Extern

Cea mai mare centrală nucleară din Franța a fost închisă: motivul e unul surprinzător

Sursa originală →
Cea mai mare centrală nucleară din Franța a fost închisă: motivul e unul surprinzător

Reactoare ale centralei nuclearo-electrice Gravelines, cea mai mare din Franţa, au fost închise din nou din cauza unui aflux de meduze, informează joi dpa.

Zonă invadată de meduze

Gravelines, una din cele aproape 20 de centrale nuclearo-electrice ale Franţei, este situată pe coasta de nord, aproximativ la jumătatea distanţei dintre Calais şi Dunkerque.

O purtătoare de cuvânt a operatorului francez al centralei, EDF, a declarat joi pentru dpa că mai mult de 200 de tone metrice de meduze au apărut începând de noaptea trecută.

Două din cele şase reactoare ale centralei au fost închise complet ca măsură de precauţie pentru 'a asigura că această situaţie nu are absolut niciun impact asupra siguranţei instalaţiilor'.

EDF a precizat că meduzele apar în zona sistemelor de filtrare de la staţia de pompare a apei marine.

În consecinţă, niciunul dintre reactoare nu este deplin operaţional în momentul actual, întrucât alte două reactoare lucrează la putere redusă, iar restul de două au fost de asemenea închise, parţial din cauza unei inspecţii de mentenanţă.

Context

Invazia meduzelor a mai întrerupt operaţiunile la mijlocul acestei luni şi în august 2025.

Centrala Gravelines a instalat sisteme de monitorizare pentru a detecta şi gestiona aglomerările de meduze într-un stadiu incipient, a adăugat EDF.

Purtătoarea de cuvânt a explicat că organizaţii precum France Peche Durable (Pescuit Durabil Franţa) şi-au oferit sprijinul. Şapte ambarcaţiuni acţionează nonstop în apropierea centralei nucleare pentru a prinde meduzele şi apoi a le elibera în larg.

Conform purtătoarei de cuvânt, deocamdată nu se poate comenta cu privire la cauzele fenomenului. Centrala lucrează cu diverşi parteneri pentru a-l înţelege mai bine, a adăugat ea.

Purtătoarea de cuvânt a mai declarat că incidentul nu prezintă niciun risc pentru reţeaua de electricitate.

Comentarii (0)

    Articole similare