Bulgaria, România și Turcia consolidează protecția infrastructurii subacvatice critice din Marea Neagră

Bulgaria, România și Turcia extind misiunea Grupului pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră cu o nouă sarcină de protejare a infrastructurii subacvatice critice, transmite publicația bulgară Actualno, citată de Rador. Guvernul lui Rumen Radev a aprobat modificări la Memorandumul de Înțelegere dintre cele trei țări pentru înființarea Grupului Naval pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră (MCM Black Sea), iar împreună cu aceasta, grupul va efectua și operațiuni de supraveghere și recunoaștere în zona operațiunii.
Scopul principal este de a preveni atacurile deliberate împotriva infrastructurii critice, ale căror daune ar putea afecta securitatea națională și interesele economice ale Bulgariei și ale celor doi vecini ai săi.
Extinderea mandatului MCM Marea Neagră este un rezultat al importanței crescânde a infrastructurii subacvatice pentru securitatea regiunii Mării Negre și a spațiului euro-atlantic, notează Centrul de presă al Consiliului de Miniștri de la Sofia.
Grupul de contramăsuri împotriva minelor a fost înființat la începutul anului 2024 pentru a asigura siguranța transporturilor maritime și a contracara amenințarea reprezentată de minele din Marea Neagră, în legătură cu războiul Rusiei în Ucraina.
Activitățile sale contribuie la consolidarea securității regionale și a flancului estic al NATO în cadrul apărării colective și a descurajării.
Traducerea Rador: Mirela Petrescu
Comentarii (0)
Articole similare
ExternPrimele semnale care arată dezastrul Bulgariei, după trecerea la moneda euro: Deficitul bugetar este dublu față de România și a atins cel mai înalt nivel din toată Europa
ExternLovitură pentru Rusia chiar în timpul vizitei lui Zelenski la Casa Albă: Senatul SUA aprobă cu un vot covârșitor noul pachet de sancțiuni
ExternÎn această dimineață, șoferii vor avea un șoc la pompă: Prețul motorinei a sărit de 10 lei/litru la principalele lanțuri de benzinării
Extern