Avertismentul lui Ilie Bolojan: Miliarde de euro pentru autostrăzi, spitale și școli depind de votul Parlamentului

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că, în lunile iulie și august, cea mai importantă prioritate a Guvernului este absorbția fondurilor europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit acestuia, România mai are de atras peste 4,5 miliarde de euro sub formă de granturi, bani esențiali pentru investiții majore în infrastructură, sănătate și educație.
Bolojan a explicat că din aceste fonduri sunt finanțate proiecte importante, precum Autostrada Moldovei, electrificarea liniilor de cale ferată, spitalele aflate în construcție, școlile și creșele, lucrările de reabilitare termică a blocurilor, dar și numeroase investiții din orașele și comunele din întreaga țară.
Avertismentul lui Ilie Bolojan: Miliarde de euro pentru autostrăzi, spitale și școli depind de votul Parlamentului
Premierul interimar a subliniat că fondurile din PNRR sunt acordate în funcție de îndeplinirea reformelor și a jaloanelor asumate de România în fața Comisiei Europene. În cazul în care acestea nu sunt respectate, țara riscă să piardă o parte din finanțare.
„Mai avem de îndeplinit câteva reforme care presupun, în fapt, adoptarea unor legi. Întrucât Guvernul nu mai poate recurge la procedura angajării răspunderii și nici la ordonanțe de urgență pentru adoptarea acestora, este necesară convocarea Parlamentului în sesiuni extraordinare”, a transmis Ilie Bolojan.
Comentarii (0)
Articole similare
Politică„Banii Consiliului Județean Maramureș nu sunt pușculița PSD” / PNL ere revocarea hotărârii prin care conducerea Consiliului Județean Maramureș a împărțit discreționar banii publici către Primării
PoliticăPrima companie de stat în care noul Guvern crește salariile
PoliticăNoul Guvern a emis Hotărârea prin care îi schimbă pe toți prefecții și subprefecții numiți de PNL și USR / Vezi cine îi înlocuiește
Politică