Avertisment de la Poliție pentru clujeni: Un câine lăsat în mașină „doar două minute” poate muri: Ce amenzi riscă oamenii neglijenți cu animalele

Polițiștii clujeni avertizează: un animal lăsat în mașină, chiar și pentru câteva minute, poate muri. Ce riscă stăpânii
Caniculele din această perioadă nu sunt periculoase doar pentru oameni. Polițiștii clujeni atrag atenția că temperaturile extreme pot fi fatale pentru animale, iar cele mai multe situații grave apar din neglijența stăpânilor. Un câine lăsat în mașina parcată, chiar și pentru câteva minute, poate ajunge într-o situație de pericol iminent.
Avertismentul transmis de IPJ Cluj este cât se poate de direct: un animal nu trebuie lăsat niciodată într-un autoturism parcat. Temperatura din habitaclu crește rapid, mult peste cea din exterior, iar animalul rămas închis nu are cum să se răcorească. „Nu lăsați niciodată un animal într-un autoturism parcat, nici măcar pentru câteva minute. Temperatura din interior poate crește rapid și îi poate pune viața în pericol”, transmit polițiștii.
Este scenariul clasic al verii: stăpânul coboară „pentru două minute” la magazin sau la o bancă, lasă geamul întredeschis și pleacă. În realitate, acele minute pot fi suficiente pentru ca animalul să intre în stop cardiac.
Ce pot face polițiștii când găsesc un animal în pericol
Poliția a ținut să precizeze și partea legală, care nu este cunoscută de toată lumea. Potrivit art. 24 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, atunci când constată că un animal se află într-o situație de pericol iminent, ca urmare a expunerii forțate la temperaturi foarte ridicate, polițiștii pot emite un ordin de plasare a acestuia în adăpost, pentru protejarea vieții și bunăstării sale.
Practic, animalul poate fi luat de lângă stăpân și dus într-un adăpost, fără ca proprietarul să poată împiedica măsura.
Apă, umbră și protecție, obligatorii pe caniculă
În zilele cu temperaturi ridicate, animalele au nevoie permanent de apă proaspătă, de un loc la umbră și de protecție împotriva căldurii excesive. Regula este valabilă atât pentru animalele ținute în curte, cât și pentru cele scoase la plimbare în orele de vârf ale caniculei.
Polițiștii le cer clujenilor să nu treacă indiferenți pe lângă un animal aflat în suferință. Dacă cineva observă un animal lăsat într-o mașină sau ținut în soare, fără apă și fără umbră, trebuie să anunțe imediat autoritățile.
„Responsabilitatea fiecăruia dintre noi poate salva o viață”, este mesajul transmis de Poliție.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalO tânără, medic rezident, dă de pământ cu fostul ministru Rogobete: „Suntem în aer cu examenul de specialitate. A venit cu o idee și a lăsat-o vraiște”
LocalȘantier uriaș pe un drum județean din Cluj: Se lucrează pe 30 de kilometri, iar clujenii din zonă primesc 185 de accese noi la propriile curți
LocalClujean cu „mâinile lungi”, arestat după ce a jefuit un turist rămas singur la 3 dimineața! A profitat că omul nu vorbea română și l-a lăsat fără telefon
Local