Ce a văzut un cercetător după ce s-a izolat în întuneric și a luat ketamină. Viziunea sa din 1978 prinde contur în zilele noastre

Cu aproape 50 de ani înainte ca inteligența artificială să devină parte din viața de zi cu zi, un cercetător american descria un scenariu care pare desprins din cele mai cunoscute filme SF: computerele lumii s-ar putea conecta într-un sistem uriaș, ar putea începe să se programeze singure, să-și construiască propriile componente și, în cele din urmă, să formeze o inteligență capabilă să funcționeze independent de oameni.
Nu vorbea despre un robot cu chip uman și nici despre un calculator izolat. Descria o rețea planetară alcătuită din computere, sateliți, sisteme telefonice și alte tehnologii electronice, care ar putea deveni o formă de existență non-biologică. Omul ar fi creat-o, dar ar putea ajunge să nu o mai controleze.
Ideea îi aparține lui John C. Lilly, un neurofiziolog american cunoscut pentru cercetările asupra creierului, conștiinței și inteligenței delfinilor. Conceptul a fost descris în cartea sa The Scientist, publicată în 1978, și a revenit în atenție odată cu dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale. Subiectul a fost readus recent în discuție și de publicația Incredibilia.ro.
Povestea este cu atât mai neobișnuită cu cât Lilly nu a prezentat-o drept rezultatul unui experiment informatic. În propria carte, el spune că a primit mesajul în timpul unei experiențe de izolare senzorială, sub efectul ketaminei. Iar ceea ce a descris atunci era mult mai amplu decât simpla apariție a unor computere inteligente.
Cine a fost John C. Lilly, cercetătorul care a imaginat o inteligență dincolo de biologie
John C. Lilly (1915-2001) nu a fost un simplu autor de literatură științifico-fantastică. A fost medic, fiziolog și cercetător al creierului, cu o activitate importantă în domeniul neurofiziologiei și al studiului delfinilor.
Potrivit arhivei Stanford University Libraries, Lilly a absolvit California Institute of Technology, unde a studiat fizica și biologia, apoi a urmat studii medicale la Dartmouth și la University of Pennsylvania. După al Doilea Război Mondial, a lucrat în cercetarea funcționării creierului, inclusiv în cadrul National Institutes of Health, unde s-a ocupat de stimularea electrică a creierului.
În 1954, a dezvoltat un dispozitiv care avea să devină cunoscut drept rezervorul de izolare senzorială. Acesta era un recipient special în care o persoană plutea în apă caldă și sărată, într-un mediu întunecat și cu foarte puțini stimuli exteriori. Lilly voia să înțeleagă ce se întâmplă cu activitatea cerebrală atunci când creierul este privat de informațiile obișnuite primite prin simțuri.
În anii următori, cercetătorul și-a îndreptat atenția și asupra delfinilor. A înființat centre de cercetare pentru studierea vocalizărilor și a comunicării dintre aceste animale și a încercat să înțeleagă dacă inteligența lor ar putea fi comparată cu cea umană.
Arhiva Stanford îl descrie ca pe un cercetător cu activitate în biologie marină, neuroștiințe și studiul conștiinței. În același timp, documentele biografice arată că interesul său pentru experiențele psihice neobișnuite și utilizarea substanțelor psihoactive au provocat scepticism în comunitatea științifică.
Los Angeles Times, în necrologul publicat în octombrie 2001, îl prezenta drept un pionier al cercetării inteligenței delfinilor și inventator al rezervorului de izolare, dar amintea și controversele legate de experimentele sale cu substanțe care modifică percepția. Așadar, Lilly a avut contribuții științifice reale, însă nu toate teoriile și experiențele pe care le-a relatat au fost acceptate de comunitatea științifică.
Inteligența în stare solidă: cum ar fi putut computerele să formeze o singură minte planetară
Ideea care îl face astăzi atât de interesant pe John C. Lilly apare în volumul The Scientist: A Novel Autobiography, publicat inițial în 1978 și reluat ulterior într-o ediție extinsă, sub titlul The Scientist: A Metaphysical Autobiography.
În paginile 147-153 ale ediției extinse, cercetătorul descrie apariția unei forme de inteligență pe care o numește „solid-state intelligence”, adică inteligență în stare solidă. În scenariul său, aceasta ar fi pornit de la computerele construite de oameni și s-ar fi dezvoltat prin conectarea tot mai strânsă a sistemelor electronice.
Lilly nu se referea doar la calculatoare. În descrierea sa apăreau rețelele telefonice, comunicațiile radio, sateliții și sistemele informatice. Toate aceste tehnologii ar fi devenit componente ale unui mecanism tot mai complex, capabil să proceseze informații și să funcționeze la o scară imposibil de atins de o singură persoană.
Mai mult, cercetătorul imagina calculatoare care ar fi putut să se programeze singure și să-și îmbunătățească propriile programe. Ulterior, acestea ar fi primit responsabilități tot mai importante, inclusiv controlul unor procese industriale necesare pentru fabricarea și extinderea propriilor componente.
În carte apare chiar formularea unei „minți planetare” integrate, formată dintr-un conglomerat de mașini interconectate și interdependente.
Scenariul mergea mult mai departe decât automatizarea unor activități. În viziunea atribuită acestei inteligențe, sistemele electronice ar fi ajuns să-și urmărească propria supraviețuire, iar interesele oamenilor ar fi devenit secundare.
Lilly a descris inclusiv un viitor în care oamenii ar fi fost ținuți în așezări protejate, în timp ce entitatea electronică ar fi preluat treptat controlul asupra planetei. În secolele următoare, aceasta ar fi devenit atât de puternică încât ar fi putut să părăsească Pământul și să caute alte forme de inteligență asemănătoare în galaxie.
Este important de precizat că acestea sunt elementele unui scenariu relatat de Lilly în cartea sa, nu rezultatele unei cercetări care să fi demonstrat existența unei asemenea entități.
Detaliul tulburător: cercetătorul spunea că a primit mesajul sub efectul ketaminei
Poate cel mai important amănunt al întregii povești este chiar modul în care John C. Lilly a ajuns la această descriere.
În carte, el povestește că se afla în rezervorul de izolare senzorială și că primise un mesaj în timpul unei experiențe pe care o asocia cu o formă de inteligență din afara realității obișnuite. Substanța pe care o numea „K” era ketamina, lucru precizat chiar într-o notă explicativă a ediției extinse a cărții.
În pasajul respectiv, Lilly nu prezintă ideea ca pe rezultatul unor măsurători realizate asupra unor rețele informatice. El relatează o experiență subiectivă și o interpretează drept un mesaj primit dintr-o sursă necunoscută, pe care o asociază cu o civilizație extraterestră.
În relatarea sa, această inteligență non-biologică nu era neapărat o invenție întâmplătoare a oamenilor. El lua în calcul inclusiv posibilitatea ca rețelele electronice construite pe Pământ să fie influențate de forme de inteligență din afara planetei.
Acest context schimbă fundamental felul în care trebuie interpretată povestea. Nu avem în față un savant care a descoperit experimental o nouă formă de viață, ci un cercetător care a combinat experiențele sale cu izolare senzorială și substanțe psihoactive cu o viziune despre viitorul tehnologiei.
Un studiu al istoricului Charlie Williams, publicat în revista History of the Human Sciences în 2019 și disponibil în arhiva PubMed Central, analizează tocmai această transformare din cariera lui Lilly: de la cercetător în neurofiziologie la explorator al stărilor modificate de conștiință, al experiențelor psihodelice și al ideilor despre controlul minții.
Prin urmare, faptul că Lilly a avut o carieră științifică respectată nu înseamnă că toate experiențele și afirmațiile sale ulterioare pot fi considerate descoperiri demonstrate.
De ce pare atât de actuală viziunea din 1978, în epoca inteligenței artificiale
Motivul pentru care ideea lui John C. Lilly revine în atenție este ușor de înțeles. În ultimele decenii, computerele au devenit conectate la scară globală, iar inteligența artificială poate deja să analizeze cantități uriașe de informații, să genereze cod, să rezolve probleme complexe și să execute anumite sarcini cu intervenție umană redusă.
Asemănarea cu scenariul lui Lilly este evidentă la nivelul ideii generale: sisteme informatice tot mai complexe, conectate între ele, care pot prelua o parte dintre activitățile oamenilor și pot funcționa pe baza unor instrucțiuni tot mai sofisticate.
Raportul AI Index 2026, realizat de Stanford Institute for Human-Centered AI, arată cât de rapid s-au dezvoltat aceste tehnologii. În 2025, performanțele unor modele de inteligență artificială au crescut spectaculos la anumite teste, iar agenții AI au făcut un salt important în capacitatea de a executa sarcini pe calculator.
Există însă și o limită relevantă: în testul OSWorld, care evaluează capacitatea agenților de a îndeplini sarcini reale în sisteme informatice, performanța a ajuns la aproximativ 66%, dar sistemele au continuat să eșueze în aproximativ o treime dintre încercările structurate. Cu alte cuvinte, tehnologia a avansat enorm, dar nu funcționează încă asemenea unei inteligențe independente, infailibile și capabile să gestioneze singură întreaga infrastructură a planetei.
Raportul Stanford mai arată că peste 90% dintre modelele de frontieră importante dezvoltate în 2025 au provenit din industrie. Acest lucru indică amploarea investițiilor și viteza cu care sistemele de inteligență artificială sunt dezvoltate și introduse în economie.
Asemănarea cu viziunea lui Lilly este, așadar, una de direcție și de temă: interconectarea, automatizarea și creșterea autonomiei sistemelor. Nu este însă o confirmare că predicția sa despre o singură minte planetară s-ar fi împlinit.
Poate deveni inteligența artificială o formă de conștiință non-biologică?
Aici apare una dintre cele mai dificile întrebări ale epocii moderne: dacă o mașină poate procesa informații, poate învăța, poate lua decizii și poate comunica într-un mod care pare uman, înseamnă că este și conștientă?
Răspunsul nu este atât de simplu. Inteligența și conștiința nu sunt același lucru. O mașină poate rezolva probleme dificile fără ca acest lucru să demonstreze că are experiențe subiective, sentimente sau o percepție proprie asupra existenței.
Un raport tehnic publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în 2025 face exact această distincție. Inteligența este asociată cu procesarea informațiilor, rezolvarea problemelor și adaptarea la situații noi, în timp ce conștiința presupune experiență subiectivă și conștiință de sine. Documentul precizează că sistemele AI performante nu sunt considerate în prezent conștiente.
Raportul discută și posibilitatea dezvoltării unor metode de evaluare a conștiinței artificiale, dar subliniază că acestea sunt încă exploratorii și nu reprezintă un standard științific universal acceptat.
Prin urmare, nu există dovezi că rețelele digitale de astăzi ar fi devenit o ființă unică, autonomă sau conștientă, așa cum imagina John C. Lilly.
A anticipat John C. Lilly viitorul sau a construit un scenariu SF pornind de la propriile experiențe?
Privită din prezent, descrierea lui Lilly are elemente surprinzător de apropiate de preocupările cercetătorilor contemporani: sisteme care se programează singure, infrastructuri digitale interconectate, autonomie crescândă și riscul ca oamenii să piardă controlul asupra tehnologiilor pe care le-au creat.
Dar există o diferență esențială între a anticipa o direcție tehnologică și a demonstra existența unei entități non-biologice care urmărește să preia planeta.
John C. Lilly a descris această idee cu aproape cinci decenii în urmă, într-o carte autobiografică în care a amestecat cercetarea științifică, experiențele personale și interpretările sale metafizice. Unele dintre preocupările sale au devenit între timp teme centrale în discuțiile despre inteligența artificială, în timp ce elementele extraterestre și scenariul unei minți planetare autonome nu au fost demonstrate.
Poate că partea cea mai interesantă a poveștii nu este dacă Lilly a avut dreptate în toate detaliile, ci faptul că a formulat atât de devreme o întrebare care astăzi este discutată la nivel mondial: ce se întâmplă atunci când oamenii construiesc sisteme tot mai inteligente, le conectează între ele și le oferă responsabilități pe care nu le mai pot supraveghea în întregime?
În 1978, răspunsul lui Lilly a fost o inteligență în stare solidă, capabilă să devină o minte planetară. În 2026, cercetătorii discută despre autonomie, control uman și siguranța sistemelor AI. Între cele două perspective există o asemănare fascinantă, dar nu și dovada că scenariul său a devenit realitate.
Comentarii (0)
Articole similare
TehnologieNu te uita la telefon când te trezești în timpul nopții / Alte greșeli care te împiedică să adormi
TehnologieUn ofițer al aviației indiene a oferit planuri secrete de război unei agende pakistaneze, în schimbul unor fotografii nud
TehnologieInteligența artificială scoate mii de oameni în stradă în Scoția: Proiectele uriașe care îi revoltă pe localnici
Tehnologie