Biroul premierului Kurdistanului irakian, vizat de drone / Nu au fost raportate victime

Două drone au vizat luni biroul premierului regiunii Kurdistan din Irak, Masrour Barzani, fără a fi raportate victime, a anunţat agenţia de securitate KRG, relatează Agerpres, care preia Reuters.
Atacul a fost lansat de pe teritoriul iranian, se arată într-un comunicat, fără a clarifica dacă dronele şi-au atins ţinta. Nu există nicio revendicare imediată a responsabilităţii pentru atac.
Iranul şi grupurile armate susţinute de Teheran au acuzat în repetate rânduri regiunea semiautonomă Kurdistan din Irak că adăposteşte grupuri de opoziţie kurde iraniene pe care Teheranul le considera o ameninţare la adresa securităţii sale.
Autorităţile kurde irakiene neagă că ar fi permis ca teritoriul lor să fie folosit pentru a ameninţa ţările vecine. „Condamn aceste atacuri nesăbuite şi inacceptabile în termenii cei mai duri”, a declarat prim-ministrul Masrour Barzani pe X, descriindu-le drept o escaladare periculoasă şi o ameninţare directă la adresa securităţii şi stabilităţii regiunii.
Barzani a declarat că biroul său personal şi locuinţa şefului Agenţiei de Securitate şi Informaţii din regiune au fost vizate, anunţând o anchetă a Unităţii de Combatere a Terorismului din Kurdistan. Regiunea Kurdistan din Irak a fost în mod repetat vizată de drone şi rachete.
Un val de patru zile de atacuri cu drone asupra câmpurilor petroliere din regiune, lansat în iulie 2025, a oprit aproape jumătate din producţia de ţiţei a regiunii, oficialii din domeniul securităţii afirmând că responsabile ar fi miliţiile susţinute de Iran.
În aprilie 2024, un atac cu drone asupra zăcământului de gaze Khor Mor, unul dintre cele mai mari din regiunea Kurdistan, a ucis patru muncitori yemeniţi, a rănit alţi doi şi a forţat suspendarea aprovizionării cu gaze către centralele electrice regionale.
Comentarii (0)
Articole similare
InvestigațiiANSVSA: Transporturile ilegale de ovine, cel mai mare pericol biologic la adresa României / Amendă de 20.000 de lei și dosar penal
InvestigațiiA murit actrița Hayden Panettiere, la 36 de ani / A devenit cunoscută prin rolul Claire Bennet din serialul „Heroes” / Hayden avea o fiică cu fostul campion mondial la box Wladimir Klitschko
InvestigațiiVerificări mai stricte la unitățile de cazare din Grecia, după moartea unui adolescent irlandez electrocutat la duș
Investigații