studențesc – cel mai mare construit în România – care a fost recepționat, joi, oficial, de  Compania Națională de Investiții (CNI). Cu câteva zile înainte și premierul interimar Ilie Bolojan a făcut o vizită la acest obiectiv, apreciind că „este unul dintre cele mai mari proiecte din România, mobilate la o singură adresă”.

Investiția a fost finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei și realizată de asocierea  Concelex SRL & Concrete&Design Solutions SRL & Concelex Engineering SRL Concelex. Căminul are o suprafață construită desfășurată de 30.729,95 mp și oferă comunității universitare:

  • 902 locuri de cazare, în camere de câte 2 persoane;
  • 418 locuri în săli de lectură și zone de co-working;
  • 1.072 mp de spații dedicate servirii mesei;
  • 115 locuri de parcare subterane pentru autoturisme;
  • 55 de locuri de parcare subterane pentru motociclete;
  • 97 mp pentru parcarea bicicletelor;
  • 41 de locuri de parcare supraterane pentru autoturisme;
  • pistă de alergare;
  • sisteme digitalizate pentru climatizare și acces.

Investiția contribuie la creșterea capacității de cazare a universității și răspunde nevoilor studenților, doctoranzilor, cadrelor didactice tinere și studenților internaționali, oferind totodată condiții de acces pentru persoanele cu dizabilități.

„Prin această investiție, Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează baza materială și își dezvoltă infrastructura educațională, oferind studenților români și internaționali un mediu academic modern, adaptat cerințelor actuale. Finalizarea acestui obiectiv reconfirmă angajamentul Companiei Naționale de Investiții S.A. de a susține dezvoltarea infrastructurii educaționale și de a contribui la crearea unor condiții tot mai bune pentru învățământul superior din România”, se precizează în comunicatul CNI.

Comentarii (0)

    Articole similare