Casa Albă ignoră decizia unui judecător federal și blochează în continuare accesul reporterilor Politico și MS NOW

Reporterii publicațiilor Politico și MS NOW au fost împiedicați joi să intre la Casa Albă, deși un judecător federal a ordonat restabilirea imediată a accesului pentru jurnaliștii acestor două instituții și ai postului CNN, transmite MEDIAFAX.
Atât Politico, cât și MS NOW, fostul MSNBC, au transmis că reporterilor trimiși le-a fost restricționat accesul în incinta Casei Albe, notează Reuters.
Anunțul vine la scurt timp după ce o instanță federală a decis că administrația Trump este obligată să permită din nou accesul celor trei organizații de presă în incinta Casei Albe.
Judecătorul federal Timothy Kelly a stabilit că interdicțiile au încălcat garanțiile de bază privind procedura legală. Potrivit hotărârii, organizațiile de presă nu au primit o notificare înainte de retragerea accesului. Ele nu au avut nici posibilitatea de a contesta decizia înainte ca măsura să fie aplicată.
Instanța a invocat un principiu juridic potrivit căruia guvernul nu poate retrage un drept protejat constituțional fără să ofere persoanei sau organizației afectate posibilitatea de a-și prezenta poziția.
Conflictul a început de vineri când președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat că interzice accesul jurnaliștilor de CNN, Politico și MSNOW, acuzând că acestea publică „minciuni” în materialele care acoperă activitatea administrației.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternFuziune între Paramount și Warner Bros Discovery. Cum se va numi noua companie
ExternSMS-uri false despre amenzi de parcare. DNSC avertizează românii despre linkurile ce duc la pagini care fură datele bancare
Extern„Fiecare minut contează”. Ce se întâmplă cu pacienții când spitalele unei țări UE sunt suprasolicitate. Noile măsuri votate în Parlamentul European
Extern