Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989

Investigații 26 august 2026

Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989

Alexandra Șerban

Cel mai influent și mai longeviv șef de serviciu secret din România rezistă de peste 20 de ani la vârful statului român, reușind să-și cosmetizeze CV-ul și să ascundă cea mai sensibilă parte a carierei sale militare.

Recorder a reconstituit din mărturii și documente biografia de tinerețe a șefului SPP:

• Lucian Pahonțu și-a început cariera militară din postura de nepot al unui mare general comunist și a activat ca ofițer în Trupele de Securitate din 1987 până în 1990.
• La Revoluție, Pahonțu a făcut parte din forțele de represiune trimise de Nicolae Ceaușescu să înăbușe protestele izbucnite în București, în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989. Conform mai multor documente descoperite de Recorder, Lucian Pahonțu a fost prezent în acea noapte în zona baricadei de la Intercontinental, unde trupele armate au omorât 48 de oameni și au arestat sute de manifestanți.
• Actualul șef al SPP a fost implicat și în evenimentele din 13 iunie 1990, când sute de persoane au fost bătute și arestate de forțele de ordine în Piața Universității din București.
• Lucian Pahonțu a evitat să răspundă la întrebările pe care i le-am transmis cu privire la informațiile care privesc biografia sa și s-a rezumat să spună că „întreaga sa activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale și cu principiile solide care guvernează activitatea militarilor, precum loialitate și devotament față de țară, onoare, demnitate și integritate”.

Omul sinonim cu sistemul

Generalul Lucian Pahonțu conduce Serviciul de Protecție și Pază (SPP) din decembrie 2005, adică de peste două decenii. În 2024 a împlinit 60 de ani și a fost trecut în rezervă ca general cu patru stele, dar și-a păstrat funcția de șef al SPP. În 2025, la Cotroceni a ajuns un nou președinte, însă Pahonțu n-a fost înlocuit nici de această dată. În ultimii 20 de ani, România a schimbat 3 președinți și 15 guverne, dar Lucian Pahonțu a fost de neclintit.

Prin separeurile politicii românești se vorbește cu glas șoptit despre influența pe care acest general o exercită în tot mai multe zone ale statului român. Uneori aceste discuții ajung și în spațiul public. În 2018, Liviu Dragnea l-a acuzat pe Lucian Pahonțu că racolează oameni din PSD, iar Paul Stănescu a declarat că șeful SPP i-a propus printr-un emisar să-l susțină pentru a prelua șefia Partidului Social Democrat. Anul acesta, în toiul tensiunilor politice pentru numirea unui nou premier, în presă a apărut o fotografie în care Lucian Pahonțu stătea la masă alături de președintele Nicușor Dan în timp ce acesta avea o întâlnire cu oameni din zona politică. Tot în aceeași perioadă, premierul desemnat Adrian Veștea a relatat într-o ședință a conducerii PNL că președintele Nicușor Dan a trimis un echipaj SPP să îl aducă, în cel mai mare secret, la București, cu toate că nu se număra printre demnitarii care aveau dreptul la dispozitiv SPP înainte de desemnare.

Astfel de momente au alimentat ideea că Pahonțu a devenit mult mai mult decât șeful serviciului secret responsabil cu protecția președintelui și a altor înalți demnitari și că se implică direct în jocurile politice.

De unde vine, însă, acest personaj atât de influent?

În 2005, când a fost numit de președintele Traian Băsescu la conducerea SPP, se știa că Lucian Pahonțu avea o carieră în Jandarmerie și că fusese comandantul Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș”.

Informațiile despre parcursul său profesional sunt prezentate sumar în CV-ul de pe site-ul SPP. Sunt menționate cele două brigăzi din Jandarmerie pe care le-a condus – Brigada 11 Mobilă București (1999-2002) și Brigada Specială de Intervenție „Vlad Țepeș” (2002-2005). În rest, informațiile sunt vagi: „A ocupat diverse funcții în cadrul Ministerului Afacerilor Interne” (1992-1999), iar anterior menționează doar că a fost comandant de companie (1990-1992) și comandant de pluton (1987-1990) în cadrul aceluiași minister.

În ianuarie 2007, colonelul SPP Mircea Găinușă l-a acuzat public pe Lucian Pahonțu că, după ce a preluat conducerea Serviciului de Protecție și Pază, a început să angajeze „cadre militare care au aparținut fostelor instituții represive comuniste ori participanți la acțiunile represive din timpul evenimentelor din decembrie 1989”. Mai mult, colonelul Găinușă spunea că însuși Lucian Pahonțu ar fi fost ofițer activ în Departamentul Securității Statului, dar fără să dea alte detalii.

Pahonțu a respins acuzațiile, dar nu a oferit prea multe informații. S-a rezumat la a spune doar că înainte de 1989 a fost comandant de pluton de militari în termen la transmisiuni și scandalul s-a stins.

Această eschivă – la fel ca și informația din CV-ul afișat pe site-ul SPP – este, însă, o minciună prin omisiune. Între 1987 și 1990, Lucian Pahonțu a fost, într-adevăr, comandant de pluton în cadrul Ministerului de Interne, iar specializarea sa era cea de transmisiuni. Însă aceasta este doar o jumătate de adevăr. Jumătatea convenabilă.

Versiunea completă este că, în ultimii trei ani ai regimului comunist, Lucian Pahonțu a fost comandant de pluton în cadrul Trupelor de Securitate, la UM 0305 de la Băneasa. Din 1986, Comandamentul Trupelor de Securitate se subordona direct Departamentului Securității Statului (DSS), cea mai temută structură din perioada ceaușistă. La rândul său, DSS făcea parte din Ministerul de Interne.

Trupele de Securitate au fost o structură militarizată a Ministerului de Interne, înființată în 1949 cu misiunea de a apăra „independența și suveranitatea națională”. A făcut parte din aparatul de represiune al regimului comunist. „Trupele de Securitate au fost implicate în reprimarea revoltelor țărănești, lichidarea rezistenţei din munţi, dar şi în asigurarea pazei în penitenciare şi colonii de muncă”, se arată într-un material explicativ al IICCMER.

În ultimii ani ai regimului comunist, principalele misiuni ale acestei structuri erau de pază și ordine publică. Trupele de Securitate colaborau însă și cu diverse direcții ale Securității, în special în culegerea de informații din zona unde efectuau serviciul de pază, se arată în volumul „Trupele de Securitate (1949-1989)”, publicat de CNSAS, în 2004.

Nepotul generalului Milea

Lucian Pahonțu a devenit ofițer în cadrul Trupelor de Securitate după ce a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi de Transmisiuni de la Sibiu. Și-a croit drum spre această carieră având ascendentul unei relații de rudenie cu generalul Vasile Milea, șef al Marelui Stat Major al Armatei (1980-1985) și Ministru al Apărării Naționale (1985-1989). Milea a fost practic unul dintre cei mai puternici oameni în stat în ultimul deceniu al dictaturii ceaușiste.

Surse din interiorul familiei ne-au confirmat că Nicolae Pahonțu, tatăl actualului șef SPP, a fost văr primar cu generalul Vasile Milea. Asta înseamnă că Lucian Pahonțu era nepotul ministrului Apărării. Cei doi sunt, de altfel, născuți în aceeași comună: Lerești, județul Argeș.

„Știți foarte bine cum erau vremurile atunci. Relațiile de rudenie contau enorm, iar influența generalului Milea era uriașă. Cine a trăit în acea perioadă știe că nu prea se putea ca un nepot al ministrului Apărării să dea admiterea la o școală militară și să fie respins. Milea ținea foarte mult la familia extinsă din Lerești, chiar dacă unii se foloseau de numele lui și el afla abia după ce faptul era consumat”, ne-a spus o sursă din cadrul familiei.

În apărarea dictatorului

Până în prezent, nu a existat nicio informație în presă sau în comunicări oficiale despre unitatea militară la care Lucian Pahonțu a activat înainte de decembrie 1989. Și, totuși, undeva într-un colț al internetului am reușit să găsim o mențiune de la care am putut începe să săpăm.

Pe un grup de Facebook dedicat foștilor militari în termen, unde aceștia publică poze și deapănă amintiri, am identificat câteva comentarii care menționează numele Lucian Pahonțu și unitatea unde acesta era comandant de pluton: UM 0305 Băneasa. Am discutat cu câțiva dintre cei care au postat comentariile și ne-au confirmat că l-au avut comandant de pluton pe actualul șef al SPP.

Apoi am găsit mențiuni despre UM 0305 Băneasa atât în rapoarte despre Revoluție, cât și în rechizitoriul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. După mai multe zile de căutări în arhive, am identificat mărturii și rapoarte care ne-au confirmat fără dubii că Lucian Pahonțu a fost ofițer în Trupele de Securitate și că motivele pentru care a ascuns acest lucru nu par să țină doar de reputația negativă a acestei structuri, ci și de activitatea pe care unitatea sa a avut-o în evenimentele dramatice din perioada 1989-1990.

Unitatea Militară 0305, din care făcea parte Lucian Pahonțu, a fost în stare de alarmă încă de pe 17 decembrie 1989, când a început revoluția de la Timișoara. Lucrurile s-au precipitat și la București începând cu 21 decembrie, când mitingul de susținere organizat de Nicolae Ceaușescu în fața Comitetului Central a scăpat de sub control și s-a transformat, pe parcursul zilei, într-o mișcare de contestare a regimului.

Toate forțele militare din București și din împrejurimi au fost mobilizate pentru a-l apăra pe dictator și pentru a-i dispersa pe manifestanții din centrul Capitalei. În ultimul rechizitoriu din Dosarul Revoluției se arată că, imediat după miting, „au fost organizate primele dispozitive de represiune alcătuite din forţe ale Ministerului de Interne, Trupelor de Securitate şi ale Ministerului Apărării Naţionale.”

Într-un raport aflat în Dosarul Revoluției și realizat de locotenent-colonelul Ion Alecu, din UM 0305 – Trupele de Securitate, acesta consemnează: „În jurul orelor 12:30, fiind la televizor și vizionând transmisia mitingului de la Sala Palatului CC, înțelegând că se întâmpla ceva deosebit, m-am dus la camera ofițerului de serviciu, unde am primit ordin de la comandantul MU Lt. Col. Cearapin Tudor să alarmez subunitățile de intervenție și să ne deplasăm în zona Palatului CC”.

În zona Comitetului Central, forțele de ordine au avut misiunea de a bloca toate străzile prin care se putea ajunge la clădirea unde se afla Ceaușescu. Din raportul locotenent-colonelului Ion Alecu, rezultă că acesta și-a instalat dispozitivul pe Strada 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu), la intersecția cu Bulevardul 1848 (actual Nicolae Bălcescu). Este vorba de zona Universității, care avea să se transforme în cel mai fierbinte punct al zilei de 21 decembrie 1989.

Printre imaginile filmate în acea după-amiază se regăsesc și secvențe în care manifestanții se ciocnesc cu forțele de ordine chiar la intersecția dintre Ion Câmpineanu și Nicolae Bălcescu.

După lăsarea serii, în dispozitivul de la intersecția celor două străzi a ajuns și plutonul de Trupe de Securitate comandat de locotenentul Lucian Pahonțu. Acest lucru este menționat atât în raportul lui Ion Alecu, cât și în cel al unui alt ofițer care a participat direct la evenimente.

Este vorba de maiorul Gheorghe Rădulescu, care afirmă în raportul său: „Am primit ordin de la colonelul Pavelescu Dumitru, șeful de stat major al trupelor (n.r. – Trupele de Securitate), ca împreună cu un pluton comandat de cpt. Potinteu Emil și lt. Pahonțu Lucian să înlocuiesc o subunitate a UM 0396 comandată de cpt. Ivan Aurel care se afla în cordonul de ordine realizat pe strada 13 Decembrie la intersecția cu Bd. 1848. (…) Militarii erau echipați în ținută gri-bleu, cu căști și scuturi și bineînțeles cu armamentul și muniția de luptă”.

Chiar în această zonă au avut loc, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, confruntări sângeroase între revoluționari și forțele de represiune. Manifestanții au ridicat o baricadă din mașini aflate în zonă și obiecte de mobilier de la câteva restaurante, în timp ce Armata și unitățile Ministerului de Interne au mobilizat efective impresionante: tancuri, transportoare blindate și sute de militari echipați ca pentru război.

Prezența lui Lucian Pahonțu în rândul forțelor de represiune care au acționat în acest punct fierbinte al Revoluției Române este confirmată și de propria declarație pe care am găsit-o în Dosarul Revoluției și pe care o redăm integral mai jos, păstrând ortografia și punctuația autorului:

Subsemnatul Lt. Pahonțu Lucian fiul lui Nicolae și Paraschiva declar că în perioada 17-22-12-1989 am executat următoarele.

În ziua de 17-12-1989 executam serviciul de ajutor al ofițerului de serviciu pe MU. În jurul orei 17:00 am primit ordin de la ofițerul de serviciu să alarmez agenții și șoferii să verific după care să le ordon să meargă pe traseele stabilite pentru a anunța cadrele să vină la unitate.

În perioada 17-21-12-1989 am executat programul de pregătire militară prevăzut. În ziua de 21-12-1989 în jurul orei 15:00 subunitatea a primit alarmă. După echipare și verificarea subunității am primit ordin să îmbarcăm militarii în camioane și să așteptăm noi ordine.

În jurul orei 20:00 am primit ordin să ne deplasăm la Piața Scîntei pentru a executa paza obiectivului Casa Scîntei. Ajunși aici am primit ordin să rămînem în camioane pe loc. În jurul orei 21:00 am primit ordin prin stația radio să ne deplasăm pe platou în fața restaurantului „Cina”. Ajunși aici comandantul companiei a luat legătura cu comandantul MU.

În jurul orei 22:00 am primit ordin să schimbăm o subunitate aflată în blocare pe Strada „13 Decembrie”. Eu împreună cu comandantul companiei ne-am deplasat cu camionul la locul ordonat și am intrat în dispozitiv. Aici am luat scuturile de la subunitatea pe care am înlocuito. În fața dispozitivului se aflau unități și blindate ale MApN care executau foc de avertizment.

Am rămas în dispozitiv pînă în jurul orei 2:00, după care am rămas în repauz la camion. În toată această perioadă nici eu și nici subunitatea nu am avut contact cu manifestanții.

Pe data de 22-12-1989 am primit ordin să intrăm din nou în dispozitiv. În jurul orei 9:00 pe Bl. Nicolae Bălcescu au venit din nou coloanele de manifestanți. În fața dispozitivului nostru se afla un cordon de subofițeri și ofițeri de miliție. În spatele dispozitivului nostru se aflau două blindate ale MApN. Noi nu am avut contact cu manifestanții și nici aceștia nu au luat atitudine împotriva noastră.

În jurul orei 10:00 am primit ordin de la comandantul dispozitivului Lt col Alecu Ion să ne retragem și să permitem accesul manifestanților în Piața Revoluției ceea ce am și făcut. Ajunși în Piața Revoluției manifestanții ne-a îmbrățișat a dat flori și mîncare militarilor. În continuare ne-am îmbarcat în camioane și ne-am întors în unitate.

Nici noi cadrele și nici militarii nu am avut muniție la el, muniția se afla în lăzi sigilate. La întoarcerea în unitate muniția a fost verificată și predată. Menționez că nu a fost lipsă nici un cartuș.

Aceasta este declarația pe care o dau și o semnez.

09-03-1989*

* Deși varianta olografă a declarației (care poate fi consultată mai jos) este datată martie 1989, acest lucru este în mod cert o greșeală, pentru că evenimentele la care se referă au avut loc în decembrie 1989. Data corectă este, cel mai probabil, martie 1990.

Această declarație este în primul rând o confirmare indubitabilă că Lucian Pahonțu a fost în zona Universitate. Nu este neapărat și o descriere fidelă a ceea ce a văzut și a făcut în noaptea de 21 decembrie 1989. Acest lucru rezultă cât se poate de clar dacă comparăm declarația sa cu datele istorice și cu declarațiile colegilor săi de dispozitiv.

În declarațiile lor, ofițerii Ion Alecu și Gheorghe Rădulescu vorbesc pe larg despre evenimentele grave din Piața Universității și despre ciocniri dure între forțele armate și manifestanți.

Redăm doar câteva fragmente din declarația maiorului Gheorghe Rădulescu:

„Când am ajuns în dispozitivul ordonat am văzut următoarele: în spațiul delimitat de hotelul Intercontinental și Teatrul Național și restaurantul Dunărea și Universitate era adunată o masă mare de oameni care strigau lozinci anticeaușiste, realizau baricade din autovehicule ce soseau dinspre Piața Unirii pe care apoi le ocupau.

(…) La puțin timp după ajungerea în dispozitivul la care mă refer am fost surprins de puternice rafale. Se executa foc de avertisment în plan vertical de către mitralierele de pe TAB-uri și de către șirurile de trăgători de infanterie dispuse pe bulevard înapoia TAB. Focul se executa în serii lungi cu gloanțe trasoare, unele lovind în balcoanele Hotelului Intercontinental.

(…) În jurul orelor 23, TAB-urile aflate la contact cu manifestanții au încercat să spargă baricadele realizate de aceștia, rezultând incendierea unei remorci cu saltele de buret pe strada Batiștei, a două basculante aflate pe bulevard spre balustrada parkingului și a unui TAB aflat cam pe axul bulevardului. După aceasta s-a realizat o repliere a rândurilor de trăgători de infanterie și a TAB-urilor și au fost aduse în față câteva mașini de pompieri care au stropit cu jeturi de apă baricadele incendiate și grupurile de manifestanți rămași în spațiul verde dinspre Hotel Intercontinental.

(…) Mitralierele de pe tancuri și infanteriștii dinapoia acestora au mai executat o repriză de foc de avertisment în plan vertical, după care tancurile au trecut la forțarea și ruperea baricadei”.

Despre seara de 21 decembrie 1989 există numeroase mărturii și date istorice care compun imaginea uneia dintre cele mai negre pagini din istoria recentă a României: trupele de represiune au omorât atunci 48 de oameni, în timp ce alți 150 au fost răniți și 1.245 au fost bătuți și arestați.

Unele dintre puținele imagini video filmate în acea noapte arată un adevărat măcel în zona Pieței Universității.

Tânărul locotenent Pahonțu a cuprins toate aceste evenimente dramatice într-o descriere evazivă, de numai câteva rânduri:

„În jurul orei 22:00 am primit ordin să schimbăm o subunitate aflată în blocare pe strada 13 Decembrie. Eu împreună cu comandantul companiei ne-am deplasat cu camionul la locul ordonat și am intrat în dispozitiv. Aici am luat scuturile de la subunitatea pe care am înlocuito. În fața dispozitivului se aflau unități și blindate ale MApN care executau foc de avertizment.”

Apoi mai adaugă două precizări scurte:

„Am rămas în dispozitiv până în jurul orei 2:00, după am rămas în repauz la camion. În toată această perioadă nici eu și nici subunitatea nu am avut contact cu manifestanții”.

Această remarcă prin care locotenentul Pahonțu are grijă să se disculpe este contrazisă de locotenent-colonelul Ion Alecu, despre care tot el spune că a fost comandantul său de dispozitiv. Alecu menționează în declarație că dispozitivul său a avut contact cu manifestanții:

„În ziua de 21.12.89 și 22.12.89 până la ora 11:00-11:30 am comandat subunitățile din blocarea str. 13 Decembrie spre hotel Intercontinental. Pe toată această perioadă am avut legătura radio permanent cu col. Pavelescu, care ne-a coordonat activitatea. Raportez că în mai multe rânduri am comunicat că rezist cu greu demonstranților”.

„Ce faci, Lucică, aici?”

Un alt ofițer de la UM 0305 care a participat alături de Lucian Pahonțu la evenimentele din zona hotelului Intercontinental este locotenentul Radu Grigoraș. Acesta ne-a confirmat, într-un dialog telefonic, că unitatea din care făceau parte a avut ciocniri cu revoluționarii: „Au fost, cum să nu?! Noi am fost prezenți chiar acolo, la baricadă, când au venit tancurile și au trecut peste ei, i-au călcat, i-a împușcat în cap… I-am luat, i-am urcat în camioane, am spălat străzile împreună cu pompierii. În noaptea aia s-a deschis foc în manifestanți, cum să nu? Asta e, asta s-a întâmplat. S-a tras în oameni, dar consumul nostru de muniție a fost zero”.

Grigoraș ne-a povestit și că Lucian Pahonțu s-a întâlnit în acea noapte cu unchiul său, generalul Vasile Milea. „Ce știu și pot să vă relatez e că se cunoștea personal cu Milea. În noaptea de 21-22 eu eram coleg cu el, cot la cot. Și a venit Milea și l-a întrebat: «Ce faci, Lucică, aici?» «Organizăm dispozitiv de blocare a pătrunderilor». «Aveți grijă, Lucică, de militari și de armament. Nu deschideți focul»”.

A doua zi dimineață, pe 22 decembrie, generalul Vasile Milea avea să fie găsit împușcat în biroul său. Versiunea oficială este că acesta s-a sinucis, dar există și interpretări conform cărora Milea a fost asasinat.

Ce a ascuns locotenentul Pahonțu?

O altă diferență între declarația lui Pahonțu și cele ale colegilor de dispozitiv o reprezintă participarea la acțiunile de arestare a revoluționarilor din noaptea respectivă. După cum se arată și în primul rechizitoriu al Dosarului Revoluției, întocmit în anii ‘90, forțele de represiune au trecut, după spargerea baricadei, la hăituirea manifestanților, care au fost arestați și bătuți cu brutalitate.

Locotenentul Pahonțu nu menționează nimic despre o asemenea acțiune. În schimb, ofițerii Alecu și Rădulescu, care au făcut parte din același dispozitiv, vorbesc despre faptul că, după spargerea baricadei, nu au staționat în camioane, așa cum afirmă Pahonțu, ci au primit misiunea de a bloca gurile de metrou din zonă:

„Conform misiunii noastre, am rămas în cordonul de ordine pe Strada 13 Decembrie până în jurul orelor 3:00, când din ordinul col. Pavelescu Dumitru am realizat blocarea cu grupuri de militari a gurilor de metrou de la Universitate, Muzeul de Istorie, Spitalul Colțea și Teatrul Național”, spune în declarația sa maiorul Gheorghe Rădulescu.

Există multiple mărturii ale celor care au scăpat cu viață din noaptea de 21 decembrie, mărturii adunate de procurori sau de comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din 1989, care a funcționat în anii ‘90. În privința arestărilor, majoritatea celor audiați menționează că acestea erau efectuate în principal de „scutieri”.

La represiunea din 21 decembrie 1989 au existat două structuri din cadrul Ministerului de Interne care au avut în dotare scuturi: Forțele de Ordine și Intervenție (FOI), din cadrul Miliției, și Trupele de Securitate din care a făcut parte și Lucian Pahonțu.

Am consultat, în Dosarul Revoluției, declarații ale unor militari din ambele structuri și nimeni nu admite în mod direct că a participat la lovirea și arestarea manifestanților din acea noapte. Și, totuși, sute de oameni au fost bătuți și arestați.

Aceeași situație este și în cazurile, mult mai grave, ale celor uciși sau răniți prin împușcare. Mărturiile revoluționarilor au indicat militari din toate structurile atunci când a venit vorba de folosirea armelor de foc.

Majoritatea militarilor care au fost audiați de-a lungul anilor au declarat însă că nu au tras niciun foc sau că au executat doar foc de avertisment. Și, totuși, în acea noapte au fost 48 de morți și 150 de răniți.

Pentru acest masacru au fost anchetați și condamnați, în anii ‘90, doar câțiva șefi ai structurilor militare care au acționat, printre care Tudor Postelnicu (ministrul de Interne), Andruță Ceaușescu (comandantul Școlii de Securitate de la Băneasa) și Marin Bărbulescu (comandantul Miliției București).

Procurorii n-au reușit, însă, să ancheteze în detaliu evenimentele din noaptea de 21-22 decembrie 1989, pentru a stabili punctual dispozitivele și militarii care au tras în revoluționari sau care i-au bătut și arestat.

Iar unul dintre motivele pentru care n-au făcut-o este că majoritatea au ales să mintă în declarații. Așa reiese dintr-un raport al parchetelor militare din perioada 1990-1994: „Toate forțele implicate în represiune continuă să nege cu obstinație că ar fi tras asupra manifestanților, cu toate că este evident, ținând seama de numărul morților și răniților, că s-a executat foc asupra acestora. Chiar în situația în care s-ar regăsi în rândul acestora vreo persoană, care cuprinsă de remuşcări s-ar destăinui, (lucru care este foarte greu de crezut din perspectiva timpului care a trecut până în prezent), acesta nu ar fi în măsură să furnizeze relații în legătură cu cel asupra căruia a tras și pe care l-a rănit sau ucis. Legătura dintre autor și victimă sau invers, de la victimă la autor este foarte greu de făcut prin declarațiile uneia sau celeilalte părți (…). Cert este că în momentul de față, fără o colaborare corespunzătoare a instituțiilor care au avut forțe implicate în represiune (și care au fost, sau cel puțin se pretinde, restructurate fundamental sub aspectul conducerii, al factorilor cu atribuții de comandă, al cadrelor și al metodelor de lucru), – nu se va ajunge niciodată la stabilirea făptuitorului”.

Faptele lui Lucian Pahonțu, ca și ale altor militari care au participat la represiunea din 21 decembrie 1989, nu vor fi, probabil, niciodată complet elucidate. Conform propriei declarații date în fața procurorilor, Pahonțu spune că n-a făcut decât să asiste pasiv la tot ce s-a întâmplat în acea noapte sângeroasă: a venit, a intrat în dispozitiv, n-a avut contact cu manifestanții, apoi s-a urcat înapoi în camionul cu care venise.

Mulți ani mai târziu, într-o carte pe care a publicat-o la editura Bioterra („Terorism și destabilizare”, 2003) și în care amintește în treacăt și momentul Revoluției, Lucian Pahonțu renunță și la această versiune a spectatorului pasiv și nu mai menționează nimic despre ziua de 21 decembrie 1989. Se rezumă la câteva rânduri în care afirmă că a participat la paza unor obiective printre care „stații de alimentare cu carburanți și lubrifianți (PECO)”.

Nu știm cum se mai raportează Lucian Pahonțu în prezent la aceste evenimente, întrucât a evitat să ne răspundă la întrebările pe care i le-am transmis cu privire la misiunile desfășurate în timpul Revoluției. Puteți citi aici întrebările adresate de Recorder șefului SPP și răspunsul integral al acestuia.

Pahonțu, în prima linie și la Mineriada din 13-15 iunie 1990

După căderea regimului comunist, conducerea statului român a fost preluată interimar de Frontul Salvării Naționale (FSN), în frunte cu Ion Iliescu. Deși promisese că nu va participa la alegeri, la începutul lui 1990 Iliescu transformă FSN în partid politic și intră în cursa pentru scrutinul parlamentar și prezidențial din acel an.

Societatea reacționează rapid: zeci de mii de oameni protestează zilnic în stradă, începând cu luna aprilie, în ceea ce a devenit cea mai mare mișcare civică anticomunistă, cunoscută sub denumirea de Fenomenul Piața Universității.

După câștigarea alegerilor de către FSN și Ion Iliescu pe 20 mai 1990, în centrul Bucureștiului a rămas un grup mai restrâns de contestatari ai regimului nou instaurat. Unii dintre ei au instalat corturi în fața Teatrului Național și au intrat în greva foamei, militând pentru o societate în care foștii privilegiați ai sistemului comunist să nu mai aibă acces la putere.

În zorii zilei de 13 iunie 1990, conducerea statului a ordonat înăbușirea brutală a grupului de greviști și evacuarea Pieței Universității cu ajutorul forțelor de ordine, printre care și fostele Trupe de Securitate. La începutul anului 1990, acestea și-au schimbat denumirea în Trupe de Pază și Ordine (TPO), însă au rămas sub conducerea Ministerului de Interne, păstrându-și structura și personalul din perioada comunistă.

Unitatea din care făcea parte Lucian Pahonțu – UM 0305 Băneasa – a participat la evacuarea violentă a Pieței Universității, așa cum reiese din mai multe declarații de martor ale unor ofițeri și militari în termen. Acestea au fost luate de către procurorii militari în anii 2007-2008, când Pahonțu se afla deja la conducerea SPP. Nu am găsit în Dosarul Mineriadei și o declarație a acestuia.

Una dintre cele mai ample mărturii despre acțiunile pe care le-au întreprins Trupele de Pază și Ordine în prima parte a anului 1990 și mai ales pe 13 iunie – ziua descinderii în Piața Universității – îi aparține ofițerului Radu Grigoraș, colegul de unitate care fusese și la Revoluție alături de Lucian Pahonțu.

Până la intervenția în forță din 13 iunie, ofițerul povestește că a avut și alte misiuni de îndeplinit în perioada Fenomenului Piața Universității:

„În intervalul aprilie-iunie 1990 (…) aproape în fiecare zi, la 19:00-19:30, ne adunam în curtea Poliției Capitalei și, sub comanda lui Pop și Gudacu (n.r. – comandanți de batalioane), interveneam în Piața Universității, în mai multe direcții convergente: rond, pe strada Edgar Quinet, dinspre Piața Romană și pe strada Batiștei. De fiecare dată rețineam aproximativ 50-60 de persoane, pe care nu le loveam, dar le conduceam la sediul Poliției Capitalei, unde le predam lucrătorilor de poliție, care le identificau, le sancționau contravențional, după care le dădeau drumul. La plecarea acestora din curtea Poliției Capitalei, dinspre strada Eforie, formam un cordon și îi loveam pe manifestanți cu picioarele”, spune ofițerul în declarația dată procurorilor militari în anul 2007.

Ofițerul Grigoraș spune că aceste misiuni au continuat până pe 12 iunie 1990.

În noaptea de 12 spre 13 iunie, la ora 3:00-3:30, întreaga unitate 0305 a fost mobilizată și echipată cu „pistoale-mitralieră fără muniție, bastoane de cauciuc, scuturi de culoare albă PAFS și căști de război de culoare kaki”. S-a comunicat că „urmează să evacuăm persoanele de la corturile din Piața Universității și să le predăm organelor de anchetă. Nu ne-a specificat nimic cu privire la folosirea forței”, a relatat militarul în fața anchetatorilor.

Statul a mobilizat atunci 1.400 de militari ai Ministerului de Interne, 80 de militari din MApN, precum și militari în termen și studenți ai Școlii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne, conform rechizitoriului. Tot acest contingent avea misiunea de a evacua un grup de câteva zeci de persoane aflate în greva foamei.

„La ora 5:00, am intrat pe bulevardul 6 Martie (n.r. – azi, Bd. Regina Elisabeta) și am pătruns în zona corturilor, pe care am încercuit-o. Lucrători din cadrul Poliției au intrat în corturi, iar toate persoanele care se aflau acolo au fost reținute și îmbarcate în camioanele noastre tip FAM și transportate la UM 0575 Măgurele”, povestește Radu Grigoraș. „O parte din persoanele reținute au fost lovite la nivelul spatelui cu bastonul de cauciuc, deoarece se opuneau reținerii. Atât eu, cât și militarii mei i-am lovit pe cei care se aflau în zona corturilor.”

Ofițerul menționează explicit faptul că nu a participat singur la aceste activități: „Restul colegilor mei, cpt. Potinteu Emil și lt. Pahonțu Lucian, au acționat pe data de 13 și 14.06.1990 în zona Universității București”.

Radu Grigoraș a confirmat pentru Recorder mărturia depusă în Dosarul Mineriadei și relația de prietenie pe care o avea cu Lucian Pahonțu: „Eram colegi, 2-3 ani diferență de vârstă poate, eram apropiați. Am fost împreună la evacuarea Pieței Universității. Au fost arestări la corturi acolo… Nu exista o formă de dialog, adică să mergi, să stai… i-am luat la bastoane, îi loveam, îi încătușam, foloseam forța. Eram instituția statului, aveam dreptul să folosim forța”.

Pe lângă greviștii foamei, forțele de ordine au mai arestat și alți cetățeni care tranzitau zona. În acea dimineață, 260 de persoane au fost reținute ilegal și duse la cazarma UM 0575 Măgurele, ceea ce a provocat o revoltă a populației. În orele următoare, grupuri mari de oameni s-au strâns în Piața Universității pentru a-și exprima indignarea față de arestarea celor care făceau greva foamei și care protestau pașnic. Pe parcursul zilei au avut loc și alte confruntări între protestatari și forțele de ordine.

În zilele de 14 și 15 iunie 1990, mai multe unități TPO au fost păstrate în Piața Universității pentru a se asigura că cetățenii nu revin în zonă pentru a continua protestele. „În data de 14 și 15.06.1990 am fost angrenați în dispozitivele de pază constituite în Piața Universității, neavând incidente pe durata desfășurării misiunilor”, menționează, în declarația de la Parchet, militarul Cristian Gheorghe Ianțuc, care precizează că făcea parte din plutonul condus de locotenentul Pahonțu. Afirmațiile lui sunt confirmate și de un alt coleg din subordinea lui Pahonțu, Florian Neguț, care spune că, în cele două zile în care minerii din Valea Jiului au bătut oamenii pe străzile Bucureștiului, el și colegii lui au asistat pasivi la violențe: „În zilele următoare, alături de colegi, am fost în misiune în București, în Piața Universității, unde am format cordoane de ordine. Am observat că, în acele zile, minerii opreau persoane civile pe stradă, pe care le legitimau, iar pe unele dintre acestea le loveau și le conduceau într-o direcție necunoscută.”

Secretomania instituțională din jurul lui Pahonțu

Mineriada din 13-15 iunie 1990 a rămas în istorie drept unul dintre cele mai întunecate momente ale perioadei postcomuniste. Statul român și-a îndreptat atunci forțele de represiune împotriva cetățenilor și, ca și când n-ar fi fost suficient, a apelat și la gruparea „paramilitară” formată din 15.000 de mineri din Valea Jiului.

În timp ce lumea occidentală privea cu îngrijorare la forma pe care începea să o capete proaspăta democrație românească, la București se cimenta o nouă ordine socială, cu cariere clădite pe oportunism, abuz de putere și impunitate. O construcție atât de solidă încât a traversat deceniile și a rezistat tentativelor de reformă.

În iulie 1990, fostele Trupe de Securitate se transformă în Jandarmeria Română, în încercarea de a scăpa de renumele de tristă amintire din timpul comunismului și de amprenta represiunilor de la Revoluție și Mineriadă. Lucian Pahonțu rămâne în unitatea de la Băneasa și avansează rapid pe scara ierarhică. La finalul anilor ‘90 ajunge șef de stat major la Brigada 11 Mobilă de Jandarmi București și, mai apoi, comandantul Brigăzii Speciale de Intervenție din Jandarmerie.

În 2003 devine doctor în științe militare și, doi ani mai târziu, la începutul primului mandat prezidențial al lui Traian Băsescu, este numit șeful Serviciului de Protecție și Pază.

După ce își începuse cariera militară apărând regimurile Ceaușescu și Iliescu în fazele lor cele mai violente, Lucian Pahonțu avea să întoarcă istoria în favoarea sa, ajungând să vegheze la liniștea ultimilor trei șefi de stat: Traian Băsescu, Klaus Iohannis și Nicușor Dan. Acesta din urmă a promis, la începutul mandatului, că îl evalua pe șeful SPP. Astăzi, la mai mult de un an de la acel moment, Pahonțu este în continuare în funcție.

Lucian Pahonțu nu are nicio decizie din partea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu privire la relațiile sale cu fosta Securitate. Într-un răspuns pentru Recorder, instituția menționează că deși au existat solicitări pentru investigarea trecutului său, „procedurile de verificare și de identificare a documentelor sunt complexe, cronofage și multiple”.

Arhiva Comandamentului Trupelor de Securitate este deținută de Jandarmeria Română. Recorder a trimis o solicitare către MAI și către Jandarmerie pentru a consulta documentele emise de Comandamentul Trupelor de Securitate în timpul Revoluției din 1989 și pe cele ale Trupelor de Pază și Ordine din perioada 13-15 iunie 1990. Nu ni s-a acordat accesul, pe motiv că documentele sunt clasificate fie ca secret de serviciu, fie intră în categoria celor privind siguranța și integritatea națională și pot fi cercetate doar după 100 de ani, adică în 2089-2090.

Atașamentul față de Securitate și disprețul față de revoluționari

Dincolo de aceste lacune instituționale, rămânem totuși cu remarcile pe care însuși Lucian Pahonțu le face în cartea sa din 2003 cu privire la Securitatea comunistă:

(…) Un alt exemplu este disoluția securității și miliției comuniste din România, imediat după Revoluția din 1989, când datorită trecutului, dar mai ales propagandei, nu numai că nu mai avea nici o autoritate, dar a devenit și ținta unor acțiuni violente din partea unor grupuri de „revoluționari”. Lăsăm istoria să-și spună cuvântul… (Lucian Pahonțu, „Terorism și destabilizare”, Editura Bioterra, 2003).

Pahonțu deplânge, așadar, soarta Securității, pe care o prezintă ca pe o victimă a propagandei și a atacurilor nedrepte venite din partea unor grupuri de „revoluționari”. Ghilimelele îi aparțin autorului și sunt mai mult decât niște semne de punctuație. Lucian Pahonțu, ofițerul care a făcut parte din trupele de represiune ale regimului ceaușist și care a participat la masacrul din noaptea de 21 decembrie, a continuat să apere reputația structurilor represive din perioada comunistă și să pună între ghilimele curajul celor care au murit pentru libertate în decembrie 1989.

Astăzi, la aproape 37 de ani de la Revoluție, generalul Pahonțu conduce un serviciu secret, stă la masă cu președintele țării și este unul dintre cei mai influenți oameni din statul român.

Autor: Alexandra Șerban

Editori: Cristian Delcea și Mihai Voinea