Extern

Ce proiecte concrete propune România în cadrul Trilateralei pe transport cu Bulgaria și Grecia: Care este stadiul discuțiilor

Sursa originală →
Ce proiecte concrete propune România în cadrul Trilateralei pe transport cu Bulgaria și Grecia: Care este stadiul discuțiilor

România intenționează să depună două proiecte de modernizare a infrastructurii feroviare, cu o valoare totală estimată la 110 milioane de euro, în cadrul cooperării cu Bulgaria și Grecia pentru dezvoltarea coridorului de transport Marea Neagră – Marea Egee. Proiectele urmează să fie propuse pentru finanțare europeană până la 6 octombrie 2026, potrivit Ministerului Transporturilor.

Cele două investiții vizează modernizarea a peste 76 de kilometri de cale ferată, pe secțiunile Segarcea – Calafat și Ulmeni – Buzău. Ministerul Transporturilor precizează că sumele anunțate reprezintă valori estimate ale investițiilor, nu fonduri deja alocate României, conform Mediafax.

Proiectele sunt pregătite pentru depunere în cadrul apelului Connecting Europe Facility (CEF) 2026 Reflow. Contribuția financiară care va fi solicitată efectiv prin acest mecanism urmează să fie stabilită la definitivarea candidaturilor, în funcție de condițiile apelului.

Modernizarea a 63 de kilometri de cale ferată între Segarcea și Calafat

Primul proiect, inclus în componenta de coeziune, prevede modernizarea a 63 de kilometri ai secțiunii feroviare Segarcea – Calafat. Valoarea estimată a investiției este de 75 de milioane de euro.

Al doilea proiect vizează modernizarea a 13,144 kilometri ai secțiunii feroviare Ulmeni – Buzău și are o valoare estimată la 35 de milioane de euro. Acesta este inclus în componenta de mobilitate militară, destinată dezvoltării infrastructurii de transport care poate răspunde atât nevoilor civile, cât și celor militare.

CFR SA pregătește candidaturile pentru finanțare europeană

Pregătirea celor două proiecte este realizată de CNCF CFR SA, în calitate de coordonator și beneficiar din partea României. Ministerul Transporturilor coordonează demersul și facilitează relația cu instituțiile partenere din Bulgaria și Grecia.

Potrivit ministerului, reprezentanții instituțiilor implicate din cele trei țări participă săptămânal la întâlniri online, în cadrul cărora discută aspectele administrative, tehnice și financiare ale propunerilor, pentru a respecta termenul de depunere.

Ministerul arată că participarea României la aceste proiecte urmărește consolidarea conectivității rețelei transeuropene de transport TEN-T în sud-estul Europei, precum și creșterea rezilienței infrastructurii și a capacității acesteia de a răspunde necesităților de mobilitate civilă și militară.

Termenul pentru depunerea proiectelor este 6 octombrie

Pregătirea investițiilor vine în continuarea demersului anunțat la începutul lunii septembrie, când România, Bulgaria și Grecia au comunicat că intenționează să depună candidaturi comune pentru finanțare prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

Apelurile CEF Transport 2026 dispun de un buget total de 1,1 miliarde de euro pentru construirea și modernizarea infrastructurii europene de transport. Din această sumă, 260 de milioane de euro sunt alocate componentei de coeziune, iar 130 de milioane de euro componentei de mobilitate militară.

Termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 6 octombrie 2026, ora 17:00, ora Bruxellesului. Până la evaluarea și aprobarea candidaturilor, cele 110 milioane de euro reprezintă valoarea estimată a investițiilor propuse de România, nu o finanțare europeană obținută.

Comentarii (0)

    Articole similare