Sport

Aventura ”electrică” a singurei comune din Iași care a primit 3 tichete Rabla: Mașinile sunt folosite de primar, soție și fiu / Polițiștii locali au devenit șoferi de serviciu

Sursa originală →
Aventura ”electrică” a singurei comune din Iași care a primit 3 tichete Rabla: Mașinile sunt folosite de primar, soție și fiu / Polițiștii locali au devenit șoferi de serviciu
Ascultă articolul

Comuna ieșeană Mogoșești, o localitate dependentă în proporție de peste 90% de alocările de la bugetul de stat, a cheltuit sute de mii de lei pentru trei autovehicule electrice noi, relatează Reporter de Iași.

Pentru a permite achiziția fără licitație, administrația locală a spart contractul în bucăți, a «umflat» din pix veniturile estimate din amenzi și a transformat polițiștii locali în șoferi pentru membrii familiei edilului și funcționarii-cheie, notează jurnaliștii ieșeni.

Achiziția a avut loc în luna august, după ce Primăria Mogoșești a beneficiat de trei tichete Rabla prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în valoare totală de 360.000 de lei, la care s-a adăugat o cofinanțare consistentă din bugetul local. Aceasta este singura comună din județul Iași care a primit anul acesta trei tichete Rabla de câte 120.000 de lei.

Inițial, instituția a demarat o procedură de licitație deschisă pentru toate cele trei mașini electrice. Caietul de sarcini descria cu exactitate caracteristici și pachete comerciale specifice, cum ar fi sistemul „MG Pilot”, dedicate modelelor SUV plug-in hybrid MG EHS, hatchback compact MG4 Urban și utilitarei electrice Maxus eDeliver 3.

Pe 12 august, cu doar două zile înainte de termenul-limită de depunere a ofertelor, primarul PSD Ionel Baraboi a anulat procedura sub pretextul revizuirii valorilor estimate.

În realitate, pe 18 august, primăria a achiziționat direct vehiculele, împărțind comanda în două tranzacții paralele realizate la un interval de doar două minute.

Astfel, achiziția a ocolit pragul legal de 270.120 lei fără TVA pentru cumpărări directe, o practică interzisă expres de legislația achizițiilor publice.

Deși documentele oficiale justificau investiția prin necesitatea monitorizării lucrărilor și a deplasărilor pe teren, vehiculele deservesc familia edilului.

Primarul Ionel Baraboi folosește zilnic cel mai scump model din flotă, SUV-ul MG EHS, pe care îl ține parcat direct în curtea propriei locuințe, scrie ziarul ieșean.

Edilul își justifică gestul declarând că are nevoie de automobil „24 din 24” pentru a interveni la eventuale urgențe nocturne.

„Eu am nevoie de mașină 24 din 24, dacă este un incendiu la unu noaptea, eu ce fac? Trebuie să am cu ce să mă deplasez, funcția mea nu se oprește niciodată”, explică e.

Tot în primărie lucrează și soția acestuia, Lenuța Baraboi, care ocupă funcția de inspector de asistență socială.

Deoarece nu deține permis de conducere, aceasta este transportată pe teren sau în deplasări de către o subalternă ori chiar de agenții de poliție locală.

În același timp, fiul primarului, Florin-Paul Baraboi, activează ca inspector la Direcția de Taxe și Impozite și a fost văzut de martori utilizând autovehiculele instituției în interes personal.

Poliția Locală Mogoșești dispune de doar doi agenți și o singură autospecială de patrulare pentru o comunitate de circa 4.700 de locuitori.

Potrivit surselor din interiorul primăriei, aceștia au fost însărcinați frecvent cu rolul de șoferi pentru angajați. Printre cursele menționate se numără inclusiv transportul zilnic sau la final de săptămână al contabilei-șefe către domiciliul acesteia din comuna vecină Grajduri. Unul dintre cei doi polițiști este căsătorit cu o consilieră locală din partea aceluiași partid ca primarul.

Întreaga anchetă poate fi citită în Reporter de Iași.

Comentarii (0)

    Articole similare