Câmpul tactic 2.0: Mesaj periculos din CSM despre „echipa” procurorilor și drepturile inculpaților

Într-un interviu acordat publicației Epoch Times, Claudiu Sandu, membru al Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, a vorbit despre magistrații care au ajuns să răspundă disciplinar sau profesional. Sandu a făcut referire la hotărârea adoptată la 30 iulie de Secția pentru procurori a CSM, prin care a fost apărată reputația profesională a unui procuror și s-a dispus sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea unor verificări față de inspectorul-șef adjunct Robert Fleckhammer.

Sandu a susținut că inspectorul judiciar ar fi ajuns să formuleze o opinie juridică într-un dosar penal, în urma unei sesizări depuse de inculpați, opinie care ar putea fi folosită ulterior de aceștia și de avocații lor în proces. Membrul CSM a calificat situația drept „inadmisibilă” și a afirmat că Inspecția Judiciară nu poate emite opinii juridice în dosare.

„Am ajuns în situația ca inculpații să facă sesizări la Inspecție ca să aibă acces în dosare, să vadă dosarele, să afle informații din dosare, să obțină o opinie juridică, ceea ce este inadmisibil. Inspecția Judiciară nu poate să emită opinii juridice în dosare. Uite că se poate, opinii pe care ulterior avocații și inculpații le vor folosi în proces”, a declarat Claudiu Sandu.

„Noi, procurorii, să fim o echipă”

În același context, el a susținut că procurorii ar trebui să acționeze ca o echipă:

„Deja suntem într-o situație în care, în loc să fim o echipă, cel puțin noi, procurorii, să fim o echipă și să ne îndeplinim rolul constituțional — care nu este de avocat al statului, cum tot afirmă tot felul de juriști care nu știu cum și-au luat diplomele de licență —, noi suntem într-un sistem european în care procurorul este un magistrat care reprezintă interesul general al societății. Și, din punctul ăsta de vedere, opinia juridică a unui procuror ar trebui să aibă o greutate”.

Declarațiile formulate de membrul Secției pentru procurori a CSM, în contextul hotărârii prin care aceeași Secție a dispus sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări față de inspectorul-șef adjunct Robert Fleckhammer, ridică probleme care depășesc cazul concret. Ele conturează o anumită viziune asupra raporturilor dintre procurori, Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, o viziune care merită analizată cu atenție.

Când solidaritatea profesională devine corporatism

Afirmația potrivit căreia „noi, procurorii, să fim o echipă” poate părea, la prima vedere, o formulare benignă. În realitate, însă, raportată la contextul în care a fost făcută, ea transmite un mesaj profund discutabil.

Declarația vine tocmai pentru a justifica reacția împotriva unui inspector judiciar care, în exercitarea atribuțiilor sale, a exprimat o opinie juridică diferită de cea convenabilă procurorului vizat. Cu alte cuvinte, problema nu pare să fie numai existența unei eventuale erori juridice, ci și faptul că un magistrat din afara Ministerului Public nu s-a aliniat unei anumite perspective.

De la „câmpul tactic” la o nouă „echipă” în justiție

O asemenea abordare amintește inevitabil de una dintre cele mai controversate expresii din istoria recentă a justiției române: teoria „câmpului tactic”, asociată generalului Dumitru Dumbravă. Atunci, critica principală a vizat tocmai ideea existenței unui front comun între instituții care ar trebui să funcționeze independent una de cealaltă.

Justiția nu operează prin solidarități instituționale și nici prin loialități corporatiste, ci ar trebui să funcționeze prin control reciproc, independență și asumarea răspunderii.

Inspecția Judiciară nu este și nu poate deveni o structură de protecție a magistraților, când de fapt rolul său legal este exact opus, acela de a exercita un control independent asupra conduitei acestora, indiferent de funcția ocupată și indiferent dacă verificările sunt sau nu confortabile pentru cei vizați.

A sugera că inspectorii ar trebui să fie parte din aceeași „echipă” cu procurorii înseamnă, implicit, a pune sub semnul întrebării însăși rațiunea existenței Inspecției Judiciare.

Inspectorul care critică riscă să fie verificat

Din această perspectivă, reacția Secției pentru procurori poate fi interpretată ca transmiterea unui semnal profund îngrijorător. Ni se comunică, de fapt, că atunci când un inspector formulează concluzii nefavorabile unui procuror, nu doar concluziile sunt contestate, ci chiar inspectorul riscă să devină obiectul unor verificări.

Un asemenea mecanism poate genera un efect de descurajare asupra independenței inspectorilor judiciari și poate crea percepția că aceștia sunt sancționați atunci când nu confirmă așteptările unei anumite categorii profesionale.

Inculpatul nu este un intrus în propriul dosar

La fel de problematică este și susținerea potrivit căreia s-a ajuns în situația în care „inculpații fac sesizări la Inspecția Judiciară ca să aibă acces în dosare, să afle informații din dosare și să obțină o opinie juridică pe care ulterior să o folosească în proces”.

În primul rând, un inculpat nu este un terț străin față de dosarul penal. El este subiectul principal al procesului și beneficiază de dreptul fundamental la apărare, garantat atât de Constituție, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Accesul la materialul cauzei nu reprezintă un privilegiu acordat prin intermediul Inspecției Judiciare, ci o garanție procesuală esențială.

Dacă, într-adevăr, există dosare în care un inculpat poate afla informații relevante doar prin formularea unei sesizări către Inspecția Judiciară, problema nu este comportamentul inculpatului, ci existența unei eventuale restrângeri nejustificate a dreptului la apărare în procedura penală.

Dacă ajungem să reproșăm exercitarea unor drepturi procedurale de către persoana cercetată, ignorăm complet logica procesului penal.

O opinie juridică nu poate fi interzisă pentru că ajută apărarea

În al doilea rând, este dificil de acceptat ideea că simpla existență a unei opinii juridice formulate de un inspector judiciar ar reprezenta, prin ea însăși, un pericol pentru acuzare. Dacă analiza este corectă din punct de vedere juridic, ea poate fi combătută prin argumente. Dacă este greșită, instanța o va ignora. Ține de esența contradictorialității și a independenței judecătorului.

În schimb, a considera inadmisibilă însăși existența unei opinii juridice care ar putea fi valorificată de apărare conduce la concluzia periculoasă că anumite interpretări juridice ar trebui împiedicate nu pentru că sunt eronate, ci pentru că pot fi utile inculpatului. O asemenea logică este incompatibilă cu principiul egalității armelor și cu rolul procesului penal într-un stat de drept.

Controlul este acceptat doar când confirmă așteptările

Poate cel mai îngrijorător aspect al acestor declarații este însă mesajul de fond pe care îl transmit. Procurorul Sandu pare să sugereze că exercitarea controlului asupra activității procurorilor este legitimă doar atât timp cât nu produce consecințe incomode pentru corpul profesional.

În momentul în care controlul devine efectiv și concluziile nu mai sunt favorabile, accentul se mută asupra celui care le formulează.

Or, independența Inspecției Judiciare nu poate exista doar atunci când aceasta confirmă așteptările celor verificați. Ea trebuie să se manifeste mai ales atunci când concluziile sale sunt incomode. Altfel, controlul disciplinar riscă să se transforme dintr-un mecanism de garantare a responsabilității într-un instrument condiționat de acceptarea sa de către cei controlați.

Justiția nu trebuie să funcționeze ca o echipă

Într-un stat de drept, procurorii, judecătorii și inspectorii judiciari nu trebuie să fie „o echipă” în sens corporatist. Ei trebuie să fie independenți unii față de alții, să se controleze reciproc în limitele competențelor legale și să accepte că nicio funcție și nicio categorie profesională nu poate beneficia de o prezumție de infailibilitate sau de o formă de impunitate instituțională.

Această separare funcțională reprezintă una dintre cele mai importante garanții ale încrederii publicului în actul de justiție. O temă care părea că îl preocupă pe procurorul Sandu... când era vorba despre conduita altora.