Bolojan: Cu bune, cu rele, o parte din jaloanele PNRR s-au rezolvat în Parlament, cu preţul mutilării unora

Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o parte dintre jaloanele din PNRR au fost rezolvate, „cu bune, cu rele”, prin adoptarea proiectelor în Parlament, menţionând, însă, că s-a format o „alianţă ad-hoc PSD-AUR”, care a venit cu amendamente ce riscă să creeze probleme de penalităţi sau să fie neconstituţionale, transmite Agerpres.
„Cu bune, cu rele, în aceste două săptămâni, o mare parte din aceste jaloane au fost rezolvate în Parlament, dar rezolvarea lor s-a făcut cu preţul mutilării, dacă pot să spun, al unora, pentru că s-a format o alianţă ad-hoc PSD-AUR care, cel puţin pentru două-trei din aceste proiecte, a venit cu nişte amendamente care sau riscă să ne creeze probleme de penalităţi, adică să nu fie recunoscute ca jaloane îndeplinite, sau sunt într-o zonă de neconstituţionalitate, ceea ce, din nou, riscă să ne ducă în situaţia de a nu avea jalonul îndeplinit, doar din considerente de natură politică, de a genera imagine sau de a plăti poliţe politice”, a explicat Bolojan, la RFI.
El a dat ca exemplu în acest sens modificarea calendarului reducerii capacităţilor de producţie pe cărbune şi înlocuirea lor cu cele pe gaz, pe fotovoltaic, pe stocare, care ar putea să creeze o problemă în virarea fondurilor europene în perioada următoare.
„Cu toate că Guvernul nu îşi mai pune problema să mai închidă nicio centrală pe cărbune, pentru că nu putem face asta din considerente sau de echilibre energetice sau de realităţi… Gândiţi-vă, de exemplu, că noi trebuia să înlocuim centrala de la Craiova, o centrală pe cărbune, pentru asta am primit 168 de milioane de euro granturi europene, pe care nu i-am folosit, am primit o sumă de bani sub formă de ajutoare pe care aceste grupuri de cărbune să le primească şi au primit în fiecare an, per total, sute de milioane de euro doar ca să funcţioneze până vor fi înlocuite, am consumat aceşti bani, nu am folosit granturile şi nu pot să laşi un oraş, de exemplu, fără căldură iarna. Dar, pentru că nu putem face asta, vom lua nişte penalităţi, în toamna acestui an, doar pentru asta. Dacă modificăm şi ce au făcut ei, înseamnă că ne blochează viitoarele plăţi până nu corectăm acest lucru”, a completat Ilie Bolojan.
Potrivit prim-ministrului interimar, aceste modificări au fost făcute cu „iresponsabilitate”.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, decizional, proiectul de lege privind decarbonizarea sectorului energetic, în care a fost introdus un amendament al PSD potrivit căruia scoaterea treptată din exploatare a capacităţilor de producţie de energie electrică pe bază de lignit şi huilă se va putea realiza numai după construirea şi punerea în funcţiune a unor noi capacităţi energetice similare.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat joi pentru AGERPRES că se va face o evaluare dacă modificările aduse de Parlamentul României la legea decarbonizării pot afecta îndeplinirea jalonului 114 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă privind reforma sectorului energetic şi eliminarea treptată a capacităţilor de producţie pe bază de cărbune şi lignit.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăPSD îș acuză pe Ilie Bolojan că minte cu privire amendamentele introduse în noua Lege a Integrității: Este o ipocrizie fără margini să-i acuzi pe alții de plăți politice!
PoliticăAUR se aprinde după tranzacțiile de 500 de milioane de euro blocate de atacul la ANCPI: Guvernul Bolojan nu poate funcţiona ca un guvern democratic normal
PoliticăPrim-vicepreședintele AUR se delimitează de una dintre cele mai controversate declarații ale lui George Simion
Politică