Avioanele private poluează de până la 14 ori mai mult decât cele comerciale, potrivit unui raport realizat în SUA

Avioanele private poluează de până la 14 ori mai mult decât avioanele comerciale, potrivit unui raport realizat în SUA. Pe lângă asta, proprietarii jet-urilor din „State” nu plătesc partea echitabilă din taxele aeriene, deși averea medie a unui proprietar este de 190 de milioane de dolari. Aceste tipuri de zboruri sunt într-o continuă creștere.
Noul raport al Institute for Policy Studies, intitulat High Flyers 2026, citat de The Guardian, analizează utilizarea tot mai extinsă a aeronavelor private, infrastructura publică ce le susține și politicile fiscale de care beneficiază proprietarii de jeturi private.
Institutul a colaborat cu o comunitate globală de peste 20.000 de urmăritori de zboruri „open-source”, pentru a dezvolta Private Jet Emissions Tracker (PJET), un instrument care analizează zborurile cu jeturi private care sosesc și pleacă din anumite locații, în timpul unor evenimente specifice, printre care Super Bowl-ul, Kentucky Derby și fiecare meci al Cupei Mondiale.
Numărul zborurilor cu jeturi private a crescut vertiginos în ultimii ani, emisiile care încălzesc clima, asociate acestui mod de transport, majorându-se cu 50%, potrivit celei mai ample analize globale realizate până acum pe acest subiect.
În același timp, jeturile private și serviciile de charter reprezintă acum aproximativ 16% din operațiunile de zbor gestionate de Federal Aviation Administration (FAA), potrivit raportului institutului.
Departamentul american al Transporturilor estimează că jeturile private, necomerciale, reprezintă 7% din activitatea spațiului aerian, dar contribuie cu mai puțin de 0,6% din taxele care alimentează Airport and Airway Trust Fund, fondul care ajută la finanțarea operațiunilor FAA.
Zborurile private, folosite de aproximativ 256.000 de persoane (doar 0,003% din populația lumii), reprezintă cea mai poluantă formă de transport, generând emisii directe de carbon de 10 până la 14 ori mai mari, pe pasager, decât aviația comercială, potrivit raportului.
Deținerea unui jet privat a crescut odată cu expansiunea categoriei ultra-bogaților, se arată în raport. Averea medie a unui proprietar de jet privat este de 190 de milioane de dolari, în timp ce averea medie a unei persoane cu drept de proprietate parțială asupra unui jet privat este de 140 de milioane de dolari.
„Restul dintre noi n-ar trebui să plătim pentru excesul de lux al clasei miliardarilor cu jeturi private”, a declarat Chuck Collins, co-autor al raportului, într-un comunicat. „Banii noștri din taxe, câștigați cu greu, nu ar trebui să subvenționeze obiceiurile lor iresponsabile de călătorie aeriană, care afectează și mai mult planeta noastră aflată deja în încălzire.”
Între 2019 și 2025, proprietatea fracționată asupra jeturilor, un program prin care cineva cumpără o cotă-parte dintr-o aeronavă privată, în schimbul unui număr garantat de ore de zbor anuale, a crescut cu 6%.
Boom-ul din aviația privată alimentează, de asemenea, cererea pentru infrastructură suplimentară, inclusiv extinderea hangarelor pentru aeronave private și creșterea capacității pistelor din aeroporturile locale și regionale.
Raportul evidențiază, de asemenea, activitatea de lobby și politicile fiscale de care beneficiază proprietarii de aeronave private. National Business Aviation Association a cheltuit aproximativ 2 milioane de dolari pe lobby în 2025, susținând o legislație care oferă scutiri fiscale majore proprietarilor de jeturi private, potrivit raportului.
Collins a adăugat: „Într-un moment în care majoritatea oamenilor obișnuiți se luptă să-și permită alimente, chirie și servicii medicale, raportul nostru dezvăluie cum cei ultra-bogați și corporațiile lacome zboară cu jeturi private pe cheltuiala noastră, a tuturor celorlalți, încercând totodată să scape de răspunderea pentru alimentarea crizei climatice.”
Comentarii (0)
Articole similare
ExternLukașenko spune că Belarus ar fi putut avea soarta Ucrainei după alegerile din 2020
ExternFost ofițer SRI, apropiat de Călin Georgescu, afirmații controversate la Iași despre NATO, UE și Holocaust / S-a autodefinit „securist notoriu”
ExternTransformare în politica americană: Republicanii au început să se distanțeze de Trump înaintea alegerilor
Extern